Să Dăm Milităria Jos …

Faptele de bișniță intelectuală a nulității absolute într-ale logosului Nicolae Ciucă au demonstrat, dacă mai era nevoie, că milităria românească e o instituție de tot căcatu’. Asta pentru cine mai avea îndoieli; Un-Nesimțit a plasat dintotdeauna militarii în categoria mai largă a gunoaielor uniformizate și printre cele mai disprețuibile categorii socio-profesionale din România.
Merită să ne oprim câteva rânduri la ăia care mai aveau îndoieli. La fel ca în cazul recent al dezamăgiților de PeNeLeu și Iohannis, ei au vrut să se lase păcăliți. E un soi de autoflagelare sentimentalo-intelectuală a celor care pe lângă că n-au soluții și nu vor să se implice în treaba intensă și murdară a construcției democrației, nici nu vor să fie nifiliștii ăia care să-i condamne pe toți.
Treizeci de ani s-au întins „sondaje” în care încrederea publică reflecta calitatea excrementală a instituțiilor. Toate instituțiile erau de căcat, mai puțin beserica și armata. Nimănui nu i-a ridicat probleme această anomalie. Într-un ocean de borhot pochimea și milităria erau la o palmă atât de divinitate cât și de popor.

Toate vechile și marile bastioane ale „încrederii românilor” își dau arama pe față și demonstrează că sunt din același aluat cu politicienii, cei mai huliți dintre multele gunoaie ale societății românești.
Pochimea a dovedit că nu e mai brează decât mizerii precum de-alde frații Negoiță, dezvoltatorii imobiliari ai lu’ pește; singura preocupare a BOR-ului fiind propriul patrimoniu și perpetuarea privilegiilor financiare venite pe filiera contribuabilului.
Magistrații au demonstrat că nu pot nicicum să „livreze dreptate” dacă nu au buzunarele mai burdușite ca valutiștii legendari de odinioară.
Și-acuma vajnicii urmași ai lu’ V.A. Stănculescu nu poa’ să frece menta prin popotele garnisite bine și foarte bine fără să se doftoricească în domenii inexistente la universități fantomatice, chemate în ființă prin fiat-ul împuțit al câte unui excrement absolut ca Gabriel Oprea.

Dar „stați așa!”, ar putea sări populiștii de doi bani, „nu instituțiile, nu oamenii de rând care-și fac treaba pe salarii de mizerie-s de vină … numa’ șefii”. Evident că mălaiu-i distribuit disproporționat (mai mult la vârf decât la bază), însă vină multă au și cei de la bază. Și ei sunt complici la formidabilele, generalizatele șantajuri și luări de ostatici comise mai-marii lor. Fie doar și pentru că tac și se complac, în loc să se ridice împotrivab celor ce doar le aruncă disprețuitor oscioare sărăcăcioase de la masa ce mare.
Căci pochii, judecătorii și militarii asta fac: șantajează și țin ostatici întregi grupuri sociale, dacă nu toată țara. Și marea lor majoritate nu știu nimic și nu știu să facă nimic.

Acuma vorbim din proprie experiență, și știm că este o mare greșeală extrapolarea acestei experiențe, dar n- am întâlnit niciodată vreun popă, vreun magistrat sau vreun militar care să nu fie, cel puțin în severa judecată nesimțită, niște indivizi de ultima speță. În plus, nu există săptămână fără reportaje care să nu descrie aceeași lipsă de calitate umană, intelectuală și profesională din partea acestor grupuri. Da, știm, confirmation bias, da’ aicea suntem la repriza de bălăcăreală.
Am văzut pochi care țineau psaltirea deschisă doar de formă în fața ochilor, ei bălmăjind niște tâmpenii pe care probabil le învățaseră pe de rost la seminar, cu decenii în urmă. Totuși, poziția socială a pochilor e cel mai simplu de retrogradat.
Pochii ortodocși n-o să se reformeze, n-o să fie niciodată liante ale comunității cum sunt (sau, mai degrabă, au fost) cei catolici sau pastorii protestanți. Nu există precedente, la nivel de marea masă, în care pochii să fi fost altceva decât gunoaiele sinistre din prezent. Da’ societatea n-are nevoie de pochi. Și nici proștii care se lasă șantajați de prospectul sfârșitului ritualurilor ridicole și grețoase ale BOR.
Dacă paraziții și mizeriile-n sutană ar primi din ce în ce mai puține „săru’mâna părinte!” și din ce în ce mai multe „marș, în morții mă-tii de escroc!”, s-ar reduce și izvoarele de bani de la buget și, în două generații, vei mai vedea pochi doar pe la muzeul figurile de ceară. Disprețuibile.

Problema cu judecătorii e mult mai spinoasă. Societatea are nevoie de ei ca să funcționeze. Problema judecătorilor din România e una de esprit de corps jegos. Încă de pe vremea lui Cuza, tagma judecătorilor și-a înțeles misiunea și statutul drept privilegiu exclusiv și continuu. Și au făcut (și fac în continuare) orice pentru a-și perpetua privilegiile. Șantajează o întreagă societate pentru banii ăia mulți; bani cu care nu știm ce fac, fiind niște filistini. Îi pun la ciorap sau îi joacă la pariuri.
Ei se consideră mult deasupra societății. Din motivul acesta, noi susținem că judecătorii României sunt niște analfabeți funcțional. Adică ei cunosc legile și manierele de interpretare legale (acuma, legile astea sunt scrise de politicieni, așa că n-ar trebui luate ca imuabile), însă habar n-au de realitățile economice și sociale aflate în spatele textelor respective.
Peste 95 la sută din înalții magistrați nu vor să știe nimic din ce există în afara clădirilor alea (mai mult sau mai puțin) impunătoare în care-și desfășoară activitatea.
Și mai grav e că n-am auzit de vreun judecător care să știe cu ce se mănâncă democrația. Bănuim că și barbarismul „stat de drept” (ca traducere pentru rule of law) e tot opera unui neicusor din ăsta respectabil, tobă de lege, care nu prea știe diferența între democrația populară și cea liberală.
Rezolvare rapidă la calitatea deplorabilă a magistratului român nu există. Primul loc unde trebe’ să se lucreze e la universități, da’ și-acolo e jale. În orice caz, apartenența la UE sigur va face ca magistratul lui 2050 să fie mult peste cel din 2020. UE și timpul.

Și-acuma să revenim la problema cu milităria. E destul de clar că se poate lesne imagina o lume fără militărie, mai ales în contextul actual când armatele lumii ard hidrocarburi de parcă s-ar degaja har pochesc. Șpilul e că omenirea are atâtea diviziuni — majoritatea artificiale — încât spectrul agresiunii din exterior este mereu valabil.
Toate societățile lumii sunt șantajate de către militărie cu această fantomă morganatică. Nu doar pe noi ne țin generalii captivi după principiul clasic de plata o plomo. Nota de plată a șantajului pentru contribuabilul american e pe la 750 mld. de dolares pentru anno domini 2022.
Tragedia cu milităria românească e că, după cum o dovedesc întreaga istorie a armatei române și cele mai noi fapte de disprețuibilitate, nu fac nimic și nu știu nimic. Bâtăă! Ultima speță! Trebuie multă dedicație într-ale tîrlismului ca să ieși prost într-o comparație cu politicianul român, iar ofițerimea reușește din ce în ce mai des această contraperformață.

Vestea bună e că putem să dăm milităria jos aproape la fel de simplu cum putem eradica pochimea ortodoxă.
Trebuie doar să reducem prestigiul social al milităriei. Atuncea când gunoiul umblător în uniformă se recomandă, în loc de „să trăiți dom’ colonel” s-audă „ce, mă? ești colonel la UMxxx? dă-te dreacu’ dă prost! marș acasă și-apucă-te de ceva serios!”. Tre’ să luăm atitudine și să perseverăm.
În principiu, acesta este secretul eradicării tuturor gunoaielor sociale. Evident, treaba asta se poate face mai repede cu ajutorul acelui mega-instrument de reglementare socială, statul. Însă timpul ne-a demonstrat că schimbările „de sus în jos” nu sunt tocmai ireversibile.
Câmpul social imediat adiacent gunoiului este prima instanță de cenzură. Dacă cei cu care ai contact permanent îți vor da de înțeles că vei fi considerat ultimul om dacă vrei să te faci militar, minten va trebui ca această disprețuibilă tagmă să se reformeze și să încerce să-și demonstreze zilnic validitatea. Cu politețea și toleranța vom rămâne mereu cu bugetul milităriei mai mare ca cel al educației și cu „profesioniști” la nivelul nulității kelviniene Ciucă.
„Ciucă! Ciucă sînt! Mă recomand … doftor heneral!”