Meniu
Până prin 5773-5744 de la facerea lumii, Yuval Noah Harari aista era probabil un profesoraș de facultate cvasi- anonim (cu subiect de doctorat din istoria medievală), recunoscut de toți colegii ca având idei și obiceiuri oleacă cam excentrice. De când l-au băgat în seamă The Guardian și Zuckerbergu’, o dată cu traducerea engleză a cărții de față, a devenit un fel de superstar. Atât cât pot deveni de superstari profesorii de istorie de facultate.
E interesant cum apare câteodată o cărțulie din asta care face valuri și e purtată de tsunami-ul mediatic pe culmi ale succesului nemaiîntâlnite de la cartea de citate a lu’ tov. Mao Zedong. Din păcate, nu ăsta constituie subiectul acestei postări, ci recenzia acestui non-opus elogiat de bombalăi. Asta nu înseamnă că este total lipsite de valoare și/sau farmec.
Se pare că pentru autor, istoria omenirii nu mai are nici o enigmă și poate fi. rezumată cvasi-linear fără probleme. Acest rezumat reprezintă marea majoritate a volumului și a fost botezat de Un-Nesimțit Istorii Ciuntite. Ultimele câteva capitole vizează viitorul. Cu toate că nu ne îndoim că nenea Harari are prieteni importanți și este infi.nit mai bine informat ca noi pe acest subiect, noi am concluzionat că are capul plin de SF-uri Optimiste.
Considerăm că astfel de demersuri ⸺⸺ încercarea de a plasa zeci de milenii de dezvoltare biologică, socială, economică, culturală sau politică într-o singură paradigmă, uniformă, lineară, cu fi.nal așteptat ⸺⸺ ar trebui interzise. Și asta nu doar pentru că celelalte astfel de teorii s-au dovedit falimente răsunătoare și au (pe drept) reputație proastă. Ci pentru că e extrem de complicat. Nu cred că poate exista vreun asemenea polimat în științe sociale; unul să stăpânească domenii care pentru bombalăi par asemănătoare, dar, ca orizont și metode, sunt destul de diferite.
Evident, e foarte seducător să crezi că tu ești profetul (academic) unei concepții închegate despre unde venim și încotro ne îndreptăm, chiar dacă teoria ta scârțâie pe ici pe colo. Din fericire, autorul acestui volumaș nu are pretenții mesianice, ci doar pretinde că ne zice cum s-a ajuns aici din punctul lui de vedere. Iar, în mare, se poate considera că are dreptate. În schimb, diavolul (ca de obicei!) se ascunde în detaliile argumentării. Textul conține o sumedenie de mici anecdote și fragmente interpretative pertinente la suprafață, care însă se bazează pe hiper-simplifi.care, mai ales când se discută pârdalnica dimesiune-etalon a Homo sapiens: cultura.
Nu știu dacă Harari e îndeajuns de vanitos încât să fi. urmărit minten un hit la public, dar știu ce a urmărit în plan personal cu această carte: să ofere o platformă de popularizare pentru câteva concepții personale (asupra cărora vom reveni) printr-un ademenitor titlu de istorie a neamului omenesc. Acuma, orice om interesat de o autentică istorie a omenirii are ceva mai mult de muncit decât sa răsfoiască 20 de capitole … câte unul seara înainte de culcare și ai dovedit istoria în mai puțin de-o lună. De cauți, ai sa găsești sinteze specifi.ce (politice, economice, culturale, sociale, militare, de biologie evoluționistă, de sociologie, etc.) pentru toate epocile și spațiile distincte. Partea nasoală e că-ți trebe’ timp, răbdare și asimilarea anterioară a unor concepte și teorii. Treburi care-ți pot provoca dureri de cap din senin.
Au existat câteva încercări care au dorit să demonteze, în tempo andante de sorginte prezidențială, cvasi- totalitatea ideilor expuse în „Sapiens …”. Totuși, noi întotdeauna ne chinuim în recenziile noastre să vorbim și de bine, că altfel am cădea de proști care și-au pierdut timpul de pomană cu lectura de la bun început.
Schema evoluției istorice propuse de Harari este una cât se poate de coerentă și de aerisită. Omul așa-zis „înțelept” a ajuns de la un animal lipsit de importanță (aflat pe undeva pe la periferia lanțului trofi.c) la specia VIP a planetei ca urmare a trei „revoluții” biologico-tehnologice ⸺⸺ revoluția cognitivă (marcată de „descoperirea” limbajului sofisticat), revoluția agrară și revoluția științifi.că ⸺⸺ aduse împreună la nivel global în ultimele câteva secole de ambâțul nesățios al capitalismului occțidăntal.
Pentru neavizați, scenariul acesta merge uns, mai ales că e presărat cu anecdote inspirate și glumițe de efect și, trebuie recunoscut, că stilul accesibil folosit nu lasă impresia că ar trimite în derizoriu grandiosul subiect abordat. De blamat e că există un aer de inevitabilitate de la început: am fost slabi, am devenit cei mai tari în timp record, iar acum suntem pe cale de a ne auto-distruge de valoroși ce suntem. Cred că am mai auzit poezia asta de zeci de ori și, să nu uităm, că evenimentele și evoluțiile sunt inevitabile doar în retrospectivă.
De departe cel mai specific „omenesc” atribut al Homo sapiens identifi.cat de Harari este capacitatea de cooperare la scară largă, indusă în mod special prin intermediul a ceea ce autorul etichetează drept „povești”, mai simplu religia și diferitele ideologii mai mult sau mai puțin hegemonice într-o societate dată. Aici iarăși ne lovim de sentimentul inevitabilității ⸺⸺ orice persoană modest mobilată intelectual știe, din nou, că doar retrospectiv discutăm de religii și ideologii hegemonice, acestea fi.ind în permanentă competiție, având capacitatea de a mobiliza indivizii, dar și de a crea anomie în corpul social. Ca sa nu mai vorbim de traseul sinuos al capitalismului, al cărui parcurs nu s-a încheiat; suntem departe de a pune o concluzie acestui mega- fenomen.
Au fost câțiva antropologi care au sărit ca arși la cur când au citit că entitățile non-materiale ale societăților umane au fost considerate „povești” de Harari. Noi nu suntem atât de indignați, mai ales că susținem că o dată ce asemenea narațiuni s-au întrupat birocratic într-o societate și tind să facă mai mult rău decât bine (vezi beserica), ar cam fi. momentul să le retrogradăm la statutul de simple povești de adormit copiii. Dealtfel, într-o lume ideală cam acesta ar fi. publicul-țintă al volumului de față.
Ultimele câteva capitole se ocupă cu viitorul acestei pârdalnice specii. Cică peste câteva decenii, diferiți bogătașî vor deveni amortali (adică pot s-o mierlească doar printr-un accident, doamne-ajută) ca urmare a progreselor științei. Sau plebea care nu-și va permite asemenea tratamente va omorî bogătașîi (de ciudă, evident) și vom avea parte de o nouă „revoluție democratică”. Scenariul alternativ e că vom deveni toți cyborgi și nu se va mai discuta de Homo sapiens în lipsa subiectului.
Ar fi inoportun din partea noastră să le aducem aminte eternilor optimiști într-ale progresului nesfârșit că în anumite domenii-cheie nu s-a mai înregistrat progres substanțial de ceva vreme (vezi aici), cum ar fi. în spinoasa problemă a energiei. În statele dezvoltate ale anului 2019 energia este mai scumpă, în termeni reali, decât în oricare moment de după războiul al doilea. Sau poate o fi. posibil să devii cyborg la lumina lumânării, mai știi?
Chiar dacă până acum am cam luat la trii parale demersul lui Harari, n-am vrea să sugerăm că „Sapiens …” este lipsit de pasaje interesante. De departe întrebarea cea mai pertinentă pusă de autor este dacă toată această evoluție care luată așa pe repede-nainte pare vastă și prodigioasă a produs indivizi mai fericiți; un deziderat ce ar trebui să fi.e summum-ul evoluției. Acuma nu ne băgăm în dileme de genul „ce iaște fericirea?”, dar se pot avea în vedere câteva episoade.
Cazul paradigmatic din istoria omenirii este tranziția de la vânători-culegători la agricultură: în câteva zeci de generații oamenii au pierdut puternic cel puțin la speranță de viață și înalțime. Pe de altă parte, agricultura a permis sporirea densității populației, ducând la concluzia că această tranziție a fost catastrofală pentru individ și pozitivă pentru specie. Mai mult, se pare Harari susține neinteresantul punct de vedere conform căruia nemulțumirea este înscrisă în ADN-ul uman și fericirea propriu-zisă este inaccesibilă lui Homo sapiens din motive biologice. Cam aceeași concluzie s-ar potrivi și în cazul dilemelor produse de mult mai recenta revoluție comunicațională.
Din nefericire, asemenea probleme nu sunt explorate pe larg în „SAPIENS: A BRIEF HISTORY OF HUMANKIND”. După ce am citit cartea am dat și peste niște interviuri cu Yuval Noah Harari. Mi s-au părut infi.nit mai interesante. La un moment dat, am dat peste ariile de interes academic ale profesorului Harari. Și ghici ce? Acestea sunt fericirea în perspectivă istorică, tratamentul animalelor domestice în istorie și alte vreo câteva. Abia atunci mi-am dat seama de ce mult-lăudatul (și deopotrivă mult-criticatul) volum mi-a lăsat o impresie mai degrabă negativă. Harari aista a vrut să presare câteva din opiniile lui lipsite încă de o fi.nalitate științifi.că într-un text al cărui scop esențial era să fi.e prizat de cât mai mulți. Adică să iau ceva ce îi interesează pe cei mulți (și proști) și să-i vâr ceva din prostiile care mă interesează pe mine. Așa ca să par profund și să mă delimitez de alții cu o „viziune mai ortodoxă”.
Cam egoist, nene! Curat zuckerbergian!
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro
