Menu
Nici cei mai înamorați de sacrul profan dintre români nu ar putea nega că Prea-Sâlosul Teodosie este cea mai răpănoasă târâtură slobozită vreodată în spațiul public de casta mizerabilă a pochimii ortodoxe.
Această șleahtă de paraziți nu putea fi mai bine reprezentată de altul decât Teodosie. Cu riscul de a plagia din clasici contemporani, e destul de evident că nenumăratele viții asociate cu slujitorii BeORistici de peste 650 de ani s-au întrupat în acest hoit blestemat: securist bișnițar de taine, șpagagist încă din junețea sa pochească, emițător de diarie verbală absolută și impostor nemaipomenit. Putem să pariem că mai și pute … un asemenea excrement nu-și poate rupe din timpul dedicat vocației de bo$$chetar jegos pentru a se spăla. Ce să mai … ultima speță.
Facem această recomandare TV în speranța deșartă că vizionarea unor acte de homosexualitate relativ explicită pe sticlă s-ar putea solda cu explozia (urmare a disonanței cognitive) slinosului burete de vase second-hand pe care Teodosie îl numește creier; căci orice secundă cu Șpagoveanul viu printre noi este o secundă poluată de viață.
Mini-seria It’s a Sin urmărește tinerețea zbuciumată a unui grup de prieteni, marea majoritate a lor gay, pe scena flamboaiantei vieți de noapte londoneze a anilor ’80, în contextul pandemiei de HIV-SIDA. Cele cinci episoade au fost scrise și produse de Russel T. Davies, una dintre cele mai influente voci narative a comunității LGBT din Marea Britanie.
Bineînțeles că nu ne așteptăm ca jigodia Teodosie să se oripileze la astfel de scene; cu siguranță că experiența sa într-ale parvenitismului sacerdotal l-au făcut martor la perversiuni mult mai reprobabile ca cele, mai degrabă ținând de standardul AG, expuse în It’s a Sin.
Acest articol este dedicat fraierilor care au pus botul la pre-fabricatul conflict tradiționaliști vs. progresiști, făcut celebru de acțiunile incestuoasei Coaliții pentru Familie ce nu au reușit decât să readucă în prim-planul vieții publice românești glodăraia pochimii ortodoxe. Noi susținem că diferențele dintre scena gay a anilor ’80, așa cum este ea descrisă în mini-seria invocată, și dedesubturile cotidiene ale BeORe-ului sunt unele de grad, nu de natură. Și, evident, cei din urmă sunt infinit mai vițioși, mai păcătoși și mai disprețuibili decât homosexualii. Nu că asta ar fi vreo noutate!
Pentru a demonstra acest punct de vedere, care se pare că nu a fost îndeajuns de bine explorat, vom aborda cinci teme comune lumii gay și enigmaticului tărâm pochesc: sodomia, (im)postura, costumele și muzica, familia și empatia.
1. Sodomia. Acțiunea transpusă pe ecran de Russel T. Davies nu o ia deloc pe ocolite; primele imagini (relativ explicite) de sodomie își fac apariția cam în a treia scenă a mini-seriei. Spre sfârșitul primului episod, aproape fiecare protagonist este deja implicat în portretizări de exuberantă practică a „acelui păcat care spurcase pământul”. Cuvântul-cheie aici este «exuberantă».
Dacă în It’s a Sin, sodomia este o expresie a sexualității exuberante și consensuale, noi știm dintr-o sumedenie de surse că în universul BeORe sodomia non-consensuală este o vajnică practică pedagogică – urmași din dreapta credință ai lui Peștaloțiu, precum pușcăriabilul Onilă, nu reușesc să aplice metoada intuikivă ortodoxă moghearnă fără exemplificări anale și orale cu școlerii de la seminar.
Din tăcerea Prea-Sâlosului cu privire la acest caz, concluzionăm că Teodosie nu ar fi deloc oripilat de asemenea practici; ba chiar punem pariu că propria introducere în tainele pochești nu a fost lipsită de introduceri de organe relativ mobile în orificii mai puțin mobile. Toată lumea știe că păcatul sodomiei este cu atât mai periculos cu cât este săvârșit în absența virtuților lubrifiante ale mirului consacrat de ierarhii besericii.
Bineînțeles că esența acestei comparații stă în aspectul consimțit vs. non-consensual al sodomiei mirene față de sodomia prelaților, sau viitorilor prelați. Ce mai putem adăuga, în afara inadecvatei urări „Muie BeORe, Muie Teodosie!”.
Gay vs. Pochi, 1-0.
2. (Im)Postura. Nu o dată am auzit din partea unor homofobi ce se cred „răsăriți” (de obicei, gunoaie mosnejești) că ei n-ar avea nimic cu homosexualii dacă nu s-ar manifesta ostentativ la paradele gay. Ca să explicăm punctul de vedere nesimțit, trebuie să apelăm la dicționarul Cambridge și să explicăm diferența pe care limba engleză o face între posture și imposture.
Cei care defilează în paradele gay fac ceea ce în engleză se cheamă posturing = behaviour or speech that is intended to attract attention and interest | comportament sau discurs menit să atragă atenția/interesul ; pe când ierarhii BeORe, dar și mulți pochi de rând, se fac vinovați de imposture = the act of pretending to be someone else in order to deceive others | acțiunea de a pretinde să sunt altceva/altcineva pentru a păcăli.
Că ierarhii BeORe, în frunte cu Teodosie sau cu bișnițarul securistic Daniel, sunt niște impostori nu trebuie să vină cineva să confirme. Una dintre instanțele clasice de impostură a analfabeților ortodocși este învățământul «teologic».
Când căutam, pentru acest articol, motive de invectivare a excrementului Teodosie am descoperit că viețuitoarea viermănoasă își dorise prin 2004 să fie rector la celebra Universitate „Ovidius”. Acuma, să ne ierte cei 3.5 profesori onești de la respectiva instituție, dar „Ovidius” este impostură la nivel instituțional par excellence. Bineînțeles că jegul Teodosie e mare profesor de teologie acolo-șa.
Totuși, ca să nu fim acuzați că-l ținem sub umbra organului genital nesimțit doar pe Teodosie, ne simțim obligați să invocăm cazul unui alt mare ierarh impostor, bourul-alfa cu patrafir de la Sibiu, mitropolitul Streza. Jegosul acesta patronează facultatea de teologie din localitate și și-a doctoricit întru teologie toate odraslele. Loazele junioare se pare că-și scriau disertațiile direct din «înțelepciunea» scoasă pe borta superioară de bovinul lor ascendent, acesta fiind și conducătorul lor de doctorat și președinte al comisiei de evaluare și decan.
Ca să nu mai vorbim că e ridicol să oferi diplome în «teologie ortodoxă». Ce căcat să cercetezi în «domeniul» acesta? Tehnica feik-niuzului în Evanghelia după Marcu, celebrul arcaș al regiunilor anale? Eh, se pare că oriunde te-ai duce cu analiza pochimii, tot la sodomie te întorci.
Gay vs. Pochi, 2-0.
3. Muzica. În ciuda nenumăratelor bălăcăreli la adresa religiei și religiilor în scrierile nesimțite, poate unii cetitori vor fi surprinși să afle că Un-Nesimțit este fan al muzicii religioase. Evident, e vorba de muzică religioasă de calitate; putem cita faimosul Requiem de Mozart sau exemplele ulterioare ale «pomenirii» muzicale a morților compuse de Johannes Brahms (în ritul luteran), Antonín Dvořák sau Gabriel Fauré (catolici), toate exemplele fiind eclipsate de monumentala Missa Solemnis, op. 123 a lui Ludwig van Beethoven, de o valoare infinit superioară tuturor scripturilor tuturor dogmelor revelate.
E binecunoscut că înainte să fie un vehicul al reacționarismului, Biserica Catolică a fost un factor de progres în societate, direcție ce pare a vrea să fie recuperată de actualul episcop sud-american al Romei. Biserica Ortodoxă, pe de altă parte, a fost mereu sinonimă cu idei conservatoare de cea mai joasă speță, situându-se mai mereu mult dincolo de granițele ridicolului. Instrumentele muzicale sunt de facto interzise în liturghia ortodoxă, o politică ce amintește mai degrabă de preceptele wahabismului saudit.
Dacă cineva dorește muzică pentru sinucidere e îndeajuns să caute discuri Electrecord înregistrate sub înaltul patronaj … al cui? Evident, al Prea-Sâlosului Teodosie. Nu glumim, chiar există asemenea mizerii.
De cealaltă parte, în It’s a Sin avem de-a face cu un regal al muzicii pop britanice a deceniului în care are loc acțiunea. Nu lipsesc melodii canonice ale artiștilor cu tentă gay cum ar fi Boy George & Culture Club, hiturile Queen sau titulara It’s a Sin al celor de la Pet Shop Boys. Fiind cunoscători ai fenomenului nu ne-am fi așteptat să fim surprinși, însă către sfârșitul primului episod, într-o atmosferă de beatitudine colectivă totală, auzim pe fundal o piesă celebră de care uitasem, pe care nu o mai auzisem de peste un deceniu:
Chiar ne imaginăm cum ar afurisi analfabetul Teodosie, ca un automatoi, orice are gay în titlu și ar interzice și disciplina istorie din curriculum-ul școlar când ar afla că elevii de liceu (nu) învață despre faptele de arme comise de Enola Gay. Din nefericire, nu s-au adeverit nici profeția tăticului încărcăturii purtată de Enola Gay cum că ar fi devenit distrugătorul de lumi și nici prezumțiile unora cum că timpul s-ar opri la 08:15 ora locală.
Poate c-ar fi fost mai bine să se oprească, ca o muiere zănatecă din curul Bucovinei să nu mai fie impregnată de gameții expirați ai unui troglodit carpatin în primul trimestru al anului 1955 și să fete o devertebrată atât de vulgară ca excrementul Macedon Petrescu.
Costume. La acest capitol, și gayii și pochii sunt catastrofe absolute. Dacă fistichiile veșminte ale homosexualilor mândri sunt încă o instanță de posturing, hainele pochești dovedesc netăgăduibila aplecare a ierarhilor ortodocși către kitsch. Apropo, poate nu știți ce au făcut fanaticii ultrași ai pochimii atunci când muzeul kitsch-ului s-a mutat în habitatul lor (aproape) natural.
Mizeriile hiper-decorate, cu fir de aur sau alte blăstămății, ale pochilor de top demonstrează ignoranța propriei dogme și concepția manelistică despre locul lor în societate: nu sunt chemați să aline angoasele spirituale ale credincioșilor … ei sunt purtători de cele mai ostentative markere de status, nu foarte diferit de obiceiul unui vierme primitiv și profund corupt ca Borcea de a mânca fructe de mare la fiecare masă.
Gay vs. Pochi, 3-0.
4. Familia. Suporterii Coaliției pentru Famelie sunt mari apărători ai acestei nucleare instituții tradiționale; analfabeți fiind, nu știu că organizarea «de bază» a ființelor umane este în triburi patrilineale și patrilocale. În orice caz, se zice că dacă ești gay nu poți să te bucuri de magnificile beneficii rezervate unui pater familias.
Este evident că acești talibani neaoși nu au aflat că „fiecare familie fericită e la fel și fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei”. Asta înseamnă că, în termeni oleacă mai moderni, fiecare familie e disfuncțională. Nu c-am încerca să-i discredităm pe cei care intră, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, în această anacronică, dar onorabilă, instituție.
Problema e că nivelul de abuz și de suferință, mai ales feminină, din familiile din România e la cotele cele mai alarmante din «lumea civilizată». Pochimea ortodoxă este un participant activ la dezvoltarea culturii de învinuire a victimei în orice înseamnă abuz emoțional/marital/sexual, dacă acesta are loc în interiorul plăsmuitei «taine a căsătoriei». La ce dreacu’ să te aștepți de la niște satiri contemporani ce-și învăluie perpetua învârtoșenie într-un patrafir cu proporții demne de sarcini cu tripleți.
Ce putem să adăugăm, doar „Muie BeORe, Muie Teodosie!”
Gay vs. Pochi, 4-0.
5. Empatia. Fiecare episod din It’s a Sin te învață ceva despre empatie și lipsa acesteia. Timp de mai bine de zece ani, o sumedenie de persoane gay (dar nu numai) se stingeau încet de infecții scăpate de sub control sau cancere rare fără ca doctorii să să investigheze cauzele acestor anomalii, deoarece pacienții erau gay. Scenele în care matriarha grupului de prieteni, Jill, face voluntariat constând în a oferi un interlocutor muribunzilor ce nu sunt vizitați de proprii părinți sunt mai mult decât emoționale. Pochii din întreaga lume, nu doar cei ortodocși, se fac vinovați de sute de mii de cazuri în care suferința bolnavilor de SIDA ar fi putut fi diminuată, dacă miturile «păcatului» voluntar n-ar fi fost livrate cu încăpățânare în capetele unor filistini prea proști ca să judece pentru sine.
Când oare se va face o investigație sociologică despre rolul pochimii ortodoxe în ignorarea suferințelor bolnavilor de HIV în epidemia românească de la începutul anilor ’90? Este incredibilă ipocrizia celor pentru care sodomia este un rit de trecere prin seminarism să condamne ce fac indivizii, consensual, în viața lor privată.
Toată lumea știe că empatia pochimii ortodoxe este direct proporțională cu magnitudinea portofelului prostului, clientului, credinciosului care sponsorizează necinstita față bisericească aflată în fața sa. Până când pochii nu se vor prezenta în fața credincioșilor desculți și-mbrăcați în sac, Un-Nesimțit nu va pregeta în a insulta această castă disprețuibilă cu toate talentele lexicale pe care le are la dispoziție. În ceea ce privește jegul pochesc, vom încerca mereu să ne depășim recordurile de bălăcăreală.
Gay vs. Pochi, 5-0.
După această bătaie la, ne scuzați, curu’ gol pe care pochii și-au luat-o de la gay, rămâne o întrebare ce întunecă amenințător spațiul public românesc: cum rezolvăm o problemă așa pârdalnică precum răpănoasa prezență a ierarhilor ortodocși cum ar fi Teodosie, fiul trogloditului carpatin?
Avem un vis în care statul român, adică noi contribuabilii, vor cheltui cu pochimea doar valoarea plicurilor, prin intermediul cărora sunt înștiințați să plătească niște impozite așa de grase – direct proporționale cu poluarea socială cauzată de biznisul lor: prostirea singurilor nefericiți ce se mai uită-n gura lor, dobitoacele coclite ale acestei societăți.
Avem în minte un film în care Andreea Esca își începe jurnalul astfel: „în această dimineață, infamului Teodosie, zis Șpagoveanul, iar i s-a ridicat chișătu’ la cap și a început să facă panaramă. Din fericire, reporterul PRO TV aflat la fața locului a reușit să-i aplice un seggberúgás bine țintit, cum a fost demonstrat în ultima ediție din Românii Au Talent. Jegosul a mârâit ceva vreme până Cătălin Radu Tănase l-a liniștit cu o urare tradițională de aici de la noi din sudul României, «taci în morții mă-tii, dă-te dreacu’ dă prost!». Felicitări, Cătălin ai legătura!”
Aaa … era să uităm …Muie BeORe, Muie Teodosie! Damnatio Memoriae!
© un-nesimțit®™ | 2019-2023.
„Educație și Bălăcăreală Politică”.