Educație Politică

Este statul un instrument, doar un comitet de administrare al afacerilor burgheziei, după cum zicea un faimos bărbos? Sau este el o creatură înfricoșătoare, cu propriul său cap și tentacule? Ce legătură există între stat și societatea pe care o «administrează»? De la definiția statului la perspective istorice asupra puterilor acestuia.

Cartea din 2019 a lui Branko Milanovic, „Capitalism, Alone” constată triumful capitalismului. Însă într-o manieră lipsită de pasiune sau patimă. N-ai să găsești ode aduse antreprenorului ca figură mesianică și nici bocete de jale la adresa celor lasați în urmă de varianta globalizantă 2.0 a sistemului, botezată de autor «capitalism hiper-comercializat». Milanovic ne invită să nu ne mai atacăm nici măcar în ce privește corupția.

Neîncrederea socială (sau lipsa capitalului social) este o tară a multor societăți nedezvoltate ale lumii. Asta nu înseamnă că creșterea economică susținută e îndeajuns să rezolve această problemă serioasă. Grecia și Italia, care au devenit țări bogate în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au avut și au în continuare o viață politică mizerabilă și sunt societăți în care încrederea inter-personală și cea în instituții nu pare a fi pe un trend ascendent.

Privatizarea industriei din fostul „lagăr socialist” poate fi considerată, în umila noastră opinie, cel mai mare jaf din istorie; cel puțin pe timp de pace. Și nicăieri n-a fost mai mult de furat decât în Rusia. „Godfather of the Kremlin: Boris Berezovsky and the Looting of Russia” ne duce la intersecția securismului cu mafia și politica primitivă astfel încât să înțelegem mai bine cum s-au ridicat celebrii „oligarhi”, dintre care Boris Berezovsky a fost cel mai faimos.

Epoca postbelică nu a fost niciodată o perioadă istorică favorită pentru noi și cu atât mai puțin neinteresanta istorie a Europei în această perioadă. Când te gândești la vremurile de glorie ale bătrânului continent nu poți să nu le contrastezi cu placiditatea acestor vremuri de clientelism geo-politic și birocratism bruxellez. Cartea lui Tony Judt nu ne-a schimbat în vreun fel opinia, dar am învățăt niște lucruri (e drept, de măruntă importanță) și am recomanda-o unui începător într-ale periplurilor istorice.

În al doilea episod din ceea ce se vrea cea mai valoroasă serie despre politică din blogosfera românească, Un-Nesimțit se apleacă asupra stării de natură. Dovedindu-și măiestria argumentativ-narativă, acesta privește starea de natură ca dispozitiv teoretic folosit în discursurile de legitimare, concept filozofic sau realitate antropologică. Cu acest prilej, Un-Nesimțit prezintă și principalele stadii de evoluție a organizării socialpolitice a Homo sapiens, discutând mai în amănunt primul dintre acestea, cea de «ceată».

„SAPIENS: A BRIEF HISTORY OF HUMANKIND” (Sapiens: scurtă istorie a omenirii) de Yuval Noah Harari a fost/este un succes de public impresionant, ca orice hiper-simplificare. Un-Nesimțit recenzează volumul în stilul consacrat: fără menajamente și denunțând derapajele de la realismul feroce care ar trebui să caracterizeze un istoric/universitar. Povestea omului scrisă de Harari cade când în sentimentalism, când în capcana inevitabilității, când în derizoriul stilului informal (adoptat pe alocuri cu mare succes) specific acestor „opusuri” de popularizare.

Fundamentul oricărei analize, explicații istorice constă în a plasa fenomenele corect în timp și spațiu. Primul episod al seriei „Ce Este Politica ...” face taman acest lucru. Folosind o tehnică tradițională, aproape stalinistă ar spune unii, Un-Nesimțit a întocmit un megatabel cronologic al evoluției politicii. Acesta pornește de undeva din vremuri aproape darwiniene și se termină cu epoca marilor bișnițari (în spațiul autohton) și a tîrlelor populiste (la nivelul general).