Gunoaie Prim-Ministeriale (II)

Apparatchik-ul coclit Năstase Adrian n-ar putea lipsi de pe o listă cu jeguri post-comuniste nici dacă aceasta ar fi întocmită de vreunul dintre cei doi copii pe care i-a făcut în acest sens. N-ar trebui să uităm că până și gunoaie securistice de mare amploare ajunseseră să-i știe de frică bombonelului, un mare maestru într-ale mobilizării unora dintre cele mai josnice excremente din politica românească de după 1989.
Apetitul nestăvilibil întru arivism al gunoiului coclit era evident încă din anii ’80 când a făcut mariaje cu două puici de nomenclaturiști, pe care probabil le atingea doar la țeastă cu ouă roșii de Paști. Relațiile cultivate prin astfel de metode s-au materializat în decembrie ’89, când a devenit singurul membru al guvernului pe care costumul nu stătea ca pe-o capră șchioapă.
Motivul pentru care i s-a urcat chișătu’ la cap atât de sus cocletelui a fost pentru că ajunsese să fie considerat — poate chiar și era — ăl mai dăștept dintre apparatchici. Bineînțeles, asta nu înseamnă multe, e ca și cum ai spune că ești deslușitor de buchii în Timor Leste.

În perioada prim-ministeriatului cocletele a devenit tăticu’ clientelismului în România. La vremea respectivă se părea că nu pot exista mizerii mai răpănoase în Guvernul României ca slugile lui Adrian, doar că recordurile de jeg și incompetență au ajuns să fie bătute odată cu instalarea la Palatul Victoria a celei mai mizerabile slugi din România post-comunistă, excrementul căzut în cap Emil Boc, doar patru ani după mazilirea bombonelului. Cocletele a fost cel mai puternic exponent al părții bișnițărești a Complexului. Valuarea lui a generat multă panică în partea ailaltă, așa că ambițiile sale prezidențiale s-au lovit de rânjetele răpănoase ale târâturii securistice Băsescu. Și de–atunci a fost o continuă Cădere … în ridicol.

Reportajele celebre din casa Zambaccian au demonstrat că cocletele n-avea, de fapt, nici o urmă de considerație estetică, fiind doar un hoarder mizerabil, mai rău ca babele alea nefericite ale căror apartamente devin depozite de gunoi. Doar că burduhosul PSD-ist avea ceva mai multe parale, evident moștenite iară nu sifonate.
Și, bineînțeles, a fost episodul cu sinuciderea (ne)încercată și nereușită. În loc să se ducă la pușcărie cu fruntea sus (că doară, vorba lu’ Giovanni, pușcăria nu-i pentru girafe), s-a căcat pe el atât de tare, încât s-a mânjit pentru tot restul timpurilor.
Pentru tot ce a făcut și pentru tot ce n-a făcut, îi urăm cocletelui să se ducă dreacu’ dă gunoi!