Vârsta de Aur a Educației Românești

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Am urmărit cu ceva interes, nu din cale-afară, emisiunile despre educație strânse la Europa FM sub tema de februarie a „noului proiect editorial Deșteptarea României”. De la început credem că ar fi indicat s-o lăsăm mai ușor cu obositele astea metafore organiciste, că doară romantismul s-a cam terminat de mai bine de un secol.
Se tot lamentează cei culți la cap de decesul cultural al televiziunii, însă de soarta radioului nu se mai preocupă nimeni. Dacă în alte părți această media a cunoscut o renaștere în ultimul deceniu, în România am rămas tributari modelului «3 minute de știri, 30 de minute de muzică, 27 de publicitate». Un-Nesimțit nu se poate abține să nu presupună că patronii din media sunt chiar mai proști și mai jegoși ca cei din alte domenii.

În orice caz, noi ascultăm aceste emisiuni radio de tip interviu/vox-populi în special ca un ego boost. Cele trei sau patru dezbateri pe tema sistemului educațional din România au fost destul de edificatoare, lămurindu-ne încă o dată – dacă mai era nevoie – ce fel de poame se află la toate nivelurile acestuia. Atracțiile principale au fost edițiile în care invitați au fost Funeriu, ce pare a fi un expert lipsit congenital de darul de a transmite ceva mai departe, și actualul bo$$ de la minister, acest Cîmpeanu.
Întreaga ființă și prestație a celui din urmă a fost incredibilă, din punctul nostru de vedere un candidat de vază la fi deportat la muncă silnică în Congo. Tîrletele Cîmpeanu este un mega mâncător de căcat, «cunoscător» al tuturor problemelor câte-n lună și în stele și albinuță neobosită întru emanciparea multilaterală a educației românești. De altfel, episodul cămeșii cu bortă pentru vaccin a fost mai mult decât relevant pentru a ne da o idee despre cât de jegoasă este personalitatea acestui mizerabil escroc.

Foto : historylapse.org

Vârsta de Aur a Educației Românești

Dar nu cantitatea de jeg conținută în hoitul cîmpenesc ne-a atras atenția în mod special (era foarte previzibil), ci intervențiile poporale, partea de vax populi în care părinții loazelor infantile și adolescente își dădeau cu părerea despre oportunitatea adoptării de către petagocii de școale noue a unei metoade intuikive specifice soțietății și vremilor pe care le trăim.
Din câte ne-am dat noi seama, totalitatea părinților elevilor de astăzi care au telefonat în cadrul dezbaterilor Europa FM au impresia că ei au avut parte de o educație extraordinară, care „i-a făcut oameni, bă!”. Asta-i o atitudine tributară unuia din infinitatea de mituri pe care ni le dorim distruse prin intermediul acestui blog.
A crede că educația primită de cei între 30 și 55 de ani – bănuim că aceasta e vârsta părinților școlerilor de astăzi – ar fi de vreo mare calitate este absolut de râsu’ curcilor. Adică toată lumea denunță actualul sistem educațional din România ca fiind mizerabil, dar cu două-trei-patru decenii în urmă era de Șampion Lig. Și culmea, în sistem astăzi activează cei care, laolaltă cu părinții degrabă vorbitori și postaci, au fost beneficiarii acelei educații demne de lux aeterna.

Am avut odată o neînțelegere cu un asemenea exemplar ce se considera foarte cult la cap (neîndoielnic datorită educației comuniste ce insufla celebra «cultură generală») și nu ne îndoim că știa exact câte «războaie» câștigase faimosul Fane cel Mare și câte mănăstiri ctitorise legendara și canonizata tîrlă medievală. Nu contează … problema e că noi ne chinuiam să-i explică – e drept, poate nu foarte inspirat– că pot exista diferențe dramatice între valoarea nominală și cea reală a banilor, într-un interval scurt de timp. După ce am cheltuit ceva nervi cu respectivul, ne-am dat seama că pur și simplu nu cunoștea diferența între conceptele de valoare relativă și valoare absolută.
Iar, din punctul nostru de vedere, aceeași este problema cu cei ce, în termeni nesimțiți sunt niște analfabeți, dar cred despre sine că dacă nu sunt cei mai erudiți, cu siguranță se află undeva acolo în frunte. Cum, spre deosebire de alții, nu ne considerăm a fi mari cunoscători în acest domeniu specific, diagnosticele noastre derivă din experiența personală și din studiul general al societăților și instituțiilor.

Începem cu experiența personală, ce ne îndreaptă să afirmăm că tot ce ține de pre-universitar în România este o mizerie îngrozitoare. Singurul aspect educativ ar fi socializarea inter-generațională, dar pentru asta nu credem că ar fi nevoie nici măcar de cheltuirea a 0,5% din PIB. De exemplu, să luăm totalitatea blogului nesimțit. Meritul sistemului preuniversitar din România pentru toate informațiile, raționamentele și a structurării acestora este undeva pe la vreo jumătate de procent. Nici măcar să înjurăm/bălăcărim cu proficiență nu am învățat în școala românească.
De cealaltă parte, noi credem că atitudinile de umflare în pene menționate mai sus își au evident originea în prostia personală a celor care și le etalează, precum și în manifestări ale celebrului mit al vârstei de aur.
Bineînțeles că aici, mitul vârstei de aur elogiază educația comunistă; asta pentru că nivelul educațional era atât de catastrofal în epoca interbelică, altfel am fi pornit de-acolo. Chiar dacă e de netăgăduit că partidul a realizat investiții fără precedent în educația românească, asta nu s-a tradus într-un loc diferit la «masa săracilor» Europei; practic, cum am mai afirmat și-n alte articole, comunismul ne-a prins pe penultimul loc al acestei mese și ne-a lăsat tot pe penultimul loc, doar ultimul loc s-a schimbat (Bulgaria i-a luat locul Serbiei).
Mitul acesta este foarte actual când ne gândim la misiunea sistemului de educație din România. Mai precis, nimeni nu știe care este aceasta sau dacă există. Știm că a existat la începuturi; misiunea educației era să creeze muncitori (relativ) eficienți și obedienți pentru economia de stat și, în cazurile de mare prestigiu, apparatchiki neimaginativi pentru partid. Cum materia și structurile ierarhice ale sistemului de învățământ nu s-au mai schimbat de atunci, concluzionăm că menirea educației publice din România este și în prezent producerea unui cetățean model al unei republici de democrație populară de o inflexibilitate stalinistă.

Ca să explicăm a doua accepțiune a vârstei de aur a educației, haideți să presupunem că cei între 30 și 55 de ani chiar au beneficiat de cea mai bună educație vreodată livrată în spațiul mioritic. Totuși, asta nu înseamnă decât că au fost ceva mai bine educați în comparație cu generația imediat anterioară și cea imediat ulterioară (singurele valabile pentru o comparație relevantă);  ceea ce, evident, nu e vreo mare brânză.
Și, în orice caz, din intervențiile telefonice ale filistinilor invocați (și din experiența personală mai îndelungată), ne-a fost dat să înțelegem că ei apreciază cantitatea de «învățătură» primită, ca și când în teribilii ani ’80 sau ridicolii ani ’90 chiar aveai altceva mai bun de făcut decât să ingerezi informație.
Oricum, putem pune pariu că datorită acestor abilități cantitative (revenind la exemplul cu Ștefan cel Mare) acești vajnici erudiți ai numerelor mari pot recita toți domnitorii Moldovei și Țării Românești fără a putea să zică nimic de caracteristicile feudalismului în spațiul românesc.

Povestea degradării educației românești merge pe aceleași coordonate cu degradarea oricărei instituții: pe măsura schimbărilor sociale, scopul inițial al instituției e nevoie să se schimbe, însă interese puternic înrădăcinate la fiecare nivel ierarhic, natural, se împotrivesc. Povestea reformării educației rămâne să fie scrisă, dar cu siguranță nu va fi scrisă de lideri ai intereselor înrădăcinate, precum jegosul Cîmpeanu, sau de filistini prăpădiți ce se cred mega-erudiți produși în epoca de aur a educației românești.

Newsletter Nesimțit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter Nesimțit