Logo-Nesimtit
Caută

Doar Capitalism

Capitalism, Alone: The Future of the System That Rules the World, Branko Milanovic, Harvard University Press, 2019. (Doar Capitalism: Viitorul Sistemului Care Conduce Lumea).

 

Capitalism, Alone: The Future of the System That Rules the World, Branko Milanovic, Harvard University Press, 2019. (Doar Capitalism: Viitorul Sistemului Care Conduce Lumea).

 

Cuprins

Cariera lui Branko Milanovic e o poveste de succes, da’ nu una d-aia spectaculoasă, lacrimogenă, cu wunderkinzi și tragedii familiale. Născut la Belgrad în 1953, în „doar” trei decenii și ceva a ajuns să avanseze profesional de la o întreprindere socialistă no-name la predatul economiei la facultate-n America. Ce-i drept, nu prin Ivy League, da’ cu concepțiile lui eclectice probabil ar fi fost repede mătrășit, chiar dacă l-ar fi primit.
E foarte reconfortant, ca amator într-ale economiei, să vezi punctele de vedere ale unuia cu experiență de ambele baricade ale Cortinei de Fier, care știe că nici comuniștii nici capitaliștii nu erau/sunt niște luciferi (în funcție de perspectivă), care jonglează facil cu literatura clasică, filosofia politică sau teoria critică. Blogul său e una dintre oazele pe care le accesez ca să găsesc abordări inedite despre trecut și prezent.

Inițial, doream să fac un soi de recenzie cu cele mai interesante idei din Capitalism Alone — comodificarea sferei private a individului în cadrul capitalismului târziu sau regimurile socialismului ndite ca tranziții de la feudalism la capitalism —, concentrându-ne mai ales pe cele cam trase de păr.

Titlul e destul de înșelător; e greu de crezut c-am aflat ceva sigur despre viitor sau măcar despre viitorul capitalismului.
Vorba lu’ Yogi Berra (nr. 17). Milanovic pornește de la teva tendințe ale capitalismului actual, iar când o dă pe filozofie” speculativă, ai impresia că presupune maturizarea completă a respectivelor tendințe până viața devine o distopie a acumulării și comodificării. Dar una în care marea majoritate a oamenilor vor fi fericiți sau, cel puțin, destul de mulțumiți.
Apoi, vănd că nu prea e nimic despre Milanovic sau ideile pe care le vehiculează prin webul românesc, am optat pentru un fel de rezumat. Și pentru că nu prea deținem competență ca să criticăm temeinic, economicește vorbind, marea majoritate a conceptelor și generalizărilor vehiculate de autor. Cele mai interesante secțiuni sunt a doua și ultima.

Contururile Lumii După Războiul Rece

Această lume experimentează două schimbări epocale: (1) avansul capitalismului ca singurul sistem socio-economic al lumii, nu doar cel dominant, și (2) revenirea la un echilibru al veniturilor la nivel global între Europa și America de Nord, pe deo parte, și Asia, de cealaltă parte.
Întreaga planetă funcționează după aceleași principii economice — producția este organizată cu scopul profitului, folosind forță de muncă legalmente liberă plus capital deținut majoritar de entități private, coordonarea decizională fiind (în mare parte) descentralizată. 

Încă din 1848, Marx și Engels au realizat că sistemul capitalist facilitează la nivel trans-național schimbul de bunuri, mișcarea capitalului și chiar a forței de muncă. Astfel, nu e nici o surpriză că prima “epocă de aur” a globalizării a fost între Războaiele Napoleoniene și Primul Război Mondial, când abordarea laissez faire era dominantă. Și, evident, globalizarea actuală coincide cu un triumf încă și mai deplin al capitalismului.
Primatul incontestabil al modului capitalist de producție este proiectat în concepția ideologică după care acumularea de avere nu este doar un demers respectabil, ci este cel mai important obiectiv al vieții omului — un aspect înțeles de indivizi din toate spațiile și aparținând tuturor originilor sociale. Toată lumea înțelege limbajul comun al profitului. Acumularea de avere aparține tărâmului a ceea ce Max Weber denumea raționalitate valorică, un fel de ars gratia artis.

Promotorii capitalismului explică acest succes prin naturalețea capitalismului — cică urmărirea profitului ar reflecta caracteristici și dorințe umane înnăscute, precum schimbul mutual avantajos, străduința de a obține o situație economică mai bună și o viață mai agreabilă. Însă autorul nu e absurd și subliniază că a vorbi despre dorințe umane ca și cum ar exista independent de reperele construite social ale spațiului de existență e de râsu’ curcilor. Cea mai mare parte a acestori dorințe sunt produsul socializării indivizilor în sistemul capitalist (singurul existent), ca să nu mai vorbim de imensul efort politico-ideologic al lumii capitaliste de a se promova în spații non-capitaliste în ultimii 200 de ani. 

Această cucerire capitalistă a lumii a fost realizată prin intermediul a două tipuri de capitalism: varianta liberal- meritocratică (cu Statele Unite drept caz paradigmatic), care s-a dezvoltat (foarte) treptat în Occident dea lungul ultimelor două secole, și capitalismul politic (sau autoritar), cel mai bine exemplificat de China. În prezent avemă o schismă capitalistă, două variante ale aceluiași crez.
Succesul economic al Chinei subminează proclamațiile occidentale cum că ar exista legături indisolubile între performața capitalistă și democrația liberală. Mai mult, acestea sunt continuu slăbite de avansul plutocrației și populismului din interiorul lumii liberale.
Capitalismul politic este mai atractiv pentru elitele deja înrădăcinate. În ciuda dovezilor istorice, discursul oficial multă vreme a stăruit pe democrație și domnie a legii ca valori intrinseci, creditate și drept condiții necesare dezvoltării economice și mobilității sociale. Datele statistice arată că viabilitatea pe termen lung a capitalismului liberal este amenințată de crearea unei clase superioare ce se autoperpetuează, alimentând o continuă polarizare între elite și restul societății.

Capitalismul Liberal-Democratic

Pe lângă cele trei elemente menționate mai sus (și valabile pentru orice soi de capitalism) — profit, forță de muncă liberă, capital privat —, ca să avem o definiție a capitalismului liberal se adaugă o condiție inițial sesizată de Joseph Schumpeter: majoritatea deciziilor investiționale sunt luate de companii private sau antreprenori individuali.

Termenii meritocratic (carierele sunt deschise talentului individual; nu există obstacole legale pentru indivizi în a obține poziția dorită în societate) și liberal (o egalitate a oportunității, care corectează accidentele sociale ale nașterii prin taxe de moștenire și include educație gratuită) sunt preluați din lucrarea clasică de filozofie politică a lui John Rawls, A Theory of Justice.
În istoria capitalismului occidental autorul identifică, în funcție de cum s-au împărțit veniturile și patrimoniile din capital și muncă plus ce soi de tipare de inegalitate au implicat, obișnuitele trei ere ale capitalului: capitalismul clasic (până la 1914), social-democrat (anii ‘40-’70), (neo)liberal (anii ‘80prezent). 

Milanovic contrastează varianta actuală de capitalism cu cele defuncte din mai multe unghiuri, cu unele concluzii inedite, printre care tiparele de căsătorie. Capitalismul liberal diferă de cel clasic prin faptul că indivizii bogați în capital se află și la vârful piramidei veniturilor din muncă, plus o mai pronunțată cuplare economic asortativă (bărbați mai bogați și mai educați se însoară cu femei mai bogate și mai educate). În această din urmă privință diferă și de capitalismul social-democrat, pe lângă o mai importantă transmitere inter-generaționale a inegalității.
E la mintea cucoșului că dacă oamenii afluenți, educați și hiper-competenți se căsătoresc între ei, inegalitatea din societate va crește doar din această cauză. Estimările economiștilor sugerează că mai bine de o treime din creșterea inegalității în SUA din ultimele cinci decenii poate fi pusă pe seama schimbării tiparelor de căsătorie.

O altă cauză a creșterii inegalităților, față de perioada capitalismului social-democrat, este demantelarea statului social (welfare state). Statele sociale extinse suferă de două mari probleme, care se potențează reciproc. Pe plan intern, accentuarea polarizării dintre bogați și săraci încurajează furnizorii privați de servicii tradițional publice și părăsirea sistemului public de către bogați. Pe partea internațională, importul de forță de muncă necalificată (imigranți) încurajează părăsirea sistemului de către nativi. Milanovic propune taxe mari pe moștenire și avere plus limitarea migrației la cea sezonieră ca metode de apărare a statului social, extrem de greu realizabile politic din punctul nostru de vedere.

Dificultățile provin din articularea unei clase conducătoare durabile. În principiu, această evoluție ar trebui să fie imposibilă într-o democrație. Peste tot în lumea occidentală, bogații controlează procesul politic prin finanțarea partidelor și a media, în ciuda faptului că politicienii și jurnaliștii (de la mic la mare și în imensa lor majoritate) nu aparțin celebrului 1%. Studii pe Statele Unite arată că distribuția donatorilor partidelor politice este chiar mai concentrată ca cea a patrimoniilor în general.
O altă problemă a capitalismului liberal, cel mai evidentă tot în SUA, este inegalitatea în educație, în special cea superioară. Costul exagerat al acesteia, combinat cu prestigiul (fondat sau nu) al anumitor asemenea instituții îndeplinește două funcții: devine imposibil ca cei din clasele de jos să intre în competiția educațională cu cei de sus și transmite semnale puternice că absolvenții nu sunt doar din familii bogate, sunt și superiori din punct de vedere intelectual. Ambele sunt necesare pentru perpetuarea clasei conducătoare: dacă taxele ar fi mai mici, atunci competiția ar fi mult mai serioasă; dacă prestigiul ar fi mai redus, instituțiile ar fi privite doar ca o fabrică de diplome pentru bogătașî.

Capitalismul Politic

În majoritatea spațiilor unde se practică în prezent capitalismul politic (în special China și Rusia), acesta a fost precedat de regimuri comuniste sau, pentru a fi ceva mai științifici, regimurile socialismului-real. Actualul triumf al capitalismului prezintă dificultăți în plasarea comunismului în istoria aia cu I mare. De fapt, problema e în acest I mare și în faptul că cei mai importanți actori sociali se folosesc de ea în scopuri mai puțin ortodoxe. Diseminarea în aceste scopuri explică și popularitatea lor.
Toate teoriile Istoriei, de la Platon la Hegel la Fukuyama, prezintă ascensiunea și declinul sistemelor socio-economice drept urmând unele reguli recognoscibile ale schimbării sociale. De obicei, aceste reguli sunt împărțite în două categorii: ciclice (sistemele se succed într-un tipar ciclic) sau teleologice (societățile umane evoluează de la forme mai “primitive” la forme mai înalte” de organizare).

Atât interpretarea marxistă cât și cea liberală sunt de soiul teleologic. Există o progresie lineară către societăți mai bogate și mai libere. Problema e că, în viziunea marxistă, s-a produs o imposibilă întoarcere: de la socialism înapoi la capitalism. Teoreticienii liberali prezintă regimurile socialiste ca un soi de eroare temporară, corectată odată cu revenirea la capitalism, “cel mai superior sistem socio-economic”. Problema lor e că nu oferă motive serioase pentru o eroare destul de serioasă.
Teoriile acestea nu explică Primul Război Mondialordinea liberală, apogeul evoluției umane ce dominase lumea timp de 100 de ani, a născut o catastrofă de proporții nemaipomenite. Apoi, tot ce a urmat până în 1989 a fost un fel de succesiune teribilă de greșeli, până când oamenii s-au deșteptat și-au revenit la capitalism ca la apa cea bună.
Marxismul e mult mai competent la explicarea Primului Război și ascensiunii ulterioare a fascismului. În schimb, nu lămurește de ce comunismul nu s-a răspândit către cele mai dezvoltate spații, iar acolo unde a căpătat rădăcini a dat chix și s-a produs o întoarcere la capitalism. De-asta e nevoie de explicații multi-cauzale, lipsite de dogmatismul dea acorda primat factorului economic sau celui ideologic. 

Milanovic nu se îndreaptă spre acestea, ci denunță și liberalii și marxiștii ca prea concentrați asupra Occidentului și ceea ce el denumește Calea Occidentală de Evoluție (western path of development, WPD).
El susține că taman în spațiile uitate ale Lumii A Treia vom găsi locul comunismului în istorie. Comunismul ar ft un sistem socioeconomic care le-a permis societăților înapoiate și/sau colonizate să depășească feudalismul, săși recupereze independența politică și economică, iar apoi să construiască un capitalism indigen; comunismul ar fi fost o mai scurtă tranziție de la lumea pre-modernă, analogă celei de aproximativ 300 de ani experimentată de Europa secolelor XV-XVIII.
Dacă scoți comunismul din paradigma WPD și îl privești prin prisma unor spații radical diferite de cel occidental, abia atunci ai înțelege găurile din explicațiile marxiste și liberale. 

Lumea A Treia n-a putut urma calea occidentală, deoarece până la 1920 poziția lor era subminată de decalajele de dezvoltare față de Vest, de relații de producție eminamente feudale și de dominația politică străină. Aveau nevoie de o revoluție socială, al cărei obiectiv principal să fi fost dezvoltarea economică, și de o revoluție politică pentru auto determinare. Iar singurele forțe organizate care ar fi putut înfăptui aceste gemene revoluții erau partidele comuniste (sau de stânga) care erau și naționaliste. China și Vietnam sunt exemplele emblematice, unde legitimitatea obținută de partid în lupta națională a fost ulterior dublată de creștere economică.
Principalul argument în sprijinul acestei teorii vine din comparația diverselor regimuri comuniste în ce privește performanța economică. Comuniștii din economii deja industrializate precum RDG sau Cehoslovacia au avut un succes net inferior celor din China sau Vietnam. Cu t a fost mai softsticată o economie inițial, cu atât mai slabă a fost performanța socialismului-real. În plus, în Europa regimurile comuniste au fost mai degrabă un rezultat al jocului geopolitic, pe când în Lumea A Treia a fost un fenomen de firul ierbii.

Deng Xiaoping poate ft considerat părintele fondator al capitalismului politic, o abordare (mai degrabă decât o ideologie) care combină dinamismului sectorului privat cu un sistem politic de partid unic și o birocrație eficientă (principalul beneficiar al sistemului). Sectorul privat are un câmp larg de acțiune, dar niciodată atât de larg încât să-i permită să dicteze birocrației de stat sau partidului.
Rolul conducător ar partidului necesită independență față de constrângeri legale; mai precis, lipsa domniei legii, sau aplicarea selectivă a legii. De aici survine marea contradicție a capitalismului politic: între o corupție inerentă acestei selectivități ce accentuează inegalitățile și nevoia de a ține inegalitățile în frâu, din motive de legitimitate politică.
Sistemul se află mereu într-un echilibru precar. Dacă se scapă de sub control corupția, partidul poate pierde legitimitatea. Dacă vrei să stârpești corupția, ai nevoie de un guvernământ de legi (nu de oameni), ceea ce ar putea duce la o competiție între elite. Ca să mențină sistemul în viață, liderii partidului trebuie să găsească o cale de mijloc, să utilizeze coerciția cu cea mai mare grijă.

Viitorul capitalismului politic pare a ține mai degrabă de destinul emergentei clase capitaliste. Vor reuși capitaliștii să obțină controlul statului, iar pentru asta să folosească strategia democrației reprezentative? În Europa și SUA, capitaliștii au folosit-o cu judiciozitate, în doze homeopatice. Oricând democrația a amenințat interesele proprietarilor, imediat s-a redus doza.
Milanovic consideră că e greșit să continui cu premisa că, în circumstanțele traiului actual în capitalismul hiper- comercializat, oamenii ar fi încă animalele politice aristoteliene, care să valorizeze constanta implicare civică. Chiar și în vremea grecilor antici asta era valabil doar pentru o minoritate a cetățenilor (ei înșiși o minoritate). Viața modernă agitată înseamnă că cetățenii n-au nici timpul nici dorința de a se implica în afaceri publice care nu-i vizează direct. Idealul acumulării și intruziunea progresivă a capitalismului în sfera privată n-au cum să producă idealul cetățeanului informat și implicat. Acestea sunt, de fapt, incompatibile. De aceea sistemul chinez, în care lucrurile se fac “fără vorbă multă”, poate deveni din ce în ce mai atractiv la nivel mondial.

Capitalism și Globalizare

Capitolul explorează rolurile pe care capitalul și munca le joacă în contextul globalizării. Globalizarea a însemnat creșterea mobilității atât în cazul capitalului, cât și în ce privește forța de muncă. Forțe extra-economice au reacționat prin ridicarea de noi bariere la granițele naționale pentru forța de muncă migrantă.
Mobilitatea muncii este un răspuns la uriașele diferențe în recompensarea aceluiași volum și calitate a muncii între diferite jurisdicții naționale. Autorul denumește aceste diferențe prima de cetățenie (citizenship premium), respectiv penalizarea de cetățenie (citizenship penalty). Aceste discrepanțe sunt, în mare măsură, o moștenire a secolelor XIX- XX.
Globalizarea a modificat curgerea capitalului, iar cea mai importantă inovație este lanțul valoric global, deoarece a separat, pentru prima dată în istorie, procesul de producție de cel de supraveghere și control al acesteia, cu implicații uriașe privind distribuția spațială a activității economice. Prima epocă a globalizării (1870-1914) s-a produs în absența acestei tehnologiei care să permită această separare și într-o vreme în care drepturile de proprietate erau un mare semn de întrebare. Cea din urmă problemă a fost rezolvată de imperialism și colonizare. Rolul celor două a fost luat de instituțiile financiare internaționale și de sute de tratate bi- și multi-laterale. Globalizarea și-a creat propria guvernanță.
Apoi, Milanovic comentează implicațiile mișcării capitalului și muncii asupra statului social, precum și consecințele globalizării asupra corupției. Nivelul corupției este sporit de ideologia acumulării și facilitat de mobilitatea fără precedent a capitalului. Natura capitalismului politic este inerent coruptă, iar tendința plutocratică a celui liberal normalizează corupția în spațiul occidental. Ca economist, autorul îndeamnă comunitatea academică săși estompeze atitudinile moralizatoare privind corupția. Fenomenul ar trebui tratat ca orice soi de rentă, care corespunde unui factor special de producție: puterea politică. 

În accepțiunea economică, cetățenia este un monopol comun exercitat de un grup cu caracteristici legale și politice comune și dă naștere (în cele mai bogate țări) unei rente cetățenești. La nivel general, barierele împotriva imigrației sunt automat bariere în calea eficienței economice. 

Această rentă oferă trei avantaje economice: un set de oportunități economice superioare (salarii mai mari și condiții de muncă mai bune), beneficii sociale din partea statului, beneficii non-financiare asociate unor instituții (de exemplu, dreptul la un proces corect sau un nivel redus de discriminare).
Cele mai comentate în mass-media sunt cele din a doua categorie, mai ales pentru că statul social a fost construit pe ideea de cetățenie. Norme comune de comportament, rezultat ale omogenității etnice, sunt condiții necesare unui stat social funcțional, conceput inițial pentru a reduce tensiunile de clasă.
Mobilitatea forței de muncă evident că amenință supraviețuirea cetățeniei sociale, cu toate că nu e principalul pericol. Ca tensiunile dintre cetățenie și mobilitatea muncii să se reducă, Milanovic vede trei căi posibile: reducerea diferențelor de venit între țări (pentru aceeași muncă), demantelarea statului social sau discriminare serioasă între migranți și indigeni.

Viitorul Capitalismului Global

Inevitabila Amoralitate a Capitalismului Hiper-Comercializat

Societăți pur comerciale sunt prin definiție societăți unde ierarhiile nu se bazează pe criterii extra-economice ca legăturile de nge sau apartenența la un grup de status, precum aristocrația. Ierarhia capitalistă se bazează doar pe succesul pecuniar; o cale deschisă, în principiu, tuturor. Banii sunt egalizatorul suprem.
Adam Smith, în Teoria a Sentimentelor Morale, a observat că această goană uni-dimensională după avere poate sfârși în amoralitate. Toată lumea va exploata granițele fine dintre legalitate și ilegalitate (săvârșind fapte care nu sunt etice, dar sunt legale) sau va încălca legea și va spera să nu fie prins. Încălcarea legilor nu este caracteristică doar societăților capitaliste. Noutatea constă în pretenția de a fi responsabilitatea altora să-i prindă, în cazul în care încalcă legea. Mecanismele interioare de autocontrol moral (cum ar fi celebra etică protestantă) au devenit desuete. 

Autorul numește asemenea atitudini externalizarea moralității, însă a critica acest fenomen ar fi doar a combate simptomele și nu cauza bolii. În realitate, asemenea comportament imoral este necesar pentru a supraviețui într-o lume unde toți oamenii încearcă să acumuleze cât mai mult și să ajungă la vârful piramidei sociale. Orice alt soi de comportament ar fi contraproductiv.
Faptul că sistemele socio-economice alternative au dat greș poate că exemplifică una dintre caracteristicile fundamentale ale condiției umane, intuită cu vreo trei secole-n urmă de Bernard Mandeville: nu ne putem îmbunătăți condițiile materiale fără să apelăm la cele mai neplăcute însușiri ale naturii noastre.
Singura modalitate de rezistență împotriva lumii comercializate este de a te retrage din ea, în comunități izolate și autarhice. Totuși, e greu de crezut că poți convinge grupuri semnificative să facă acest pas, să renunțe la conforturile și să adopte voluntar un standard de viață net inferior. Mai ales dacă au fost socializați în spiritul materialist al lumii contemporane.

Atomizare și Comodificare

În societățile capitaliste moderne, atomizarea și comodificarea sunt fețele aceleiași monede.
Familia și-a pierdut din atractivitatea economică pe măsură ce tot mai multe bunuri și servicii au devenit disponibile pe piață. De exemplu, numărul mediu al persoanelor dintr-o gospodărie (familială) tinde către 2 în cele mai dezvoltate țări, pe când în Africa Subsahariană este undeva pe la 11.
În plus, lumea exterioară intervine din ce în ce mai mult în interiorul familiei, în special sub forma intruziunilor legale contracte prenupțiale, capacitatea juridică de a reglementa comportamentul membrilor familiei unii față de alții. Asta-i încă o formă de externalizarecodul normativ familial intern este externalizat către exterior (stat), la fel cum gătitul este externalizat către serviciile de catering. Cel puțin asta zice Milanovic.
Capitalismul hiper-comercializat atenuează diferențele între producție și viața de familie prin integrarea familiei în modul de producție capitalist, fiind exact opusul formei patrimoniale de organizare și economiei domestice aferente. Aceasta este o direcție logică în dezvoltarea capitalismului, pe măsură ce urmărește “cucerirea” de noi piețe și comodiftcarea unor noi bunuri și servicii. 

În cazul atomizării, devenim mai singuri pentru că toate nevoile noastre pot fi satisfăcute cu ce putem cumpăra de pe piață. În cazul comodiftcării complete, noi înșine satisfacem nevoile altora prin maxima comodiftcare a bunurilor noastre, incluzând timpul nostru liber.
Capitalismul global ne oferă, în postura de consumatori, abilitatea de a cumpăra/închiria activități ce obișnuiau să fie furnizate de familie, prieteni sau comunitate. În postura de producători, ne oferă exact aceleași activități pe care le putem furniza. Atomizarea și comodificarea merg mână-n mână.
Cel mai la îndemână exemplu este gătitul. Obișnuia să fie un act și-un bun furnizat în cadrul familiei extinse, apoi în cadrul celei nucleare, iar acum a devenit externalizat, așa că foarte puține familii mai gătesc și mănâncă împreună. Curățenia, reparațiile, grădinăritul sau creșterea copiilor au devenit din ce în ce mai comercializate. Ajutorarea copiilor cu temele obișnuia să fie externalizată către părinți, astăzi avem companii care fac temele, contra cost, copiilor on-line. Dezvoltarea așa-zisei gig economy ne comercializează timpul liber sau bunurile pe care le deținem dar nu le folosim în intervalul de timp respectiv. 

Comodificarea totală ar putea desftința alienarea. Pentru a te simți alienat, e nevoie de conștiința unei opoziții între sine ca ființă ontologică și sine ca agent economic. Dar atunci când agenția economică este internalizată nu mai există vreo opoziție. S-ar putea ca visele economiștilor neoclasici, unde indivizii cu însușirile lor unice nu există, să devină realitate în scenariul socializării continue în realitatea maximei comodificări.
Unii autori dau vina pe companii, care lucrând pentru un profit din ce în ce mai mare, pentru extinderea comodificării. Milanovic crede că oamenii, de bună voie (chiar din proprie inițiativă), datorită îndelungii socializări în capitalism, au devenit mașini capitaliste de calcul al celor mai profttabile acțiuni. Cu toții avem un mic centru de producție, alocăm prețuri implicite timpului nostru, emoțiilor și relațiilor noastre.
Comodificarea se pliază perfect pe sistemul de valori care susține capitalismul hiper-comercializat, pe care indivizii l- au internalizat. Acest sistem plasează acumularea de avere pe un piedestal. Abilitatea de a renunța la spațiul și timpul personal pentru profit este privit ca pasul suprem pe care-l poate face cineva către obiectivul primordial.
Acest spirit capitalist, o dovadă a succesului generalizat al sistemului, a pătruns adânc în viețile personale ale oamenilor. Totuși, extinderea capitalismului către viața intimă și de familie a intrat în conflict cu atitudini seculare privind ospitalitatea, prietenia sau familia, devenind greu de acceptat că toate aceste valori au fost depășite de interesul pecuniar personal. Această tensiune dă naștere unui volum incredibil de ipocrizie. Succesul capitalismului se asociază unor atitudini profund ambivalente. 

În ultimele comentarii din carte, autorul imaginează două forme alternative de capitalism — popular (în care inegalitatea veniturilor provine din muncă, i.e., fiecare va avea o proporție relativ egală de capita) și egalitar (venituri egale și din capital și din muncă)plus ceva politici menite să atingă implementeze asemenea utopii, dar nu prea cred că s-a convins nici pe sine.
O alternativă mult mai realistă prezentată ar fi convergența capitalismului liberal cu cel politic, prin autonomizarea totală a plutocraților la vârful puterii politice.

Doar-Capitalism-Imagine-Principala

Dacă apreciați astfel de articole, vă puteți abona la blogul nesimțit aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *