Anul trecut pe vremea asta bălăcăream tîrleasca vietate Gabriela Vrânceanu-Firea+Pandele, susținând că, printre nenumărate alte vini, ar fi un gunoi pandelesc/agent de pandelizare a Bucureștiului. Din fericire pentru orice om serios din țară, această muiere proastă a ieșit din prim-planul vieții publice; din nefericire, nu pentru mult timp. Acuma nu că am vrea să ne lăudăm, dar am subliniat că atunci își trăia apogeul și se pare că nu ne-am înșelat.
Când am susținut că Firea ar fi. gunoi pandelesc, minten următoarea întrebare logică ar fi. ce este Pandele? Știam vag despre faptele sale de bișniță politică și îl etichetasem drept un damnabil maestru al clientelismului ilfovean, însă deoarece nu prea era băgat (și nici nu se băga singur) în seamă la nivel central, eram mulțumiți să-l considerăm un gunoi politic periferic.
Toate astea s-au schimbat în seara alegerilor locale, ce au marcat retrimiterea disprețuibilei sale consoarte către prea-luxosul lor coteț matrimonial (nu c-am fi. suporteri ai lui Nicușor Dan, dar ne-am bucurat). Întâmplarea a făcut să ne cadă ochii pe faimoasa «intervenție» a proaspăt-opăritului Florentin Pandele la RTV în care tîrletele și-a dat, în 20 de minute inclusiv publicitate, întreaga măsură a naturii sale excrementale.
Ceva cercetare în trecutul său ne-a determinat să ne definitivăm opinia despre el, astfel că acum îl putem caracteriza fără echivoc ca distilat de jeg ilfovean. Dacă ar fi. să operăm cu ideal-tipurile specifice Complexului Bișnițăresco-Securistic, am remarca în biografia pandelească elemente de bișnițar jegos, securistic și de influență. Dar ce-l face cu adevărat unic pe Florentin Pandele ține de originea – geografică și socio-culturală – a prim-jegului de Voluntari.
Pandele e borhot de la fi.rul ierbii, un coșmar din trecutul (nu foarte) îndepărtat, tot ce putea fi. mai pernicios din societatea și cultura tradițională întrupat într-un proficient bișnițar politic contemporan. Citiți mai departe pentru a-l cunoaște pe Pandele mai bine decât se cunoaște singur!
Mulți factori, de toate felurile, sunt responsabili pentru performanțele mediocre, la toate capitolele, ale societății românești, Totuși, în opinia noastră, nimic nu o trage mai mult în jos ca remanențele așa-zisei culturi tradiționale. Pentru a ne ilustra mai colorat opinia vom folosi un exemplu total străin, posibil apocrif dar nu contează, auzit referitor la Slovenia.
În anii ’90 slovenii treceau prin eforturi de modernizare similare cu ce se dorește realizat și la noi de vreo 15 ani. Începuseră ONG-urile să primească granturi de la UE și de prin SUA. Voluntarii unui proaspăt adăpost destinat victimelor violenței domestice se pricopsesc într-o seară cu o țigăncușă de vreo 12 ani care fugise de- acasă căci i se perfectaseră aranjamentele nupțiale; adică, după tradiție, fusese vândută de nevastă.
Nu la multă vreme după aceea, aceiași voluntari s-au trezit cu bătăi amenințătoare în poartă, din partea unor vlăjgani mai colorați așa, cefe groase ce îl escortau pe un bulibașă venit să rechiziționeze bunul antamat cu aur din gros probabil. Cei din adăpost, autentici europeni cu papion, au ferecat ușa și i-au amenințat pe țigani că o să sune poliția. Nu aveau de unde să știe că taman la disprețuibilii uniformizați se gândise și (dez)onorabilul bulibașă.
Așa că se duce bulibașa la șeful de post și, discutând ei la un schnaps (ca de la disprețuibil la disprețuibil), scoate țîganu’ într-un final argumentul cultural suprem: „păi dacă ăștia n-o să ne mai lase să ne mărităm fetele după tradiție, ce fel de țigani o să mai fim noi?”
Aceasta este poziția la care doream să ajungem, noi care ne pișăm și pe sensibilitățile majorităților analfabete și pe cretinismele politically correct ale minorităților copiate mot à mot de pe alte foi din alte spații.
După cum acel bulibașă sloven din anii’90 intuia, așa e și cu boboru’ român (mai ales cel ilfovean), care nu cunoaște decât așa-zisa cultură tradițională: taman elementele lor identitare definitorii îi fac disprețuibili și anacronici. Spre deosebire de toți candidații la președenție din toate timpurile, cel puțin în luările lor publice de cuvânt, noi întotdeauna am considerat că poporul român este un popor de proști și societatea românească este una disprețuibilă. Toți cei ce se apleacă asupra modernizării știu, chiar dacă nu spun, că aspectele culturale sunt unele dintre motivele pentru care societățile eșuează în încercările de reformă și modernizare.
Deoarece cultura tradițională generează raporturi statice de putere, iar în lipsa unor factori exogeni (și încurajată de dinozaurii uitați în vârfurile ierarhiilor) are prostul obicei de a se reproduce mult prea fidel de la o generație la alta.
Să luăm satul românesc standard pe care-l cunoaște toată lumea – Siliștea Gumești a lui Marin Preda, cca. 1937. Vedem o societate atomizată (la nivel de familie, nu de individ), cu țărani scăpați de raporturile de muncă medievale abia de vreo 15 ani.
Ierarhia satului e bine înfiptă – Aristide și clienții săi (printre care se număra și Moromete) domină viața publică –, un loc unde succesul economic a unui Tudor Bălosu nu se traduce și în succes social.
În ciuda stereotipurilor emise post-factum, în universul rural siliștean «stâlpii satului» (preotul și învățătorul) sunt niște fi.guri marginale, situându-se ca influență mult sub cei cu roluri mai concrete precum Iocan.
Toți băieții lui Moromete (și mulți alții dintre bărbații tineri ai satului) depun eforturi considerabile ca să scape de această lume închistată unde timpul poate că o fi. avut infinită răbdare, dar ei cu siguranță nu mai aveau. Viața e cam scurtă ca să te supui tiraniei neamurilor și a moșnejilor. Dacă nu te aflai printre puținele fi.guri influente din sat (și acelea erau maximum câte degete ai la o mână), lumea tradițională românească era de căcat.
Pentru eradicarea acestei mizerii nu avem decât să mulțumim comuniștilor, chiar dacă modelul sovietic a fost copiat destul de prost tot de țărani rudimentari, că alții nu erau. Oricum, la capitolul raporturilor de putere, comunismul a fost infinit mai raționalist decât lumea tradițională, de unde și succesul nebun pe care regimul l-a avut în rândul celor plecați de la frământatul tezicului.
Oricum, metehne tradiționale au supraviețuit în metehnele comuniste, care încă trag înapoi societatea actuală, mai ales prin atitudini moșnejești. Acest dublu blestem – al tradiției și al comunismului ceaușist (patrimonial) – a născut monstrul pasivei populații atomizate încă temătoare în a trage la răspundere secularele gunoaie aflate la vârful ierarhiilor politice și administrative. Cei mai răsăriți asemenea bo$$chetari au un unic talent: acela de a regurgita mituri politice ad nauseam.
Escrocii gregari ai Complexului Bișnițăresco-Securistic scot pe gaura gurii diferite narațiuni inepte, doar-doar or mai păcăli niște proști și culmea e că încă le mai merge. Deferența tradiționalisto-comunistă față de «superiori» a făcut că încă nici un asemenea căcat să nu fie linșat. Mare rușine!
Există patru mituri politice fundamentale, valabile și operaționalizate în cam toate societățile situate dincolo de stadiul tribal: mitul conspirației, mitul salvatorului, mitul cetății asediate și mitul vârstei de aur. Toate au nenumărat variații și avem combinații clasice, cum ar fi. mitul conspirației care se potrivește cu cel al cetății asediate precum micul de Periș cu muștarul de Tecuci.
De exemplu, e la mintea cucoșului să-ți dai seama că loaza de Donald Trump combină mereu mitul vârstei de aur cu cel al salvatorului pentru a-și construi imaginea de cruciat moșnejesc al americanismului autentic. În plus, nu strică pârdalnicele eforturi continue ale imigranților ilegali care «asediază» nemilos țărișoara mult- iubită.
Fieful electoral al lui Trump și al republicanilor este celebra Bible Belt – cel puțin 30 de milioane de țărani habotnici americani, mai ridicoli în credința lor oarbă decât femeile de servici prestatoare în moscheile din Qom (faimosul oraș al ayatollah-ilor iranieni). Această regiune reprezintă calul preferat de bătaie al lobby-ului conservator deoarece, cum este de așteptat, stă mai prost decât media SUA la cvasi-totalitatea indicilor dezvoltării umane.
Cum românii au tendința de a importa cele mai proaste produse occidentale, în ultimul deceniu o sumedenie de «oameni de bine» s-au chitit că trebuie înviată autenticitatea românească, emulând ridicolii propovăduitori din Bible Belt; în fapt, vite încălțate cu prea mult timp liber ca suporterii Coaliției pentru Familie și vajnicii cetitori și contributori la haznale cucernice cum ar fi creștin-ortodox.ro. În lipsa altor referințe, se dorește întoarcerea la „valorile” din «satul românesc tradițional». Această copie nereușită a lobby-ului conservator din SUA și din alte părți, noi am botezat-o lobby moșnejesc.
Fiind deja o masă spălată pe creier, nenorociții simpatizanți ai acestui lobby au reprezentat un colac electoral de salvare pentru gunoaie politice oportuniste ce fuseseră marginalizate în cadrul Complexului Bișnițăresco- Securistic, fiind prea primitive chiar și pentru standardele subterane ale complexului. Acuma, una e să fi.i prost și să crezi în felurite vârste de aur când curgea lapte și miere și alta e să profi.ți (electoral) de sensibilitățile unor dobitoace. Asta se numește cruzime împotriva animalelor sau zoofilie.
Și la intersecția ignoranței tradiționale a românului cu politica de sorginte bișnițăresco-securistică își face simțită pernicioasa prezență jegul incomensurabil Florentin Pandele.
Axioma esențială a universului nesimțit e că tîrla-i tîrlă până moare. În fața acestei cumplite realități, singura scăpare a individului este amânarea, pe cât posibil, a momentului tîrlizării. Toți cei familiarizați cu peisajul social ilfovean știu că șansele tânărului Florentin Pandele erau minuscule.
Din motive necunoscute, sudul României (în special Ilfov și Prahova) sunt cele mai propice terenuri ale țării pentru cultivarea tîrlismului. Cum ar fi de așteptat, prostia umană este uniform distribuită pe întreg teritoriul, însă fudulia întru prostie (marcă defi.nitorie a tîrlismului) caracterizează neobișnuit de mulți indivizi în aceste spații.
Florentin-Costel Pandele a inspirat primele guri de praf câmpenesc acum aproape șase decenii în satul Petrăchioaia, Ilfov, într-o familie modestă, dar cu frică de Dumnezeu, evident. Multe legende circulă despre nașterea viitorului patron politic al ilfovenilor, ca în cazul oricărui personaj de vază.
Una dintre preferatele noastre menționează 13 ursitoare românce care, pentru un plus de credibilitate, se dădeau țigănci. Acestea au prezis, ca de obicei, un viitor luminos, scăpându-le printre dinții lipsă titluri precum „cel mai jegos dintre ilfoveni” și „geniu al clientelismului de la Buzău la Bucuresci”.
Când auzi matroana clanului Pandele (recte mă-sa) de asemenea destin ilustru și-a zis că trebuie să facă orice îi stă-n putere ca să-mplinească destinul băietului. Dar cum respectiva muiere nu prea știa să facă nimic, s-a gândit să apeleze la un ritual păgân local, cu toată frica de bărbosu’ ăl bătrân.
O tradiție veche de 15-20 de ani, de când primul ilfovean auzise legenda lui Ahile, îndemna tinerele mame să-și îmbăieze progeniturile promițătoare a doua zi după botez în troscău făcut din cel mai jegos borhot ilfovean. Cunoscând faimoasa greșeală a lui Tetis ce-l ținuse pe Ahile de călcâi la afundarea-n Styx, mă-sa lu’ Pandele s-a gândit să-și țină odorul de buci la-mbăierea în mistica și zoioasa licoare.
Acesta este motivul pentru care Pandele este și astăzi invulnerabil, electoral sau judiciar. El poate cădea doar în urma unui seggberúgás bine țintit și executat. Poate de-aia clanul Pandele se împrietenește mai nou, întotdeauna pe bani publici, cu fotbaliști. Preventiv. Cine știe?
Puține se știu despre biografia pandelească până la accederea la infamul statut de mariner, undeva pe la jumătatea anilor ’80. După cum știm din epopeea tîrlească a bișnițarului securistic Băsescu T., Institutul de Marină a reprezentat un prețios filon de cadre pentru viitoarea „elită” postcomunistă, un eminent centru în deprinderea de competențe teoretice și practice într-ale bișniței și securismului.
Până în 1998 Pandele își desăvârșește, la nivel național și internațional, aceste competențe și face și doi copii în acest sens. Asta pentru ca genele sale de suprem jeg ilfovean să nu fie excluse de la misteriosul proces al evoluției, despre care Pandele credea că are loc la Judecătoria Buftea.
În această autentică epocă de aur pentru toate tîrlele de la Praga la Vladivostok, răsfățatul ursitoarelor din Petrăchioaia ajunge să-și cunoască destinul cu adevărat. Acest destin era personifi.cat de legendarul maestru Gabriel Oprea, un excrement de proporții enciclopedice: general, slugă, bișnițar, impostor, tîrlă, gunoi, vită încălțată, jeg, etc. Când ucenicul deja stabilit în Voluntari a conștientizat anvergura acestui Oprea, și-a dat seama că mai e doar o chestiune de timp până el, Pandele Florentin-Costel, va înfăptui înzecit și-nsutit prevestirile ursitoarelor și va deveni, de netăgăduit, cel mai jegos dintre ilfoveni.
Restul, evident, e istorie. Începând cu Anno Domini 2000, Florentin Pandele va transforma obscurul Voluntari (aflat la 15 km de vatra clanului pandelesc) într-un templu al abundenței clientelare fără păreche, cu sine însuși ca sacerdot absolut. Deja acceptat la întrunirile mai-marilor gunoaie partizane, râtanul Florentin-Costel află că țintele «domnilor de la București» coincid cu propriile-i scopuri: următoarea cumetrie, următorul contract, următoarea combinație. Între timp devenise el însuși un domn, în special prin obținerea a sute de mii de diplome în domenii academice inexistente prin intermediul maestrului său într-ale imposturii, căcatul împuțit Gabriel Oprea.
Observând că prostimea ilfoveană, de obicei mai insensibilă decât mădularele unui cal mort, rezonează la mesajele emergentului lobby moșnejesc, rapănul idolatru al vițelului de aur Pandele se convertește peste noapte la cel mai mizerabil ortodoxism cu cea mai mizerabilă fățărnicie. Construiește și o catedrală în acest sens, tot din banii proștilor. Secretul puterii pandelești a constat în descoperirea a mii de neamuri, de pe toate meridianele Ilfovului, dornice să presteze la Primăria Voluntari pentru a împlini voia domnului, a d-lui Florentin Pandele.
Însă materializarea marii profeții s-a lăsat îndelung așteptată. Abia prin 2010 Florentin-Costel a reușit să achiziționeze cea mai redutabilă piesă de artilerie din arsenalul pandelesc. Gabriela Firea, o fostă slugă voiculesciană cu talente inegalabile într-ale coprofagiei televizionistice, a devenit parte integrantă a patrimoniului pandelesc prin sfânta taină a căsătoriei din interes.
Doar șase ani mai târziu, slinoasele tentacule pandelești s-au întins, în sfârșit, deasupra Bucurescilor. O profeție de peste cinci decenii se împlinise. Florentin-Costel Pandele și-a desăvârșit opera de patogen politic, urcând aproape pe nesimțite pe cele mai înalte culmi ale Complexului Bișnițăresco-Securistic. Finis coronat opus … ar fi. exclamat celebrul Marius Chicoș Rostogan.
Gunoiul Florentin Pandele se află la apexul haznalei politice post-comuniste; cu siguranță face parte dintre cei mai jegoși 100 de români ai ultimilor 30 de ani (ăsta da program TV care-ar ține cu sufletul la gură o națiune întreagă). Născut în jeg, glod și colb, acesta capătă competențe nebănuite întru bișniță și securism. În a doua treime a vieții «descoperă» valori tradiționale ca să păcălească prostimea cu mai mult succes. Pentru ignoranții și ticăloșii acestei țări (și nu sunt puțini), Florentin-Costel este un mare șmecher, un erou de emulat. Dacă n-ar fi fost analfabet, Pandele ar fi știut că i se potrivește Ein Heldenleben, nu Jerusalema.
Pentru noi, cunoscători ai politicii, societății, culturii și destul de norocoși încât să avem mijloacele de a-l bălăcări cu mare talent pe el și pe cei ca el, Jegul de Voluntari e doar un barbar. Clientelismul malign practicat de acest demon al neamprostiei este un obicei de un primitivism strigător la cer, pe care l-am putea asemăna, fără să greșim prea mult, cu ritualul hindus Sati.
Pentru oamenii de bună-credință ai societății românești, catalogarea acestui specimen tîrlesc ar trebui să fi.e simplă: Florentin-Costel Pandele e o amenințare la adresa propășirii materiale și spirituale a poporului român și, evident, trebuie exclus din societatea oamenilor și tras la răspundere cu averea și libertatea … a sa și a miilor de neamuri pandelești.
Fiecare deceniu al existenței sale e un capăt de acuzare ce poartă o sentință de muncă silnică pe viață + 100 de ani. Biografia sa mizerabilă reprezintă rechizitoriul. Neamurile și clienții săi sunt complici. Fiecare leu din patrimoniul pandelesc este pierdut de fiecare ilfovean cinstit. Pentru cei 4 ani lungi de pandelism în București, fiecare bucureștean îi este dator acestui colos al tîrlismului cu un dur și brutal seggberúgás. Spiritul lichefiat al lui Florentin-Costel Pandele poartă denumirea de origine controlată „distilat de jeg ilfovean”.
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro