Să-ți Irosești Talentu’ Pe Niște Filistini

Dar astăzi noi vom vorbi despre exemplare mai de soi decât îndelung expirata Luminița Paul sau diletantul dervișoid  CTPeu.  În  ditamai  New  York  Times-ul  am  descoperit  un  mega-feature ⸺⸺ peste 7000 de cuvinte ⸺⸺ teribil de sicofantic la adresa întregii stirpe Williams, cu accentul căzând pe Venus, originalul curcan mare și negru. Până aici n-ar fi nici o problemă, doar că autoarea este o adevărată profesionistă a jurnalismului (și a non-ficțiunii, în general), nu vreun Florin Condurățeanu chitit să-i iasă și lui ceva, acolo de-un salam crud-uscat.

Dacă am ignora stilul de înaltă calitate al scriiturii și ne-am limita doar la personaje, idei și lumina în care personajele și ideile sunt prezentate, am crede că articolul e luat din Almanahul Republicii Socialiste România, cca 1987, secțiunea “Minorități Etnice Eliberate de sub Jugul Naționalismului Burghez Punând Umărul cu Entuziasm la Construcția Societății Socialiste Multilateral Dezvoltată”.

Acuma, că o companie media americană de orientare liberală scrie de bine despre niște reprezentați ai minorităților e de așteptat. Cu toate astea, eu n-am mai întâlnit asemenea osanale decât în cazul «notoriei» RBG care, în comparație cu țăranii clanului Williams, e mai mult decât Dumnezeu. Măcar baba chiar e cineva și-a făcut ceva.

La momentul aprilie 2019, surorile defavorizate (mai mult moral și intelectual decât material) se află pe primele două locuri ale câștigurilor din tenisul feminin: Serena cu vreo nouăj’ dă meleoane de dólares și Venus cu vreo 40. Ce au însemnat banii ăștia pentru propășirea lor spirituală? Dacă urmăriți pseudo-documentarul cu Serena difuzat de HBO anul trecut, vă veți da seama că răspunsul e 0 ⸺⸺ zero.
Nivelul discursului din casa Williams este asemănător cu cel din casele muntenilor ălora vizitați de jurnaliști o dată pe an, care n-au curent acasă și doar au auzit de becuri cu incandescență; la beserică, atunci când se înfierează diavolul. Anturajul Serenei o și laudă că vorbește nu știu câte limbi străine. Problema e că ea nu cunoaște mai mult de 200 de cuvinte, mereu aceleași, în toate limbile, inclusiv cea maternă. Se vorbește doar în clișee de-au expirat și-n casa lu’ Giîcă Hagi ⸺⸺ se vehiculează doar de-alea cu „dacă muncești mult, o s- ajungi departe …”. Poți s-ajungi chiar până pe HBO.

Problema cu articolul NYT nu e nici măcar că o ridică în slăvi pe Venus ⸺⸺ o muiere proastă care crede că dacă a avut succes la tenis merită să ajungă subiect de poem simfonic; asta dac-ar ști că există așa ceva. Foarte grav e că până și tîrlescul patriarh al tîrlescului trib – gunoiul incomensurabil Richard Williams – e portretizat într-un ton parcă luat din același poem simfonic.
Din text reiese că acest excrement de fundu’ grădinii ar fi un vizionar al emancipării prin tenis. Însă nu vreun unidimensional, ci un protagonist marcat de o aură ambiguă, aproape Raskolnikoviană, viața sa personală având de suferit în urma ambiției nemărginite de a-și vedea fetele cucerind piscurile sportului (odată) aristocratic. De fapt, îi plăcea (place) să-și bată nevestele.
Pentru cei care cunosc acest tip de antrenor, nu e greu să-și dea seama ce e ⸺⸺ un filistin dictator domestic. Dac-ar fi să facem o paralelă cu un cause célèbre de pe plaiuri mioritice, am putea spune, fără ezitare, că Richard Williams e un fel de Gheorghe Tadici al II-lea: mai bătrân, mai butucănos, mai negru, mai prost și mai jegos.
Dacă nu credeți, e destul să menționăm prenumele integral al primului «diamant» răsărit din fuduliile sale: Venus Ebony Starr. Opriți curcile din râs, căci se vor sufoca.

Și totuși, să revenim la curiosul caz al autoarei articolului nostru. Am frunzărit și alte articole de-ale dânsei, m-am uitat peste traiectoria carierei și nu am observat vreo propensiune către astfel de panegirice deșănțate. De ce ți-ai irosi talentul să periezi niște filistini cu chișătu’ și-așa ridicat peste lobul temporal?
Pentru bani sau de proastă, evident. Înc-o dovadă că talentul și lipsa de giudeț sunt mai mult decât compatibile.