Furtul și offshore-urile (entități făcând parte din sau adiacente corupției) au fost cel mai adesea tratate doar din punct de vedere academic. Această abordare, chiar dacă utilă, prea consideră actorii individuali drept niște mașini acționând mecanic (și foarte previzibil) sub influența mediului și unor factori. Cartea jurnalistului britanic O. Bullough (jurnalist autentic, ceva ce nu există în România) adoptă perspectiva cetățeanului obișnuit, etichetând clienții offshore-urilor foarte corect – hoți și escroci – sau, în limbaj nesimțit, tîrle banditești.
Bullough denumește MoneyLand o construcție ce are doar ca poli jurisdicțiile permisive din punct de vedere financiar (offshore-uri sau paradisuri fiscale, în limbaj mass-media căcăcios). O sumedenie de alte elemente constituie firele de legătură, mai mult sau mai puțin vizibile, dintre cei doi poli care, bineînțeles, au rolul de a permite tîrlelor jegoase de a se bucura de banii obținuți prin, cel mai adesea, hoție și banditism.
A oferi o definiție acestui atotprezent dar extrem de eluziv tărâm al banilor, cel puțin una cu gen proxim și diferență specifică, este probabil imposibil. Ceea ce autorul reușește este o enumerație plastică, poate mai utilă ca o definiție rece:
Pașapoarte malteze, legi englezești privind calomnia, legi americane privind protecția vieții private, companii-fantomă panameze, trusturi din Jersey, fundații din Liechtenstein ; toate acestea și multe altele creează un spațiu virtual mult mai complex ca suma părților.
Legile din MoneyLand sunt orice legi îți dorești, dacă ești destul de bogat să ți le permiți. Dacă o țară schimbă legile, locuitorii din MoneyLand se mută într-alta cu legi mai permisive. Cu tot cu averea lor. Invers, dacă o țară adoptă legi generoase (…)
E cam și cum bogătașii din China, Rusia, Nigeria sau Ucraina au săpat acest nou tărâm dedesubtul statelor-națiune în care noi trăim, unde granițele au dispărut.
Ei își mută banii, copiii, proprietățile și reședința după bunul lor plac, alegând sub ce legi să trăiască. Rezultatul e că ei nu mai suportă restricțiile aplicabile tuturor celorlalți.
În demersul său de a reconstitui drumul până-n prezent, Bullough folosește o frecvent întâlnită periodizare tripartită a capitalismului mondial în ultimii 150 de ani:
aproximativ 1870-1914: faza lipsei totale de reguli (capitalism sălbatic, ceea ce în Statele Unite sunt cunoscute ca deșănțata Gilded Age), marchează chiar și apariția primilor miliardari. Dereglementarea este văduvită de orice legitimitate, succesiv de către Primul Război, Marea Criză, totalitarismele protecționiste interbelice, Al Doilea Război, Decolonizarea.
anii ’40-’70: faza reglementării draconice (din perspectiva bogătașîlor) a.k.a. “Cei Treizeci de Ani Glorioși”. Obiectul melancoliei moșnejilor de astăzi. Sectorul financiar (a.k.a. speculativ) a fost “castrat” dur și cu brutalitate de acordurile de la Bretton Woods.
anii ’70–prezent: dereglementarea așa-zisului neoliberalism a.k.a. revenirea (mai în forță ca cea a lui Luke Skywalker) a bogătașîlor; capitalismul sălbatic mondializat de–a binelea. Apogeul offshore-urilor, a corupției de proporții mitice, tinerețea plină de vivacitate a MoneyLand. Descoperirea genialei politici de socializare a pierderilor și de privatizare a profiturilor.
Această construcție tîrlească, apt denumită MoneyLand, a luat ființă, ca din întâmplare, prin anii ’60 pe ruinele Imperiului Britanic. Nevoile a trei actori s-au întâlnit întru conceperea acestui tărâm horror:
Finanțiștii (împreună cu avocații și contabilii) City-ului londonez aveau nevoie de capital pentru investiții, fiind trași pe linie moartă de sistemul global organizat dupa război care plasa New York- ul ca unic loc de pelerinaj al paralelor.
Mici Insule – foste colonii britanice care își obținuseră independența, dar nu aveau după ce să bea apă.
Bogătașî, mai noi sau mai vechi, mai spălați sau mai răpănoși, care nu doreau să plătească taxe d- alea babane. În plus, dacă și-ar fi cărat avuțiile cu roaba până-n Elveția, cum fusese obiceiul până atunci, n-ar fi putut să cheltuie oricând ar fi vrut banii obținuți cu greu din sudoarea frunții altora. dereglementarea așa-zisului neoliberalism a.k.a. revenirea (mai în forță ca cea a lui Luke Skywalker) a bogătașîlor; capitalismul sălbatic mondializat de–a binelea. Apogeul offshore-urilor, a corupției de proporții mitice, tinerețea plină de vivacitate a MoneyLand. Descoperirea genialei politici de socializare a pierderilor și de privatizare a profiturilor.
Procesul de agregare a durat ceva timp, la început cu rezultate modeste (câteva milioane pierdute de fisc), astăzi cu rezultate astronomice. Locuitorii MoneyLand pot fi grupați, așa grosso modo, de la stânga la dreapta: moștenitori, proaspăt divorțați și afaceriști chitiți să–și înșele statul de baștină cu și mai mulți bani din taxe, până la oligarhi și dictatori din fosta URSS, fostele colonii și mai încolo. Unii analiști pun banii vârâți în MoneyLand la aproximativ 15 la sută din lichiditățile mondiale, cu un procent încă și mai mare din venitul mondial aterizând în fiecare an.
Cartea conține pasaje de reportaj autentic și delicios din paradisuri ca St. Kitts & Nevis (a cărei constituție a fost scrisă de avocați specializați în ocolirea taxelor de către companii); exemple de absurdități financiaro– politice oligarhice (autorul fiind corespondent britanic în Rusia de vreo 20 de ani); sau “africanisme” complet tragice: de–alea în care se moare de holeră pe o stradă, iar pe următoarea șade un moneylander cu câteva miliarde extrase, cu trompa, din petrolul țării și cheltuiți pe rochii de mireasă la Harrods.
Avem și noi în România moneylanderii noștri (că doar nu era să rămânem tocmai noi în afara tîrlismului mondial), chiar dacă nu fac valuri în presa internațională. Orice îmbogățit al tranziției este un potențial moneylander.
Ar fi mai mult de–o mână de exemple, dar acum îmi vine în minte căcatul slinos ce răspunde la chemarea de Puiu Popoviciu. Având un pedigree deosebit – nomenclaturist și țîgan gloduros– acestui jeg primitiv “i s-au retrocedat” miliarde de metri pătrați de spațiu comercial. Pe care el le controla prin firme fantomă înregistrate în offshore-uri, iar într-un târziu trist când a fost dovedit escroc, își aerisește hoitul mizerabil în urbea predilectă a moneylander-ilor, London.
În esență, MONEYLAND este (încă) o carte despre încă un aspect al corupției. Ceea ce “experții” în corupție nu reușesc să sublinieze îndeajuns atunci când îi auzi pe la televizor (fiind prea înamorați de propriile concepte și raționamente) este magistral sintetizat de autor în câteva paragrafe. Reducând la absurd efectele flagelului, corupția va duce la imposibilitatea traiului în grupuri mai mari de câteva zeci de indivizi.
Dacă e să criticăm ceva la această carte e că se axează prea mult pe prima parte (cum hoții și escrocii domină lumea?) și prea puțin pe a doua (cum putem s-o recuperăm?). Practic, autorul sugerează că cea mai viabilă speranță constă în guvernele statelor puternice (precum SUA sau Germania), care se pot pișa pe “suveranitatea” micilor insule concepute special pentru furtișag.
Însă această nădejde este contrazisă de însuși Bullough, când tratează pe larg cum MoneyLand-ul s-a născut oarecum având complicitatea unor guverne (ca cel al Marii Britanii) sau cum există o mână de state în SUA cu un comportament în domeniul financiar asemănător offshore-urilor.
Aici, Un-Nesimțit propune o soluție mai pro–activă: o organizație populară internațională care să linșeze primele 100 tîrle din fiecare țară dovedite a avea peste 1 milion de euro în offshore. Știm că sunt slabe șanse să se întâmple ceva decisiv în timpul vieții noastre întru eradicarea corupției, dimpotrivă.
Când corupția este generalizată, banii infectează absolut fiecare părticică a societății. Fiecare articol poate fi criticat ca fiind plătit, fiecare politician ca fiind vândut, fiecare decizie judecătorească pusă sub semnul întrebării. Dacă procurorii sunt bandiți și judecătorii mituiți, infractorii mai sunt infractori? Sau sunt oameni cinstiți printre care s-au infiltrat infractori? Când nu ai în cine să te încrezi, nu-ți mai rămân decât cei foarte apropiați, aspect ce duce la diviziuni suplimentare în societate … diviziuni ce favorizează la rândul lor CORUPȚIA.
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro
