Logo-Nesimtit
Caută

Afaceriști ⸺ Antreprenori ⸺ Bișnițari

Afaceriști - Antreprenori - Bișnițari (imagine principală)

Capitalismul este cel mai hot subiect de conversație pentru non-disprețuibili de mai bine de două sute de ani. Știm că-i esențial cunoaștem ce fel de capitalism și capitaliști am avut înainte dar, mai important, ce fel de poame sunt capitalismul și capitaliștii actuali. După cum probabil ați ghicit, astăzi vom discuta despre capitaliști, în special capitaliștii români post-comuniști, în cele trei încarnări ale lor: afaceriști, antreprenori, bișnițari.

O Terminologie Confuză

Marea majoritate a literaturii academice de specialitate, presa de calitate precum și cea de căcat nu s-au chinuit vreodată săși definească în mod serios termenii; folosindu-se «oameni de afaceri» pentru «antreprenori», «antreprenori» pentru «oameni de afaceri» și evitând eticheta de «bișnițari» în cvasi-totalitatea cazurilor. E cam multă confuzie și avem nevoie de clarificări.
Noi vom defini ce este un afacerist, un antreprenor sau un bișnițar în funcție de cum se raportează fiecare la produsul/serviciul oferit, la clienți, proprii angajați și la stat. Diferențierea se produce în multe cazuri la subtilități, însă acestea sunt importante. Trebuie să subliniem că aici nu ne referim la meserie/fișa postului/competențe ⸺⸺ un marketer bun sau prost se poate afla la fel de bine în serviciul unui afacerist/antreprenor/bișnițar ⸺⸺ ci doar definim/descriem natura capitaliștilor/patronilor (privatizațîlor, în jargon nouăzecist) și activitățile lor.

Popularitatea termenului «antreprenor» se datorează, fără îndoială, lui Max Weber și a sa etică de sorginte calvinistă care cică ar fi creat, începând cu secolul al XVII-lea, o specie nouă de actor economic: antreprenorul. Din asta noi deducem că înainte de apariția antreprenorului, protocapitalismul de atunci era populat doar cu afaceriști sau bișnițari.
Puțină lume știe că principalele noțiuni weberiene sunt ideal-tipuri (am mai discutat acest aspect), construcții teoretice cu vocația de a descrie mai bine realitatea. Bine, fiind un subiect așa de vast și despre noi s-ar putea spune că lucrăm cu ideal-tipuri în această descriere. Deasemeni, geneza lucrării Etica Protestantă și Spiritul Capitalismului este interesantă. În 1901, Thomas Mann publică prima sa capodoperă ⸺⸺ Buddenbrooks ⸺⸺ ce are ca subiect declinul unei familii” de negustori germani pe parcursul a trei generații. Weber a fost inspirat de o grandioasă operă literară pentru a teoretiza sociologic artizanii nemaipomenitei creșteri economice ce devenise din ce în ce mai accelerată în ultimul secol.

Dacă ne uităm la realitățile capitalismului contemporan, așa-zis „neoliberal”, nu cred că e deplasat să considerăm că antreprenorii sunt ori o specie dispărută, ori o plăsmuire a unui academic prea îndrăgostit de literatură. E chestie de preferință personală. Totuși, noi suntem idealiști și preferăm să credem că antreprenori mai există, însă numărul și influența lor este atât de redusă în sistemul capitalismului global (dominat de sectorul financiar) încât practic nu contează.
Hai să revenim la oile noastre! Cum se comportă și ce valori au cele trei feluri de capitaliști?

Trei Portrete Relevante

1. Afaceristul

Un afacerist aduce valoare adăugată materiei prime folosite, este un profesionist și ar fi chiar de admirat dacă n-ar fi consumat de paradigma maximizării profitului. Afaceristul este pasionat de produsul/serviciul pe care îl oferă clienților, cu toate că îl doare în cur de aceștia. Întotdeauna încearcă să producă/să ofere servicii mai de calitate, mai mult, mai ieftin, etc. Un afacerist acționează economic în manieră Lockeană, aducând muncă/spirit de inovație materiei prime. Un exemplu à la gâgă e următorul: grosso modo ăla cu o rafinărie (cumpără țiței și vinde combustibili utilizabili) e afacerist, pe când ăla care doar vinde petrol (crude oil) – un bișnițar. 

Afaceristul ndește și acționează la scară mare. Principalul ghimpe din coasta afaceristului este statul, care cică l-ar împovăra cu impozite și reglementări draconice. Afaceristul încearcă să influențeze autoritățile statului prin lobby sau presiuni de genul „îmi iau jucăriile și plec în Indonezia dacă. Ce e minten de reținut e că afaceristul nu e un escroc înnăscut. El se va folosi de instrumentul șpăgii doar în ultimă instanță, deși nu neapărat din motive etice. Afaceristul este practic încarnarea modernă a caricaturii marxiste a capitalistului și un individ disprețuibil deoarece nu are destulă viziune încât să treacă dincolo de motivația profitului.
Viziunea afaceristului asupra lumii e simplistă, derivată din jalnicul prototip homo economicus: în centru se află el (un soi de Mesia al dezvoltării economice) și se bate cu forțele reacționare care vor să-i pună lui piedici în a le oferi unor proști niște căcaturi manufacturate de niște sclavi.

2. Antreprenorul

Este destul de dificil să realizăm un portret al antreprenorului, cam aceeași dilemă pe care o au paleontologii cu reptilelealea mari. În primul rând, antreprenorul recunoaște că există o infinitate de persoane, comunități, fenomene sau activități deasupra sa. Modestia e trăsătura definitorie.
Apoi, el știe că produsul sau serviciul său are valoare atât timp cât este prețuit de clienții săi. În plus, clienții antreprenorului fac parte din aceeași comunitate cu el. Nu sunt niște buzunare desfigurate gata de a se goli. La fel și angajații ⸺⸺ nu sunt mașinării descărnate ce se ung doar cu salariul minim.
Având în vedere că are asemenea valori, e de la sine înțeles că produsul/serviciul antreprenorului trebuie să fie de cea mai bună calitate, revoluționar chiar. Însă antreprenorul nu poate supraviețui prea mult într-un peisaj construit de afaceriști pentru afaceriști, mai ales că i se pot lesne urca banii la cap sau se poate transforma peste noapte în afacerist.
Nu suntem în măsură să dăm exemple de antreprenori, dar suntem deschiși la sugestii.

3. Bișnițarul

Bișnițarul poate fi privit ca un afacerist mai gloduros, mai jegos, operând la o scară mai mică. Bișnițarul nu recunoaște lumea exterioară, nu vrea să știe de structuri de control, toată lumea este formată din fraieri pe care el, foarte deștept dealtfel, e chemat să-i păcălească.
Problema bișnițarului e că, deși escroc patentat din fragedă pruncie, mănâncă la mese mici. Asta nu înseamnă că bișnițarii nu pot ajunge miliardari, însă micimea în ndire și caracter îi împiedică adesea.
În primul rând, bișnițarul nu aduce valoare adăugată materiilor prime, el lucrând deja cu produse finite sau fiind intermediar de materii prime. Bineînțeles că nu toți bișnițarii sunt infractori, din punct de vedere al legilor formale. Spre exemplu, unul are un lanț de retail. El se crede mare afacerist. Dar neadund valoare adăugată (munca în sensul Lockean pomenită mai sus) el va fi mereu un bișnițar, ontologic vorbind. Cel mult putem discuta de o corcitură bișnițar/afacerist. Că doar el nu are vreun atașament față de produsele comercializate, el vrea doar să plaseze proștilor cât mai multă marfă.
O altă caracteristică a bișnițarului este ușurința cu care strecoară peste tot. Fiind natural înclinat către impostură, bișnițarul poate și vrea să îmbrace multe mantii. nd vine vorba de stat, afaceristul de exemplu nu s-ar ndi săși facă prieteni printre politicienii ce-i pun bețe-n roate. Bișnițarul, pe de altă parte, dacă vede că-i rost de știg imediat, devine politician. Dar, devenind de jure politician, el nu încetează să fie bișnițar de facto.
Cunoaștem din praxă, cum ar zice maestrul Marius Chicoș Rostogan, că cele mai pernicioase personaje ale României post-comuniste au fost cele care au amestecat cel mai abil bișnița cu «serviciul public». Despre eternii jegoși ale căror mecle leam atașat mai jos nici nu se poate spune ce sunt: bișnițari? politicieni? politicieni-bișnițari? bișnițari-politicieni? Cert e că ei s-au ghidat, timp de decenii, după un singur motto: BIȘNIȚA IMPERATRIX MUNDI!

Bișnițarii Băsescu și Dragnea
— Băsescu T (bișnițar securistic) și Dragnea LN (bișnițar animalic) se roagă și aduc ofrande zeiței BIȘNIȚA —

Bișnițari jegoși precum Băsescu T sau Dragnea LN alimentează cercul vicios al disprețuibilității din societatea de proveniență. Este evident că ei pot ajunge la o asemenea proeminență doar în societăți disprețuibile și, la rândul lor, prin însăși statutul pe care ajung să-l ocupe, cresc gradul total de disprețuibilitate.
Bișnițari pot fi găsiți în mai toate domeniile de activitate, deoarece cum exista o etică protestantă corespondentă antreprenorilor lui Weber (sau ai lui Mann, mai bine zis), bișnița („învârteală de bunuri/servicii dubioase întruștig personal imediat”) este etosul bișnițarului. Un bișnițar de înalt nivel poate face bișniță cu orice.
În mod natural, apetența pentru bișniță este mai mare în societățile mai înapoiate și mai disprețuibile. Unii ar zice că etosul bișniței este taman opusul eticii protestante. Dealtfel, e simplu de imaginat incompatibilitatea dintre o familie de funcționari din Oslo și etosul bișnițăresc. Sau dintre etica protestantă și un neam de zarzavagii din Ilfov.
În secțiunea următoare vom face puțină istorie economico-politică a spațiului românesc pentru a înțelege natura inerent bișnițărească a capitalismului în România.

După cum știm, din surse bine plasate, spațiul românesc (adică mai degrabă Moldova și Valahia, provincii generatoare de iluștri bișnițari) este aruncat fără menajamente pe orbita capitalismului mondial (în rol de colonie) prin deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, când aveau o structură socială și relații de muncă eminamente feudale.
Nu se poate vorbi de capitalism în adevăratul sens al cuvântului în Țările Române până după primul război. Putem în schimb să vorbim despre boierii care erau niște supra-bișnițari, dând în arendă pământul și vânnd produsele în circuitul european. Aceștia au construit și populat prăpăditul (din punct de vedere al competențelor) dar imensul (numărul de funcționari) stat.
De pe la 1820 până prin vremea lui Nea Iancu se desăvârșește sportul național al românilor: bișnița cu influență. Probabil în această perioadă are loc și cea mai importantă transformare de la cea a căcatului în bici: transformarea peșcheșului în șpagă. 

După război, avem un aflux de populație de peste munți în Românica dodoloață. O minoritate de afaceriști și antreprenori fără prea mult capital, o majoritate de țărani și vreo țiva ahtiați să îngroașe rândurile politicienilor-bișnițari din ceea ce deja putem eticheta drept politichia dâmbovițeană.
Aici e necesar să lămurim mitul Vârstei de Aur Interbelice. Cică politicienii erau mult peste ăia de azi, erau mai învățați, aveau o meserie, etc. E adevărat că poate erau geniali în viața personală și mai culți ca tîrlele incomensurabile de astăzi, însă sistemul politic pe care ei l-au patronat era chiar mai falimentar ca cel actual. Poate că dealde Gh. Brătianu nu merita să moară în pușcărie pentru activitatea lui de istoric, însă ca politician și exponent al unei dinastii artizană a căcatului praf merita. Tot ce au făcut politicienii români ante1945 și post-1989 a fost bișniță cu influență. Și cei dintre 1945- 89 au fost niște criminali. Ce noroc pe noi! În afara partidului comunist ⸺⸺ care nu poate fi considerat partid politic (în absența pluralismului) și rapid devenit o ridicolă struțo-cămilă în anii ’80 ⸺⸺ toate partidele politice românti nu au fost și nu sunt decât cluburi pentru facilitarea bișniței cu influență.
Șpăgile și comisionul la lucrări publice erau la fel (dacă nu chiar mai încetățenite) ca azi. Și să nu uităm că politicienii ăia aveau și moșteniri aristocratice. Credeți că în absența incompetenței, corupției, și bișniței generalizate cu influență ar fi fost posibile fenomene precum Garda de Fier sau dictatura escrocului regal, la rândul său aparținând registrului excremental?

În vremea comuniștilor, după oleacă de teroare împărțită de rusnaci și de o echipă de țărani frustrați, s-a așezat societatea astfel încât o umbră de modernizare s-a realizat pe spinarea unora dispuși să muncească fără giudeț. Însă vreo treizeci de ani, cel mai bine s-au descurcat to’arșii bișnițari, practicanți eminenți de capitalism în socialism.
Cât despre ultimii 30 de ani? Dacă ar fi să enumerăm bișnițarii proeminenți care ni s-au plimbat pe sticlă prin fața ochilor, au făcut avere și au populat instituții nu near ajunge spațiul pe server. Mulți bișnițari au ajuns superstaruri și nu vorbim d-ăia politici. Așa că țineți minte trei cuvinte: Bișnița Imperatrix Mundi !

Dacă apreciați astfel de articole, vă puteți abona la blogul nesimțit aici.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments