Share on twitter
Share on facebook

„The Makioka Sisters” de J. Tanizaki

Coperta Makioka Sisters
⸺ "The Makioka Sisters", în original "Sasameyuki" de Jun'ichirō Tanizaki, publicată inițial în 1943-48 ⸺
Rating Nesimțit :
4/5

Sursă Imagine

Chiar dacă nu reiese din nici o carte de istorie, să știți că între Japonia interbelică și România post-comunistă există similitudini frapante în materie de disprețuibilitate la nivel social. Avem privilegii noi peste privilegii vechi, avem standing-uri proaspete în luptă cu status-uri antice/feudale, ce mai … toate harababurile pe care modernitatea le declanșează într-o societate care fusese până nu demult (vreo două generații) înghețată bocnă.
“The Makioka Sisters” este o lungă saga a unei domesticități marcată de subtile, dar sigure, schimbări de moravuri. În prim-plan avem o familie cu pretenții al cărei declin deja s-a produs; iar Războiul Mondial care e mereu prezent în fundal adaugă a permanentă incertitudine în viețile a patru surori care nu vor decât să-și trăiască viața. Fiecare cum înțelege și cum crede că i se potrivește.
Asta e prima mea încercare de a mă familiariza în acest mod cu ceea ce e evident o cultură foarte distantă de a noastră. Mai mult decât aspectele de bază ale istoriei politice a Japoniei nu prea cunoșteam și nici acum nu prea cunosc. Din puținul pe care l-am înțeles, se pare că nenea ăsta, Tanizaki, a fost un soi de Flaubert combinat cu Tolstoi care a trăit și a marcat (din punct de vedere literar, logic) și epoca de aur interbelică a Japoniei, catastrofala decădere din timpul războiului, precum și (o parte din) la fel de spectaculoasa renaștere post-belică.
În luptele dintre vechi și nou, tradițional și occidental, autorul cică a reușit să vadă și să prezinte și meritele și excesele/cretinismele fiecărei abordări. Dealtfel și personajele din acest roman nu sunt fanatici ai vreunei înclinații; rezolvă cu talent dilemele impuse și de sake și de whisky.

O Familie Obișnuită cu Probleme și Conflicte (prea) Prozaice

Sasameyuki, după cum i se zice în original, a stârnit în vest comparații și cu literatura “de maniere” à la Jane Austen, dar mai ales cu Anna Karenina. Dealtfel, eu am aflat despre această Anna Karenina japoneză citind Joseph Anton, unde S. Rushdie îi face o vizită inopinată editorului său din SUA și ăsta îi recomandă Makioka Sisters folosind această caracterizare. Tălmaciul versetelor satanice a fost și el impresionat foarte, cu toate că anonimul său fan nesimțit din România nu îi împărtășește vederile.
Bineînțeles, cei care fac asemenea comparații hiper-simplifică lucrurile. Dacă zicem că toate cele trei universuri sociale – Anglia începutului de secol XIX, Rusia mijlocului de secol XIX și Japonia ante-belică – erau relativ închise, cu norme informale puternice și stringente, atunci ele seamănă. Dacă în plus, considerăm că acțiunea romanelor se leagă de strategii maritalo-amoroase care contestă (mai de-aproape sau mai de departe) niște tabuuri sociale, atunci iarăși ele seamănă. Însă, dincolo de generalități, trebile din Petersburg nu prea seamănă cu cele din Derbyshire și cu atât mai puțin cu cele din Osaka.     

La sfârșitul anilor ’30, societatea japoneză trăia o neliniștitoare aparentă stabilitate care se reflectă și în dinamica relațiilor dintr-o familie care trăise vremuri mai prospere. Absentul Makioka-tatăl o mierlește prin 1925 și lasă în urmă o brumă de avere din care trebuie să trăiască patru fete. La începutul romanului, cele mai mari – Tsuruko (vreo 38 de ani) și Satchiko (vreo 35) – sunt măritate, fiecare la casa lor, după senioritate, una în Osaka, alta în suburbii. Cele mai mici – Yukiko (30) și Taeko (25) – alternează între cele două reședințe. Problema e că Yukiko trebuie neapărat să se mărite repede, mai ales că mezina o presează prin câteva încercări eșuate de auto-emancipare prin fugi de acasă cu diferiți iubiți. Acestea sunt coordonatele pe care se desfășoară întreaga acțiune a Makioka Sisters: o sumedenie de încercări de a găsi soți pentru anti-sociala Yukiko, potriviți cu vechiul statut lăsat moștenire de Makioka ăl bătrân; escapadele de influență occidentală ale lui Taeko; dorința surorilor mai mari de nu aduce famelia în bogdaprostele prostimii bârfitoare. E limpede că era de neconceput ca măritișurile să se producă într-o ordine inversă a surorilor.

Scenă din filmul Makioka Sisters
⸺ romanul a fost adaptat în 1983, acum fiind parte și din faimoasa "Criterion Collection" ⸺

Sursă Imagine

Bineînțeles că această configurație se dedă la potențiale conflicte puternice, însă treaba nu escaladează niciodată cu violența cu care suntem obișnuiți din tratările europene ale temei familiei. Vorbim despre proverbiala sobrietate japoneză, însă asta nu face cartea cu nimic mai puțin interesantă. Partea proastă e că un neinițiat ca mine poate nu a sesizat toate subtilitățile specifice unei culturi insulare unice.
Temele pe care le-am mai menționat – amenințările la adresa status-quo-ului atât la nivel macro și cât și micro; impresia că societatea se degradează prin occidentalizare; chinul de a te conforma unor roluri care nu-și mai găsesc rostul în modernitate; sumedenia de status-uri cărora le corespund norme informale – se desfășoară, cred, cel mai eficient în acest fundal al domesticității.  

Pentru un individualist convins, pradă moravurilor sec. XXI, măruntele diferende (cu și despre) ceremoniale atotprezente în „Makioka Sisters” încep să devină enervante după vreo două sute de pagini. Cred că de-asta lectura a fost cam împotmolită și s-a cam extins în timp. Am început cu entuziasmul de a face cunoștință cu o Annă Karenină japoneză, dar personajul corespunzător – Taeko – e mai degrabă o nefericită copchilă de pocăițî care rămâne borțoasă înainte de măritiș. Nu c-ar fi asta ceva de rău!
În plus, se vede destul de clar că romanul este scris de un bărbat; și în bine, și în rău. Aspectele care țin de contextul larg și de dinamica macro a familiei sunt excelent croite, însă personajele principale sunt relativ unidimensionale; sora cea mare, căreia îi este dedicat și un spațiu destulo de restrâns, este puțin mai mult decât un stereotip al matriarhatului distant.
Bineînțeles că asemănările dintre societatea românească și cea japoneză se termină la importanța exagerată și deseori pernicioasă acordată familiei și status-ului social (de obicei, obținut în mod gratuit). Dealtfel, treaba nu mai stă așa în Japonia încă din timpul vieții lui Tanizaki. Poate că „Makioka Sisters” e o încercare a marelui scriitor de le arăta mai tinerilor săi contemporani cât de diferiți și îndepărtați erau compatrioții lor de cu doar o generație în urmă.

Newsletter Nesimțit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter Nesimțit