Share on twitter
Share on facebook

Economia Românească : Certitudinea de la Mijlocul/Coada Clasamentului

Cornel Ban | Dependență și Dezvoltare

Rating Nesimțit :
4/5

Bogdan Murgescu | România și Europa

Rating Nesimțit :
3/5

Surse Imagine 1, 2, principală

 

Acum ceva vreme ne-am abătut oleacă de la prințipurile și tîrlismele politice pentru a încerca să înțelegem mai bine dincotro bate vântul economiei mondiale, iar acum am dorit să vedem cum șade treaba cu economia românească. Pe lângă propășirea spirituală a boborului cititor de bloguri și denunțarea tîrlelor, considerăm că scopul nostru este de a încropi și transmite o viziune despre evoluția societăților, pe termen lung și foarte lung.
Precum corespondentul său biologic, procesul de evoluție a societăților este unul extrem de îmbârligat și fără vreo finalitate aparentă, cel puțin nu una etică. Considerăm evident că separația politicului de economic (sau tehnologic sau ideologic) este doar o convenție ce ne permite să ne concentrăm mai bine și, în special, să explicăm mai bine.

Iar lucrări serioase care să ne lămurească de performanța economică a României/spațiului românesc, în mod absolut sau relativ, nu prea au existat. Cunoașterea propriei societăți de către români a fost mai mereu la fel de mediocră ca și realizările lor economice. Aceste două cărți încep să plaseze în domeniul certitudinii ceea ce toți bănuiam deja. Cât despre cauzele acestei prăpădite evoluții, doar cartea lui Cornel Ban dovedește ceva valențe explicative. Ce-i drept, unii ar zice că nu e treaba istoricilor să dea verdicte, ci doar să prezinte „actele și faptele” (cum s-ar exprima într-o disprețuibilă limbă de fag un gunoi ridicol ca Tudorel Toader). 

Dintre cele două lucrări, „Dependență și Dezvoltare …” * se concentrează pe trecutul apropiat – începând cu criza datoriilor întâmpinată de statul român la sfârșitul anilor ‘70 – și ne oferă un tablou aproape naturalist al esenței tîrlești a economiei politice de tranziție. Nea Cornel aista se străduiește să mențină un stil demn de statura sa de cercetător școlit la Brown University, în ciuda faptului că discuțiile despre actorii politico-economici ai post-comunismului românesc n-ar trebui să depășească registrul specific cârciumilor noastre rurale.
Pentru a avea ceva context istoric, autorul ne informează de falimentul politico-economic al capitalismului neaoș interbelic și de performanțele apreciabile (relativ la dezastrul regimului precedent) cunoscute de proiectul economic al socialismului real întru modernizarea României; pe teren și nu doar în statistici măsluite. Lenta prăbușire a acestuia, în urma circumstanțelor economico-politice internaționale de la sfârșitul anilor ’70, este pusă pe atașamentul establishment-ului PCR față de «independența națională» și nu față de dogmele marxist-leniniste (aspect la care, evident, erau «bâtă» până și gunoaiele moșnejești din faimosul Comitet Central). Niciodată nu li s-a spus «românilor» – precum în celebrul fragment din Remains of the Day – că până și în vremile de excepție în care economia românească era dirijată întru scopuri onorabile, era dirijată de amatori. 
Circumstanțele economico-police care au trimis în faliment, pe rând, regimul interbelic, cel comunist, sau capitalismul de cumetrie al anilor ’90 și 2000 au fost extrem de diverse. Singura constantă se dovedește a fi prostia politicienilor (ca cercetători serioși, nu aducem în discuție lichelismul așa-ziselor «elite»); de exemplu, nici de-alde Vintilă Brătianu în epoca interbelică, Ceaușescu sau Maurer mai târziu, nici paiațele finanțiste din economia românească de tranziție n-au știut/nu știu cum se folosește și la ce e bun instrumentul datoriei publice.

De departe cel mai interesant aspect pe care ni-l relevă „Dependență și Dezvoltare …” este că la Anno Domini 1990 (una mie nouă sute nouăzeci, cum ar veni) nu exista nici un economist aparținând Homo sapiens care să știe cum s-ar fi putut realiza o tranziție decentă de la planificarea specifică socialismului real la o economie de piață. Când și-au dat seama că oricine orice-ar face rahatul va depăși ventilatorul, diletanți (plătiți bine și foarte bine, precum bovinul Jeffrey Franks) din organizațiile financiare internaționale s-au gândit c-ar fi bine doar să «dirijeze» – prin intermediul unor «elite» locale «educate» în spiritul FMI și Banca Mondială – cortegiul funerar către o variantă neaoșă a fundamentalismului neoliberal.
În acest context, orice disidență din partea vreunor economiști cu alte concepții a fost tratată drept pretext de anatemizare a respectivilor drept neo-comuniști. Astfel s-a putut ajunge în situații de un suprem ridicol ideologic : de pildă, când tîrletele Năstase A. «Bombonel» – de la un partid zis social-democrat – a introdus celebra cotă unică de impozitare, mană cerească deopotrivă pentru îmbogățiții tranziției și pentru multinaționalele cu funcționalitate colonizatoare.
Acuma, am putea noi face multă istorie contrafactuală dar, pe lângă prostia și incompetența inerentă de când lumea a politicienilor români, acest actual monolit ideologic în materie de politici economice are rolul său în lipsa de alternative reale ale alegătorului (nu numai) român.

Încă de la primele pagini se vede că autorul știe despre ce merge vorba în economia politică internațională a trecutului apropiat și a produs acest volumaș ca un soi de introducere pentru neinițiați dar interesați. Marele merit al lui Cornel Ban e că ne repetă la tot pasul că nu există un singur «capitalism» (după cum nu există nici un singur socialism), iar modelul la care a subscris România – mai ales după 1996 – este cel al „economiei de piață dependente”.
Ca de obicei, originile acestei «orbite» economice sunt multiple; așa, oleacă, ar ține și de «greaua moștenire» sau de «străinii care ne-au trădat de la Ialta pân’ la Malta». Totuși, cauzele fundamentale țin de lenea epistemologică a elitelor tehnocrate și de apetența pentru șpagă și slugărnicie a celor politice. Cu o recurență aproape plasată cu mâna în istoria acestui spațiu, ne dăm seama că «trădătorii» sunt așa-zisele elite (în fapt, gunoaie tîrlești), care mai mult din prostie și mai mult accidental au instituit un regim economic ale cărui caracteristici sunt rezumate aproape chirurgical de autor :

„În acest proces de recalibrare transnațională a capitalismului, România a experimentat noi forme de fundamentalism de piață, dar și de redistribuire a bogăției naționale înspre rețelele neofeudale și acționarii corporațiilor multinaționale și locale, ce domină economia și agricultura românească. În loc de recalibrare, în transformările induse de criză s-a cimentat un capitalism neoliberal de dependență, predispus la a asigura creștere economică volatilă în paralel cu regres social și de mediu pe mai toate palierele”.

De cealaltă parte, Bogdan Murgescu a realizat o istorie economică locală, combinată cu un demers comparativ (indicatori ce țin de dezvoltarea economică a spațiului românesc sunt comparați cu statistici similare aferente Danemarcei, Irlandei și Serbiei) pentru Epoca Modernă Timpurie (secolele XVI-XVIII), «Lungul» secol al XIX-lea, Epoca Interbelică și cea Postbelică.

Dacă ne-ați întreba pe noi, nu era nevoie de atâta muncă pentru a demonstra valabilitatea vechiului dicton «cu cât lucrurile se schimbă, cu atât ele rămân la fel». Spațiul românesc avea o performanță economică mediocră pe vremea lu’ Michaiu Bravul – poziție retrogradabilă în Europa, de mijlocul clasamentului la nivel global – pe care și-a menținut-o în toate perioadele de timp menționate mai sus.
În timpul lui Ștefan cel Mare existau deja semnificative decalaje de dezvoltare între spațiul românesc și cel occidental, care nu au contenit să crească de atunci ; ceva ajungere din urmă s-a constatat doar în mod excepțional și pentru durate neglijabile. Adică țăranii anilor 1500 din Ținutul Bârladului erau mai apropiați ca nivel de trai cu țăranii din Yorkshire decât precariatul vasluian din 2010 cu precariatul Sheffield-ului contemporan.

Statisticile și descrierile istoricului social sunt binevenite, însă atunci când nenea Murgescu trece la cauzele/explicațiile prefacerilor economice mai bine … puteți uita. Acest aspect nu este neapărat o critică adusă capacităților explicative ale autorului, ci doar pretenției de a distila infinitatea de factori ce contribuie la modificările unei întregi dimensiuni a umanității la o asemenea scară temporală.
Chiar dacă scârțâie la capitolul explicațiilor, România și Europa …** este una dintre acele cărți pe care fiecare familie (în special de români «mândri că sunt români») ar trebui s-o dețină-n bibliotecă sau măcar deasupra televizorului (drept înlocuitor de pește). 
Motivul este simplu : de fiecare dată când vreun gunoi moșnejesc se-apucă sa ridice-n slăvi vreo «epocă de aur», să se poată repede consulta dacă statisticile îl contrazic. Și, evident, facem prinsoare că-l vor contrazice în cel puțin 100% din cazuri. În plus, dacă acei bravi români vor ceti cu ochii deschiși, vor înțelege că economia românească a împărțit mereu trăsături fundamentale cu peștele respectiv. 

Mini-tomul elaborat de B. Murgescu este cel mai bun remediu împotriva puseurilor de demagogie stupidă stârnite de interese sau melancolie. La o primă lectură, au fost vreo câteva situații care ne-au luat prin surprindere chiar și pe noi, vechi luptători împotriva patriotismului contrafactual de sorginte tîrlească :

  • performanța economică a Moldovei și a Țării Românești a fost semnificativ mai bună în primele decenii ale perioadei «fanariote» decât în deceniile precedente «prezidate» de domni „pământeni” (dintre care se remarcă «sfântu’» Brâncoveanu; în realitate, un escroc din aceeași ligă cu de-alde Abramovic sau Ahmetov).
  • caracterizarea economiei României Dodoloațe, în care «Mitul Epocii Interbelice» este demontat repede, sec, dur și cu brutalitate. Acuma, noi știam că guvenele României Mari au fost autentice temple întru venerația incompetenței economice și că nivelul de trai al marii majorități era execrabil. Însă că Vechiul Regat bate la cur Epoca Interbelică, din punct de vedere al performaței economice, nu știam.

În rest, nu prea sunt puncte de interes autentic în „România și Europa …”, cartea fiind mai degrabă un manual cu ajutorul căruia să-ți testezi, pe WC de preferat, cunoștințele primare de istorie economică. Dar, cum mulți români defecă pe vine iară nu șezut, vedem că înapoierea economică îi privează de încă o plăcută activitate intelectuală.

* Cornel BAN | Dependență și Dezvoltare. Economia Politică a Capitalismului Românesc | apărută pentru prima dată în 2014.

** Bogdan MURGESCU | România și Europa. Acumularea Decalajelor Economice (1500-2010) | apărută pentru prima dată în 2010.

Newsletter Nesimțit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter Nesimțit