Documentarul «Colectiv» – Un Fâs pentru Filistini

Docomentarul despre Colectiv merită aprecierile aproape fără păreche, evidente în poza de mai sus, doar dacă nu trăiești în România. Având în vedere că încercăm să ne dovedim talentele nesimțite pe plaiurile mioritice, e destul de clar că acest Collective (ca și cum nu ne–am prinde de multiplele sensuri și fără să-l englezim) este un fâs destinat în special filistinilor acestor meleaguri.
Dacă ești un cetățean cât de cât informat despre evoluția României în ultimele două-trei decenii, filmul acesta nu aduce nimic nou. Ba chiar mai rău, parțial perpetuează mituri prin dorința de a copia producții americănești despre vajnicul câine de pază al democrației care, în general, este aservit unor interese obscure ce nu are nici o treabă cu apărarea intereselor celebrei societăți civile. Toată lumea care contează știe că dacă societatea civilă nu-și apără singură interesele, în stradă, nimeni n-o să i le apere.

Nu putem afirma că aveam cine știe ce așteptări de la film și acestea ne–au fost înșelate, cu toate că era deja ceva putred cu toate laudele din presa internațională. Cât privește spațiul intern, n-aveai cum să murmuri nici o critică despre un program ce-i plasează pe Tolontan – un jurnalist decent, dar în nici un caz un munte de cunoaștere și competență – în rolul de Master Yoda al spațiului public și pe Vlad Voiculescu în postura de Hercule luptându-se cu hidra vechii și înrădăcinatei corupții.
Totuși, subiectul Colectiv în sine este unul de potențială mare fecunditate artistică; ne gândeam cam la o săptămână după incendiu că acesta ar fi prilejul perfect pentru un tânăr talentat să dovedească un Great Romanian Novel, chiar dacă liliputana cultură românească nu prea se are bine cu realismele … ca și politica dealtfel. Ambele preferă cestiunile mai „ezoterice”. 

Acțiunea în sine nu e deloc mare filozofie: echipa de filmare (sau poate o fi fost un singur om; n-are importanță, că pe noi ne interesează reflecția asupra societății, nu specificațiile tehnice) s-a ținut în proximitatea jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor de–a lungul anchetei asupra corupției din sistemul de sănătate, anchetă prilejuită de fiasco-ul binecunoscut ce a urmat evenimentului din 30 octombrie 2015. Trebile se cam termină o dată cu moartea acelui Condrea și recunoașterea implicită a lui Tolontan că serviciile l-au dovedit … o temă recurentă în spațiul românesc ce merita explorată mai pe larg.
Asta legat de prima parte. În partea a doua a documentarului, avem parte de aceeași perspectivă de muscă pe tavan, însă de această dată e vorba de tavanul ministerului sănătății, unde tânărul și idealistul Vlad Voiculescu este chemat să scoată din căcat ce se mai poate. Într-adevăr, aceste demersuri de transparență sunt de apreciat, și din partea politicienilor și din partea realizatorilor; totuși, nu ne putem abține să nu ne întrebăm ce ni/li s-a arătat și ce nu. Din punctul nostru de vedere, această a doua parte este infinit mai interesantă ca prima, beneficiind și de un final de efect.
În 2016 Voiculescu merge într-un ditamai Mercedes S să voteze pe unde mama dracu’ o fi având reședința din buletin (ăștia mereu au domiciliul pe undeva la intrarea în tărâmul lu’ Hades), iar când ajunge înapoi la București, de la radio se comunică rezultatele alegerilor parlamentare, sugerându-se că pricăjitele reforme din sănătate ale guvernului tehnocrat se află la mila mustății bișnițarului animalic Liviu Dragnea. Asta în timp ce (deja fostul) ministru vorbește cu tac-su la telefon deplângând soarta țărișoarei și anatemizând indirect prostimea PSD- istă.

După cum spuneam, dacă trăiești în România și ai curent la priză, Collective nu aduce nimic nou, poate doar cât de delapidate sunt sălile Palatului Victoria/ministerelor unde se țin conferințe de presă. Avem corupție și securism la nivel înalt, dar nimeni nu ne zice a cui e vina și ce se poate face în această privință. Se subînțelege că singura scăpare ar fi de sorginte demografică: trebuie s-o mierlească artizanii old corruption și să vină oameni tineri – școliți în vest și nepătați de păcatele bătrânești – la cârma statului. Treaba e destul de ironică acum când știm ce fel de poamă este tac-su lu’ Vlad Voiculescu și imposibilitatea ca tinerii să rămână prea multă vreme precum cearșaful spălat cu Ariel.
Dacă trăiești în vest, într-adevăr credem că e destul de fascinant să vezi ce barbarisme se pot întâmpla într-o țară de lumea a treia cu pretenții europene. Dar nici asta, în opinia noastră, nu e ceva extraordinar. În ciuda a ce se vehiculează de către filistinii spațiului public românesc, om fi noi corupți dar în comparație cu «talentele» fraților noștri întru latinitate din America de Sud (sau a foștilor tovarăși din spațiul sovietic; ca să nu mai vorbim de Africa) nu ne–am califica nici măcar la Campionatul Mondial de Corupție.
De exemplu, ne-aducem aminte de niște reportaje openDemocracy din Ucraina lu’ Yanukovich. Dacă te duceai la spital, n-aveau nici paracetamol să–ți dea și, conform unor estimări, se fura cam 90 cenți la fiecare dolar vârât pe hârtie în sistemul de sănătate. Noi credem că la noi hoția se situează undeva între 50 și 60 de cenți. 

În orice caz, nouă nu Condrea, Voiculescu sau Tolontan ne–au atras atenția. Singurul pasaj interesant din tot filmul este cel în care ministerul declanșează o anchetă la Spitalul Malaxa în urma mărturiilor unei contabile … sau cam așa ceva. Muierea respectivă povestește cum a fost hărțuită/obligată la tot felul de blăstămății de excrementul managerul spitalului … cu un nume predestinat ticăloșiei, Secureanu.
În aceeași discuție mai sunt angrenate vreo câteva persoane din sistemul de sănătate, ce expun corupția la nivel micro. Aici se atinge sensul (probabil) inițial al cuvântului, de corupere. Concluzia unei femei (probabil doctor) este că mulți oameni din sistem, în special medici, s-au dezumanizat, banii le–au luat mințile, iar etica profesională este o glumă proastă, asta dacă o fi existat vreodată.
Taman aici doream să ajungem. Aceste fragmente ne–au confirmat două ipoteze pe care le aveam de ceva vreme: 1. corupția nu este un fenomen care merge doar «de sus în jos» și 2. singurii care vor să se facă medici pentru a-și ajuta aproapele sunt copiii de 8-10 ani care răspund la eterna întrebare „tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Bineînțeles, sunt și excepții, însă morala e că status-ul și accesul la resurse financiare care vin la pachet cu doctoria sunt motivații infinit mai puternice ca dorința de a face bine sau de «a avea o meserie». Cum suntem, în general, o societate de analfabeți și de incompetenți, poziția pe care o are medicul este mult umflată … din punctul nostru de vedere, ajungând la stadiul de mit. 

Ca să trecem dincolo de orizontul filmului Colectiv, trebuie să spunem câte ceva despre victimele și familiile victimelor incendiului, la distanța de cinci ani și în siajul incendiului de la secția de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamț. Se pare că victimele, directe și indirecte, ale acestor tragedii vorbesc foarte mișcător despre demnitatea ce le este datorată.
Dar când funia ajunge la par nu sunt dispuși să facă prea multe pentru a-și revendica acea demnitate. Situația în care se află acești nefericiți nu e una abstractă … precum cu «legile justiției», „hai să organizăm proteste pașnice ca să dăm seama de voința opiniei publice”. Nu e nici măcar o situație de viață și de moarte. E o situație de moarte … de legile lui Hammurabi … de Vechiul Testament.
Vinovații direct identificabili – patronii clubului și Piedone – ar mai fi trebuit să prindă procesul doar dacă li s- ar fi dat o escortă MI5, precum lui Salman Rushdie în cazul celebrei fatwe. Măcar ăla nu comisese nici o ilegalitate, doar scrisese o carte în care–și bătea joc de niște proști.
Și când ar fi ajuns la proces, ar fi trebuit ținuți în cuști din plexiglas antiglonț, ca să nu fie împușcați sau sfâșiați în bucăți de mulțime. De-a lungul anului 2020 de același tratament ar fi meritat și «protagoniștii» dezastrelor de la Suceava, din primăvară, și de la Piatra Neamț, de–acuma: Flutur Gh., cea mai ridicolă bovină coruptă de pe tărâmuri bucovinene și excrementul puturos de Arsene. Însă na … demnitatea gunoaielor politice și capitaliste e mai superioară.