Acum vreo câteva zile, cu prilejul recenzării clasicului Rabbit is Rich la 40 de ani de la publicare, un blogger / profesor de literatură / scriitor minor remarca o fațetă a schimbării care stă pe loc: „Ce portret îi făcea Updike Americii anului 1979? O Americă unde clasa de mijloc era amenințată cu declinul, unde condițiile de mediu se năruiau, unde tinerii nu reușeau să se maturizeze și se mutau înapoi la părinți, unde cei mai bătrâni adunau averea la ciorap și împiedicau ascensiunea celor mai tineri și unde Statele Unite erau practic în război cu Iranul (…) Cam de cât timp avem parte de o «apocalipsă»? Sau viața e așa în general și fiecare generație este în mod naiv consternată și indignată?”
În articolul de față ne vom ocupa de o minusculă parte socială, deși nu lipsită de importanță, ce ilustrează perfect acest motiv al schimbării în repaus. Ne referim la un tip de personaj cu o lungă tradiție a parazitismului din spațiul politic românesc: bișnițarul de influență.
Această postare este dedicată proștilor fraierilor naivilor care cred că dacă s-a schimbat PSD-ul cu PNL-ul se va îmbunătăți cumva activitatea statului. Ambele «organizații» sunt mega-rețele clientelare dispuse teritorial pe cadavrul fostului PCR cu scopul de a captura instituțiile statului întru îmbogățire personală și sporire a status-ului.
Nu vom aborda cauzele majore ale acestor realități, vom explica pe larg evoluțiile fenomenului atunci când seria „Ce Iaște Politica” se va apleca asupra clientelismului în era politicii de masă. Esențial este să remarcăm că procesele politice demarcate de o populație incompetentă, democrație electorală și pseudo-partide nu poate avea în prim-plan decât bișnițari politici.
Unul dintre cele mai interesante (din perspectiva zoologului politic) și proeminente personaje ale vieții politice actuale din spațiul românesc este acest Ludovic Orban. Contemplând istoricul și caracteristicile acestui personaj ne–am dat seama că ridicarea acestuia la demnitățuri dintre cele mai înalte este prilejul perfect pentru a desăvârși portretul uneia dintre sfintele treimi ale tîrlismelor autohtone, cea a bișnițarilor (politici).
Am discutat despre și am utilizat în numeroase rânduri noțiunea weberiană de ideal-tip. Iar pentru a explica maniera în care aceasta se aplică la taxonomia bișnițarilor proeminenți din politica românească, credem că întâi e indicat să utilizăm o perspectivă cronologică.
Într-o postare anterioară am prezentat alte două specimene proeminente ale bestiariului nesimțit – bișnițarul securistic (reprezentat cu deosebită longevitate de jegosul Băsescu T) și bișnițarul animalic (exemplificat prin glodurosul primitiv Dragnea LN) ; bestiariu îmbogățit ulterior cu ideal-tipul muierii proaste.
Unde se situează bișnițarul de influență în raport cu celelalte două soiuri? Evident, ca să existe bișnițari securistici trebuie să discutăm întâi despre servicii secrete relativ bine dezvoltate. Astfel, concluzionăm că bișnițarul securistic este o evoluție relativ recentă. Și mai recent este bișnițarul animalic, acesta având nevoie de o societate de consum pentru a-și etala întregul spectru al talentelor bișnițărești.
Astfel, înțelegem că bișnițarul de influență este cel mai vechi tip ideal, având o istorie multi-seculară. Dealtfel, orice cunoscător al evoluțiilor politice din spațiul românesc poate să–și dea seama că o dată cu intrarea Țărilor Române sub suzeranitate otomană, singura preocupare a actorilor politici a fost bișnița de/cu influență. Absența (aproape) totală a cunoașterii și viziunii politice a făcut ca bișnița cu influență să fie aproape singura dimeniune a interacțiunilor politice pe plaiurile mioritice în ultimele cinci secole.
După cum am tot repetat, noțiunea de ideal-tip nu trebuie înțeleasă în sens rigid. Rămânând pe tărâmul bișnițarilor politici, să luăm exemplul unuia ca Băsescu T. Noi l-am catalogat cel mai adesea ca bișnițar securistic, dar succesul politic al unei asemenea jigodii n-ar fi fost posibil dacă n-ar fi fost foarte proficient și ca bișnițar de influență și ca bișnițar animalic. El este catalogat ca bișnițar securistic deoarece securismul a fost condiția necesară dobândirii proeminenței sale și caracteristica lui definitorie în activitatea publică (și privată, probabil).
Discutăm despre Orban L ca bișnițar de influență, dar este de netăgăduit că de–alde Băsescu a fost un bișnițar de influență mult mai versat și proficient. Vorbim despre de–alde Dragnea LN ca bișnițar animalic, dar asta nu înseamnă că nu și-a dorit să–și însușească unele caracteristici specifice bișnițarului securistic ; după cum sugerează abundența muștarului turnat slugarnic de către țopârlanul mustăcios pe zeci de kile de cârnați în diferite sufragerii pline cu operatori securistici. Putem concluziona că actualului pușcăriaș i-a lipsit proficiența dimensiunii securistice, cu toate că este un bișnițar animalic de clasă mondială.
În afara reportajelor de sărbători, poate cele mai proaste materiale TV sunt cele privitoare la averea noilor linge–blide demnitari, încropite rapid cu prilejul unei remanieri/alternanțe guvernamentale. Cu recenta ocazie, în afara escrocului bovin cu grajd personal de jdămii de metri pătrați, cea mai vehiculată poveste a fost austeritatea aproape calvinistă a proaspătului hoit prim-ministerial.
Întrebarea pe care și-a pus-o orice individ cu scaun la cap la aflarea acestei vești este cum e posibil să înoți pe loc cu vitejie timp de trei decenii în haznaua politicii dâmbovițene și să nu-ți garnisești binișor patrimoniul? După câteva momente de reflecție, ne–am dat seama că am fost prea pătrunși de suita pesedisto-pedelistă cu paradigmaticii lor bișnițari animalici. Vedeți dvs., «liberalii» întotdeauna s-au considerat țesuturi mai sofisticate. Răspunsul e simplu : al nostru Orban întotdeauna a fost animat de acțiunile și valorilor ideal- tipului bișnițar de influență.
Cele trei decenii ar părea la prima vedere o perioadă inimaginabilă de petrecut în asemenea circumstanțe, însă nu trebuie să uităm că de fiecare dată când analizăm membri ai bestiariului nesimțit discutăm despre tîrle dintre cele mai jegoase. Da, vorbim despre acea (a treia, în societățile disprețuibile) parte din populație ce frânează dezvoltarea umanității din toate punctele de vedere. Dacă printr-un eveniment ca în The Leftovers restul indivizilor ar dispărea, umanitatea formată exclusiv din tîrle ar cunoaște un nemaipomenit regres economic, social, cultural și, cel mai probabil, chiar biologic. Între tîrlele jegoase ca Orban L și cimpanzei este o diferență mult mai redusă decât cele două procente de material genetic.
Totuși, al nostru antagonist nu a stat degeaba în sus-numitele decenii. El și-a desăvârșit talentele și tentaculele de bișnițar de influență studiind sub și împrumutând cu regularitate mijloace și strategii de la unele dintre cele mai pernicioase excremente ale istoriei neaoșe post-comuniste. Cine oare poate uita pe slinoasa otreapă Valeriu Stoica, singurul individ care mânca un căcat atât de unsuros încât îi creșteau trigliceridele după fiecare apariție TV? Sau pe tenebrosul zombie securistic Stolojan?
Este evident că bișnițarul de influență este animat de alte «valori» decât bișnițarii securistici sau animalici intrați deja în banal. Cel securistic ar vinde–o și pe mă-sa (de unde aspectul bișnițăresc) ca să tragă sfori mai subțiri sau mai groase cu ajutorul băieților cu ochi albaștri. Bișnițarul animalic riscă întotdeauna să fie orbit de strălucirea obiectelor de status pentru care și-ar consuma și ultimul Newton de energie din organism.
În vremuri analogice bișnițarul de influență mai putea fi salvat de cultura saloanelor, indispensabile activităților sale redundante. Astăzi însă, singura activitate a bișnițarului de influență este vorbitul la telefon … de dragul vorbitului la telefon. Toate conversațiile bișnițarului de influență seamănă între ele, descriu «combinații» efemere și indistincte, sunând cam așa:
Stai liniștit, dragă, că ăla mi-e dator vândut de când m-a rugat s-o pun pe fie-sa în comitetu’ ăla la Cameră … Aranjează și dă-mi o juma’ de oră cu el și te asigur că n-o să te mai frece la creier în veci, c-o vrea și el să-l trec pe listă la toamnă, că altfel o să moară de foame dacă rămâne numa’ cu consiliu’ lui de la mama dracu’ … Ai încredere-n mine! Când te-am dezamăgit eu ultima oară?
Dacă apreciați astfel de articole, vă puteți abona la blogul nesimțit aici.
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro