Gunoaie Prezidențiale

Primul președinte post-comunist a însemnat o îmbunătățire marginală doar față de primul președinte. Ce-i drept, fusese băiet în casa ‘celuia. Fuseseră surprinși într-un ciudat ritual cu cercuri metalice, probabil exclusiv performat de gunoaiele umane ale populațiilor indigene aflate imediat la nordul Dunării.

Multe i se pot imputa acestui apparatchik devenit nașul capitalismului de cumetrie românesc, în ciuda faptului că nu a fost nici pe departe atât de jegos ca celelalte două poame de pe lista gunoaielor prezidențiale. Evident, Nelu Cotrocelu a fost mereu — pe timpul post-comunismului — un gunoi moșnejesc, cu toate patologiile asociate moșnejismului mioritic. Oameni de relativă încredere au tot repetat că, spre deosebire de al doilea său succesor, Iliescu practica sportul extrem al cititului. Doar că probabil a fost unu’ d-ăla care nu reținea mai nimic și n-a citit vreodată o carte cu pixul în mână.

 Din puținele cuvântări care s-au păstrat din activitatea iliesciană de pe vremea socialismului real, putem deduce că doar deprinsese buchiile marxismului, un marxism sovietic de joasă speță-n orice caz.
Pentru acest nesimțit însă, dezbaterea prezidențială din 1990 rămâne un spectacol aparte. Bucurându-ne de „înțelepciunea” retrospectivă, ne putem da seama ce pigmei intelectuali erau cele trei „staruri” ale întâlnirii respective — mizerii moșnejești cu toții, evident; care nu-și dăduseră seama că după căderea Zidului Berlinului lucrurile nu vor mai sta niciodată la fel și care nu știau absolut nimic despre schimbarea socială. Ce surprinde la acel dialog e că Iliescu era chiorul din țara orbilor, chiar dacă asta nu i-a (și nu ne–a) folosit la nimic.