Meniu
Unul dintre cei mai celebri «analiști» zicea că el fusese întotdeauna adept al prințipului „de câți bani, atâta pește”, atât în ceea ce privește finanțele personale, cât și în cele publice. Din cauza asta îi plăcea de acest Cîțu, fiindcă el ar fi fost un fel de promotor al sănătății economice – ce dreacu’ o fi însemnând și asta.
O fi lachele Cîțu un medic legist al economiei românești, însă colegii săi de partid nu fac decât să se întoarcă la «sănătoasele» prințipuri de guvernare inaugurate prin 2010 de coteria excrementală strânsă în jurul gunoiului securistic Băsescu Traian sub blăstămatul acronim PeDeLeu.
În această perioadă s-a încetățenit și celebra maximă „statul e un administrator prost”, un corolar al neoliberalismului «clasic» promovat de Hayek sau Friedman. Maxima a găsit un teren propice în spațiul românesc, fiind parțial adevărată, deoarece un stat incompetent și corupt este într-adevăr un administrator prost. Iar cum statele incompetente și corupte sunt mult mai frecvente ca statele competente, alegațiunea a căpătat valoare de adevăr. În ceea ce privește spațiul românesc, ținem să aducem aminte că statul român modern (vezi evenimentele 1856-66) a fost mereu corupt, fiind chiar zămislit în corupție, într-o poveste nu mult diferită de celebra viață ficțională a lui Pavel Feodorovici Smerdeakov, fiul infamului Feodor Pavlovici Karamazov și al nefericitei Lizaveta.
Din punctul nostru de vedere, neoliberalismul e un fel de stalinism cu minus. Mai precis, neoliberalismul e, practic, o ideologie apărută mai de grabă ad-hoc, cu toată lipsa de flexibilitate a ideologiilor. Pe de altă parte, neoliberalismul susține tot ceea ce stalinismul demoniza: proprietate privată, piață «liberă», individualism, stat minimal, etc.
În mod evident, aceste strategii funcționează în anumite sectoare de activitate – cel mai bun exemplu ar fi acela al bunurilor de consum -, însă a supune o întreagă societate/planetă unor prințipuri cu forță de «legi naturale» înseamnă că economia se desprinde de societate și chiar o subordonează. Mai devreme sau mai târziu ajungem cu toții sclavii economiei. A promova peste tot asemenea politici e ca și cum i-ai cere celebrului Captain Caveman să dirijeze o simfonie de Mahler sau de Bruckner folosind-și emblematica bâtă din dotare, chit că-i magică.
După pârdalnicul moment cederist, putem spune că ciclicitatea politică (în care ne aflăm și astăzi) a început. Pesedeii cei de nădejde îndulcesc modelul liberal cu zaharină morganatică – «patriotul» Bombonel inaugurând regresiva cotă unică de impozitare –, încercând să mulțumească toate interesele mai vocale (în special interesele «noastre», ale Complexului), iară «dreapta» lu’ pește promovează un neoliberalism taliban, din care mai supraviețuiesc doar securiștii și vasalii direcți ai jupânilor cei mari.
Acuma ajungem la momentul declanșării «neoliberalismului băsist». După evenimentele internaționale din 2008-2009, jegurile filistine strânse în jurul gunoiului securistic Băsescu T. s-au văzut nevoite să discontinue politicile de «s-o ieie și s-o deie» ale perioadei Tăriceanu-PSD- PDL. Iar neoliberalismul din topor – taie șî spânzură – s-a dovedit a fi un model perfect pentru șleahta de animale rudimentare strânse în jurul disprețuibilului titular. Să nu uităm că moda de a aduce căcaturi dintre cele mai puturoase în funcții de conducere este o premieră pedelistă; cine-și mai aduce aminte de ridicola mizerie mustăcioasă Pogea?
Simbolul acestei mișcări a fost Emil Boc, prezentul hospodar de Cluj-Napoca și arhetipul slugoiului politic al României postcomuniste. Acuma, noi nu dorim neapărat să-l demonizăm pe Boc, însă dacă oamenii obișnuiți ai acestor blestemate plaiuri ar fi conștienți de violurile repetate ale Codului Muncii săvârșite de guvernele Emil Boc, acum am fi prăznuit nu știu câte parastase ale căcăciosului clujean.
Mai mult decât politicile sau personajele promovate de răpănosul fost președinte, legendară a rămas comparația mega-mincinoasă emisă de gaura gurii băsesciene, după care un monstru de proporții biblice – asistații social – ar prădui bugetul public, rod al muncii antreprenorilor virtuoși din ancestralul spațiu carpato-danubiano-pontic. Asta ne aduce aminte de o scenă …
Și, după lupte seculare cu trecutul, ajungem la epigonii personajelor evocate. Două dintre ele s-au remarcat în mod special de la învestirea ultimului guvern, de coaliție sau, mai precis, de josnic compromis .
O dată, atenția noastră a fost capturată de dublul sclăvete Florin Cîț-Cîîț-Cîîîțu, urmașul stilistic al «aviara gripa» Emil Boc. Titlurile presei se îndoaie sub presiunea competenței economizdice a lui Cîțu, precum altădată sopranele sub masa obezității morbide a lui Rossini. „De unde mai taie Cîțu? Sporurile nesimțite, următoarea țintă a lui Cîțu!”.
Primul ministru e cel mai nou star al economiei românești, nu că asemenea entități ar fi existat vreodată cu- adevărat. De ce e Cîțu un dublu sclăvete? Pentru că, voluntar, s-a vândut în servitute ideologică în serviciul neoliberalismului fără giudeț, pe care singur îl va pune în practică în mandatul său, să sperăm să fie cât mai scurt. Deoarece, s-a vândut în servitute politică în serviciul excrementalului cârnățar Klaus Iohannis sau, ceva mai demult, bișnițarului de influență Lajos Orban, doar ca să fie și el băgat în seamă oleacă … oleacă?!!
De ce nu va face nimic? Pentru că nu știe decât să taie … celelalte paradigme economice i-au trecut pe după urechi și el nu știe decât … ortodoxia economică. Și, după cum știm despre celelalte forme de ortodoxie, nu au vocația de a ne scoate din căcat. Poate doar de a ne vîrî în ceriu.
Totuși, Florin Cîțu este un căcat relativ benign față de urmașii direcți ai băsismului jihadist. Ca mai totdeauna, din mizeria trecutului numeroase stafii supraviețuiesc, și nici una mai jegoasă ca artropoda cu exoschelet by Dior Raluca Turcan. În principiu, noua ministresă e atât de proastă încât mențiunea unui singur principiu discutat în acest articol ar face-o să ragă ca animala nedomesticită care este.
Turcana, apărută miraculos în politica românească prin decrepitul impuls stolojanian pre-mortem, a moștenit tema asistaților social pe filieră pedelistă. A demoniza săracii acestei țări de grija deficitul bugetar, având în vedere că România cheltuie cel mai puțin din UE cu educația și asistența socială, demonstrează disprețuibilitatea contribuabililor din această țară. Disprețuibilitatea lor continuă și se multiplică în fiecare zi în care Traian Băsescu, primul emițător al acestor tîrlisme, nu se află într-un lagăr de muncă forțată în RD Congo și Turcana, imposibila sa urmașă într-ale jegului politic, nu se află într-un adiacent stabiliment de ridicare a «moralului» muncitorilor.
Sau, poate că celebrul Big Daddy chiar avea dreptate și „there’s nothing to live with but mendacity”. Mi-e teamă că-s prea puțini cei care știu să traducă exclamația de mai sus. Nu literal …
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro
