Share on twitter
Share on facebook

Ce Iaște Politica, ep. 1: Cronologie

cca 15 MILIOANE DE ANI în urmă ⸺ separarea, în cadrul ordinului zoologic al primatelor, a familiei Hominidae (a primatelor mari), dintre care supraviețuiesc în prezent patru soiuri de animale. Majoritatea primatelor sunt animale sociale, care trăiesc în grupuri mai mult sau mai puțin numeroase. Supraviețuirea în grup presupune un oarecare grad de cooperare, dar dă naștere și conflictului între indivizi – două tipuri de relații pe care politica este chemată să le pună în acord. Măcar așa, de principiu.
Cosmogonia nesimțită plasează cam în aceeași perioadă originea tîrlismului, care poate fi privit ca un accident nefericit al intersecției cooperării și a conflictului într-un grup dat.

cca 6 MILIOANE DE ANI în urmă ⸺ ultimul strămoș comun al oamenilor și al cimpanzeilor. Cimpanzeii sunt cea mai apropiată specie (încă existentă) de om din punct de vedere genetic (dar și al comportamentului).
Trăind în grupuri de până la 150 de indivizi, relațiile dintre cimpanzei (în special cele dintre masculi) se remarcă prin … ceea ce nu poate fi numită altceva decât … politică. În fabuloasa sa carte Chimpanzee Politics, primatologul Frans de Waal stabilește că acești veri buni ai oamenilor sunt preocupați, în afară de mâncare, de status și putere. Faptul că negociază, adesea non-violent, frecventele schimbări de poziție relativă din cadrul grupului sugerează existența inerentă a unui comportament politic în natura oamenilor.

Darius Tîrlov - jeg incomensurabil
- Cimpanzeul (Pan troglodytes) și Tîrlovul (Homo tîrlitorus) împart peste 98% din ADN. Totuși, unul e mult mai jegos. Ghiciți care? Ăla cu mai puțin păr, evident -

cca 300.000 ANI  în urmă ⸺ apariția Homo sapiens în Africa. Mai precis, este vorba de hominini care au caracteristici anatomice similare oamenilor din prezent. Celelalte însușiri – limbaj, transmiterea progresivă a cunoștințelor, cultură – nu vor apărea decât mult mai târziu, cu aproximativ 50.000 de ani în urmă. Aceasta este practic o nouă specie: oameni moderni din punct de vedere comportamental. Aceștia din urmă au reușit în paleoliticul mijlociu și târziu să “emigreze” din Africa către celelalte continente, cu toate că unii hominini “mai primitivi” ieșiseră către Europa și Asia.
Organizarea socială a acestor oameni moderni (behaviorally modern humans) este ceata – poate nu radical diferită din punct de vedere numeric față de celelalte primate, dar cu siguranță mult mai complexă la nivelul interacțiunilor.

cca 12.000 de ani în urmă ⸺  sfârșitul ultimei glaciațiuni. Încălzirea și predictibilitatea climatului a fost, fără îndoială, o condiție necesară sedentarizării treptate a populațiilor umane și, în scurt timp, către ce se cheamă Revoluția Neolitică.

cca 8000 – 1500 î.Hr. ⸺  era neolitică, care este marcată de evoluția agriculturii, sedentarizare și apariția orașelor. Evident, diferite spații geografice au cunoscut evoluția neolitică în ritmuri diferite. Unele populații (precum machidonii clanului Becali) nu au ieșit nici astăzi din această epocă istorică.
Agricultura și sedentarizarea au dus la evoluția cetelor și apariția tribului ca unitate socială primară. Se poate susține că acum apar primele instituții politice în toată puterea cuvântului: un șef (cu ascendență militară sau religioasă) și staff-ul corespunzător.
Cu toate acestea, organizarea tribală se remarcă prin raporturi relativ egalitare între indivizi, precum și prin proprietatea comună a pământului. În unele părți ale globului, această tradiție a proprietății comune puse față în față cu economia globală și politica internațională contemporană duc la situații comice dacă n-ar fi tragice.

Mână-n mână cu organizarea tribală merge patrimonialismul. Specific acestei etape de dezvoltare politică, patrimonialismul nu este nimic altceva decât “naturala propensiune a individului de a-și favoriza familia și prietenii” (Origins of Political Order, p. 17) de către șef. Organizarea politică în instituții rațional-legale (cum se presupune că avem în modernitate) are de suferit ca urmare a patrimonialismului, una dintre numeroasele maniere prin care se pot corupe instituțiile.
Patrimonialismul este mai mult decât simplul nepotism, este nepotismul neincriminat etic și practicat la scară largă. Un exemplu recent de patrimonialism este numirea de către rudimentarul excrement politic Dragnea LN a animalei proaste Dăncilă VV în funcția de prim-ministru și/sau a vitei încălțate Carmen DD în funcția de ministru de interne. Exemplele pot continua la infinit.
Esențial este că patrimonialismul nu poate fi eradicat total din politică, însă atunci când nu este activ blamat, atunci ne întoarcem în vremuri tribale.

mileniul al IV-lea î. Hr. ⸺  chiar dacă există unele neînțelegeri între istorici, civilizații remarcabile (marcate de o relativă diviziune a muncii și de viață urbană) se dezvoltă în aproape aceeași perioadă de timp în cinci spații geografice distincte: Orientul Mijlociu și Africa de Nord, subcontinentul indian, China, zona centrală a Anzilor, America Centrală.
Surplusul generat de economiile acestor civilizații este impresionant, permițând autorității politice controlul peste o suprafață extinsă– zeci de mii de kilometri pătrați. În unele dintre aceste civilizații apare scrisul, descoperire ce poate fi considerată ca debutul lungului proces (care continuă și astăzi) de raționalizare.
Chiar dacă tribul rămâne (și pentru multă vreme) unitatea socială de bază, puterea politică transcende această realitate.

Civilizații Umane acum 4000 ani, hartă
⸺ civilizațiile umane, cca 2000 î.Hr. ; cu galben, mai puțină civilizație ⸺

Sursă Imagine

mileniul I î.Hr. ⸺  în India se codifică și se extinde hinduismul. Această religie împreună cu extrema stratificare socială a sistemului castelor dau naștere unei influente tradiții de rule of law, care va contracara din plin autoritatea politică. Astfel, în afara unei scurte perioade de unitate în timpul “Imperiului lui Ashoka” (sec. III î. Hr.), subcontinentul nu va mai cunoaște hegemonia unei singure autorități până la colonizarea realizată de “East India Company” în sec. XIX. Nici măcar în vremea marilor moguli (nu ăia de la GrivCo).
O instanță asemănătoare de rule of law nu va mai apărea decât 2000 de ani mai târziu, în Europa de Vest medievală, prin codificarea dreptului canonic de către Biserica Catolică.

221 î. Hr. ⸺  prima dinastie imperială în China, denumită apt: Qin. În următoarele câteva secole, aparatul birocratic al statului chinez se desăvârșește, iar în primele secole ale erei curente se poate discuta despre un stat modern în China. Dealtfel, China va rămâne cea mai importantă putere (economică, demografică și tehnologică) a lumii din acest moment al primei dinastii până la începutul secolului al XVIII-lea, când este depășită pentru prima dată de Europa Occidentală.

632 d. Hr. ⸺  intrarea profetului Mahomed (ăla cu versetele satanice) în conștiința perpetuă a mujahedin-ilor. În următorul secol, triburile arăbești (având doar un pedigree de bișnițari până la acel moment) rup normele într-o expansiune militară spectaculoasă, egalată poate doar de expansiunea salariilor tăietorilor de lemne din Premier League 1400 de ani mai târziu.
Statutul dual al lui Mahomed – lider politico-militar și supremă autoritate religioasă – duce la ciudate raporturi stat-societate în lumea islamică. În spațiile în care ulema (establishment-ul religios) capătă prestigiu într-o societate – mai ales cazul șiit -, tradiția islamică a funcționat ca un soi de rule of law. În situația contrară, când ulema este încorporată în stat sau se confundă cu acesta, islamul amplifică despotismul.  

Cuceriri islamice la anul 733
⸺ expansiunea Islamului, în 100 de ani de la moartea lui Mahomed ⸺

Sursă Imagine

sec. VII – XII ⸺ codificarea treptată a dreptului canonic de către Biserica Catolică. Importanța acordată dreptului besericesc a dus la două aspecte esențiale în societatea occidentală: edificarea așa-numitei rule of law (constrângând puternic regii medievali și moderni) în procesul cunoscut drept “Conflictul pentru Învestitură” (și avându-și episodul emblematic în “umilirea de la Canossa”) și evoluția universităților. 

aprox. 1066-1485 ⸺ Anglia dinastiilor normandă și Plantagenet. În aceste trei secole au loc numeroase evoluții care, deși nu se limitează la spațiul englez, dau seama de o modernizare politică ce-și găsește cel mai bine expresia în acest spațiu. Astfel avem:

administrarea relativ transparentă a justiției de către o autoritate centrală: prin faimoasele curți itinerante ale regelui, Anglia beneficiază de o administrare relativ transparentă și uniformă a justiției. În cazanul de obiceiuri diferite – roman, saxon, viking, normand – și conflicte politice succesive (între forțe sensibil egale) aceste curți itinerante în dorința lor de uniformizare dau naștere la common law – poate componenta decisivă a modernizării politice în spațiul anglo-saxon. Astfel, pe la jumătatea secolului al XIII-lea, regatul englez era poate cel mai centralizat/bine birocratizat din Europa de Vest chiar dacă, paradoxal, puterea regelui era ținută în frâu și de dreptul canonic și de common law.
dezintegrarea (relativ) rapidă a feudalismului exemplar: cunoscătorii știu că “feudalismul” este doar o etichetă și manifestările sale în practică sunt teribil de variate. Însă dacă am aplica un asemenea șablon, în Anglia s-ar putea spune că a fost un feudalism exemplar (și timpuriu). Probabil această opinie este susținută și datorită numeroaselor izvoare scrise care s-au păstrat, cele mai multe și mai de încredere (…nație de contabili, nu de poeți …).
Ceea ce e și mai interesant e că în doar câteva generații după faimoasa Ciumă de la jumătatea secolului al XIV-lea, feudalismul este dărâmat cu talent și spor: nema iobăgie, orașe + comerț înfloritoare, grad înalt de alfabetizare, economie monetizată, agricultură intensivă care produce (și) pentru piață.
evoluția parlamentului: după cum știe chiar și T.Toader (…cred), parlamentul englez este arhetipul adunărilor de acest fel din lume. Totuși, ce e cu adevărat important e că la Westminster a fost mai puțin vorba de o “adunare de stări” cât de un corp deseori unit în îndărătnicia sa de a accepta mărirea cheltuielilor coroanei. Ideea de taxare doar cu reprezentare e destul de veche în spațiul englez.

sec. XVI – XIX puterile europene își construiesc imperii coloniale în lumea nouă și în lumea veche. Principalele consecințe sunt câteva mii de genociduri (încă) insuficient mediatizate și dezvoltarea capitalismului. În această primă fază vorbim, bineînțeles, despre un capitalism foarte tîrlesc.

Harta Colonială în 1914
⸺ harta coloniilor la Anno Domini 1914 ⸺

Sursă Imagine

1618 ⸺ constituirea ducatului Brandenburg-Prusia, care în următoarele două secole și jumătate (sub diferite denumiri) va fi nucleul politico-economic al unificării Germaniei. Din perspectiva modernizării politice, aparatul statului prusac va fi considerat de către Max Weber drept arhetipul birocrației, ca organizație rațională de exercitare a dominației. La începutul secolului al XX-lea, statul german era statul modern par excellence.
Dealtfel, această birocrație s-a autonomizat pe final în așa hal încât a devenit un soi de monstru Frankenstein, de unde și conotația negativă a termenului în ziua de azi.

cca 1750 ⸺ începutul Revoluției Industriale. Această evoluție are nenumărate consecințe, însă pentru studiul modernității politice se consideră îndeobște că marchează două tipuri de societate complet diferite:

► societatea pre-industrială (malthusiană), unde slaba creștere economică (2 la sută pe o perioadă de o generație era considerată un soi de “epocă de aur”) și schimbarea generală lentă făcea ca politica să aibă un “natural” caracter extractiv și foarte competitiv – cea mai sigură modalitate de a obține resurse într-un timp scurt.
societatea post-malthusiană, unde creșterea economică impresionantă face ca resursele să poată fi obținute într-o sumedenie de (noi) modalități. Totuși, după cum știm, politica rămâne o activitate preferată întru îmbogățire, mai ales în societățile disprețuibile.

1776-1799 ⸺ constituirea SUA și Revoluția Franceză marchează, în grila clasică de analiză a lui Samuel Huntington, debutul “primului val al democratizării”. Într-o mare parte a lumii (Europa, America Latină și părți ale Asiei), presiunea pro-democratizare merge mână în mână cu naționalismul (produs al proceselor de state-building și nation-building) … cu rezultate mixte. 
Acest prim val – care se întinde pe perioada cea mai lungă de timp – cunoaște apogeul imediat după Primul Război Mondial, când experții susțin că existau 29 de regimuri democratice în lume. Totalitarismele/regimurile autocratice interbelice pun rapid, dur și cu brutalitate punct acestui prim val începând cu 1922.  

Definiția Democrației în Discursul de la Gettysburg
⸺ în 1863, la Gettysburg, A. Lincoln oferă definiția "de gâgă" a democrației ⸺

Sursă Imagine

sec. al XIX-lea ⸺ optimiștii l-au botezat “secolul naționalităților”, iar pesimiștii “secolul imperialismului”. Cert este că acum începe, la scară largă, exportul și importul instituțional. Cu câteva excepții (Japonia ar fi cel bun exemplu), rezultatele acestor procese de mimetism au fost execrabile.

1919 ⸺ prima curte constituțională, în Austria. Tradiția rule of law s-a cristalizat în Statele Unite în atribuțiile Curții Supreme de a infirma actele legislative și executive pentru neconstituționalitate. Curțile constituționale sunt folosite în marea majoritate a altor state pentru a exercita, fiecare în felul lor, acest principiu de judicial review. Ca majoritatea acestor instituții, curțile constituționale au avut și au destine ambivalente.

după 1945 ⸺ debutul real al decolonizării. Maniera catastrofală în care aceste procese au fost impuse sau negociate își are ecouri importante în conflicte regionale de mare întindere (cronologică și geografică) până astăzi. Dealtfel, cvasi-totalitatea conflictelor armate/state eșuate din prezent se leagă, într-un fel sau altul, de decolonizare și de spargerea fostului bloc comunist.
Cei interesați de acest proces, pot să ia partiția Indiei ca studiu de caz întru incompetența metropolei, îndărătnicia liderilor locali și omniprezenta pasivitate a populației.

anii ’40 – ‘60 al doilea val al democratizării” în accepțiunea lui Huntington. Cu sprijin masiv din partea SUA, se pare că la jumătatea anilor ’60 erau vreo 35 de democrații pe glob. Acuma, e imposibil să stabilești cu exactitate cum se recunoaște în practică principiul lui Fukuyama de responsabilitate democratică. Eu susțin că e cam ca mersul la cumpărături de haine: când văd ceva care-mi place, aia căutam de la bun început.

1946 – 1977 ⸺ nașterea unor figuri incomprehensibil de jegoase care în secolul al XXI-lea vor sparge multe recorduri, naționale și internaționale, de tîrlism. Culmea, aceste “performanțe” au loc în perioada care trebuia să ne scape de astfel de nefericiri.
Dintre aceste figuri amintim: Trump DJ, Bush GW, Putin VV, Erdogan RT (de la râtan), Băsescu T, Blaga V, Tăriceanu CP, Dragnea LN ș.a. 1977 este capătul intervalului, deoarece marchează ascendența întru ființă disprețuibilă a teribilului Darius Tîrlov.
Evident, aceste figuri n-au nici o treabă cu modernitatea politică. Dimpotrivă!

anii ’70 – 2000 ⸺ sfârșitul regimurilor autoritare din Portugalia (1974) și Spania (1975) marchează începutul celui de-al “treilea val al democratizării”. Unii consideră că pe la finele anilor ’90 existau peste 100 de regimuri democratice. Hmmm … miroase a raportare umflată a producției de democrație la hectar.

 

Sursă Imagine

2008 ⸺ criza economică cunoscută sub numele de Marea Recesiune (“The Great Recession”). Pe lângă că a marcat falimentul moral și economic al modelului neo-liberal, această recesiune a dus și la regresul democrației în lume. Și cantitativ, și calitativ!

2010 – 2012 ⸺ așa-numita “Primăvară Arabă” este cel mai recent fenomen de amploare care are legătură cu evoluția politică. Ce se credea că va fi un al patrulea val al democratizării (“triumpf al poporului”) s-a dovedit a fi un fiasco total. Evenimentul este emblematic pentru evoluția politică a Homo sapiens cel puțin de când s-a ridicat “copăcel”: un pas înainte, trei înapoi!
Și bineînțeles, Allāhu akbar!

Sursele folosite pentru această cronologie, în afara HDD-ului biologic nesimțit: Samuel P. Huntington The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century ; Francis Fukuyama – The Origins of Political Order | Political Order and Political Decay.

Newsletter Nesimțit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter Nesimțit