Logo-Nesimtit
Caută

De Ce-a Murit Presa

De-Ce-a-Murit-Presa

Uite deasta a murit presa.
Nu, nu neapărat din cauza pigmeilor ăștia doi, cu toate că și ei au partea lor de vină, deloc neglijabilă. În orice caz, asta e cea mai scârboasă bucată de media pe care mi-a fost dat să-mi cadă ochii vara asta. În mai puțin de 80 de minute — durata care-ncape pe-un CD audio — poți afla, în linii mari, tot ce-a fost și este mai disprețuibil în presa românească post-comunistă.

Întotdeauna, încă din fragedă pruncie, am bănuit că e ceva extrem de suspect cu acest Marius Tucă Show (bineînțeles, mereu ediție specială). A avut permanent o autosuficiență-n hoitul ăla, de parcar ar fi inventat el talk-show-ul și bretelelealea ridicole. Acuma se laudă cu ce parale a făcut el din postura de interfață vărănească (sigur fără interferență reptiliană în politica editorială, normal), dar se și vaită că banii ‘ceia mulți au venit la pachet cu un workaholism care n-a mai putut fi susținut la un moment dat. Nu credem căși dă seama că totul sună foarte manelistic.
Are Marius Tucă Show ăsta așa o părere bună despre sine și, pe deasupra, crede că-i o fântână nesecată de umor. Mai mult se râde la o întrecere-ntre doi ndaci care fug de lumină. Nu l-a mai luat de mult cineva la trii parale, să-i arate cu subiect și predicat că ce-a făcut el era spuma necomestibilă ridicată din fiertura jegului vieții publice post-decembriste. 

Trecând peste acest scurt episod de bălăcăreală, cele trei mari boli ale presei românești sunt evidente din acest mizerabil podcast: cvasi-totalitatea instituțiilor de presă n-au funcționat în interesul publicului (ci în cel al ziariștilor înșiși, apoi ai finanțatorilor); presa românească a funcționat ca un soi de breaslă medievală (unde intrarea e limitată, realindu-se prin conexiuni personale, cu ierarhii clare de maeștri și discipoli) fără nici o treabă cu idealul societății deschise; notorietatea jurnalistului depinde (aproape exclusiv) de contactele lui și nu de calitatea produsului pe care-l livrează publicului.
Asta nu înseamnă că n-au fost jurnaliști (luați individual, evident) care să contrazică aceste trei trăsături ale unui modus vivendi disprețuibil. Dar Marius Tucă Show nu e unul dintre ei. Și nici Cristache, în pofida faptului că e mai tinerel și ceva mai spălat — îl prinzi mai des cu interesul public și drepturile prin gură — decât interlocutorul său îmbătrânit în rele. 

În Occident, pe la mijlocul anilor ‘80, trusturile de presă ale megagunoiului Murdoch au schimbat paradigma de funcționare a presei. nă atunci funcționa modelul jurnalismului american, în care jurnalistul identifica subiectele importante ale zilei și apela la specialiști în diferitele domenii pentru a lămuri cea mai dificilă întrebare la care trebuie să răspundă presa: teribilul de ce?
Susceptibilitatea de astăzi a publicului la feik niuz își are originea și în modelul Murdoch-ian, în care boborului i se dă ce vrea să audă. Fenomenul e cunoscut drept tabloidizarea presei și-a fost importat mai peste tot, deoarece se credea că dacă-i dai prostului ce vrea ar fi cumva mai ușor să targetezi publicitatea. Cele mai celebre exemple ar fi The Sun (Murdoch, Marea Britanie), Fox News (Murdoch, SUA), Bild (Germania) și haznalele lu’ Berlusconi din Italia. 

La noi nu s-a adoptat ca lumea nici unul dintre cele două modele. Singura încercare serioasă a fost cea de adaptare a modelului tabloidizant, realizată de trustul Ringier la sfârșitul anilor ‘90 (bine, asta dacă excludem mizeriile livrate de Dan Diaconescu, fiindcă aia era orice dar nu presă). Jurnaliștii noștri, atunci când nu erau doar umile portavoci ale mogulilor, fac și-au făcut jurnalism pe prietenie. Interpretările pe care le diseminau erau cele ale tovarășilor lor de pahar sau de biznis, iar experții își făceau loc din an în Paști. Bine, nici lipsa de competență sau probitate a „experților” n-a ajutat la consolidarea unui produs jurnalistic de calitate.
De când cu decesul print-ului (și definitivarea televiziunilor ca mașinării de scuipat propagandă de cea mai joasă speță) și migrarea valorilor” jurnalistice-n on-line vedem și mai pregnant această presă cu și pentru mine și prietenii mei. Ia să privim oleacă la invitații lui Marius Tucă Show din ultima lună: Ion Cristoiu (gunoi hiper-expirat; nu se poate înțelege cum apelativul maestre poate fi folosit altfel decât ironic), Victor Ponta (politicește, născut gunoi), iarăși Cristoiu, Cristian Diaconescu (gunoi politic pe calapodul Dandanache), iarăși Ponta, iar Cristoiu, iar Ponta, iar Cristoiu, iar Ponta. Opt din cinșpe emisiuni într-o lună, dacă am calculat corect. 

Ar fi multe de spus despre sumedenia de defecte personale și profesionale ale unora ca Cristache și Tucă Show, dar și mai multe despre mizerabilul mediu în care se învârt. Nu mai continui, că mă enervez și, oricum, parese că ei și-alții ca ei sunt în ultimele zbateri ca jurnaliști între ghilimele. Marea problemă e că ce și cine se pune-n locul lor s-ar putea să fie și mai mizerabili și mai disprețuibili.

Dacă apreciați astfel de articole, vă puteți abona la blogul nesimțit aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *