Meniu
Dacă mai era nevoie de vreo dovadă a disprețuibilității societății românești, apatia în legătură cu așa-zisele legi ale securității demonstrează că nimeni nu e interesat de democrație — în sensul de conducere a celor mulți —, iar precedentele pusee de civism demonstrativ sunt puse într-o serioasă umbră securistică.
Ditamai Dan Tăpălagă ne zice că „proiectele” astea-s mai nasoale ca ordonanțele alea multe ale bișnițarului animalic Dragnea, iară boboru’ șade liniștit cu botu’ pe labe, așteptând probabil lansarea Disney+. E greu de crezut că „exclusivitatea” G4Media ar fi vreun autentic scoop jurnalistic, ea sugerează mai degrabă existența mai multor tabere securistice, care se mănâncă unele pe altele … ca la proști.
Totuși, sigur a ieșit ceva bun din această furtună într-un site de știri. După reacția sa, nu credem că se mai poate cineva îndoi că Klaus Iohannis ar fi altceva decât un cârnat prost și jegos, fie el și de Hermannstadt. Dacă triplul gunoi Băsescu e, deocamdată, cel mai malign președinte al României post-comuniste, Iohannis e sigur cel mai prost — în sensul de „prost” că nu știe nimic și nu-l interesează nimic. Pojghița groasă de jeg a dobândit-o când a început să-l mai bage și altcineva-n seamă în afară de mă-sa.
Am zis că asta-i o ocazie la fel de bună ca oricare alta să expunem câteva gânduri despre securism și securiști, din care poate și scursurile din urmă să învețe câte ceva.
Primul lucru care trebuie spus e că chiar dacă aceste legi ar trece exact așa cum au fost prezentate (și scrise, bineînțeles, de cei mai proști dintre securiști) n-ar face decât să consfințească starea actuală de fapt. Securiștii fac ce vrea mușchiu’ lor de decenii, iar controlul civil a fost întotdeauna de râsu’ curcilor. Acest impuls de oficializare nu e decât unul natural al speciei (luată individual sau colectiv): să fie și cu p..a-n c.r și cu sufletu-n rai. Securiștii ar vrea, la o adică, să împrumute oleacă de legitimate (sanchi!) de la politicieni (făcându-se că inițiativa chiar ar porni de la ei) și să-și ușureze munca până la minimum.
Nu se mulțumesc să ia pielea de pe civili fără să livreze nimic în loc, ar vrea ca prostimea fără grad să le îndeplinească și bruma de sarcini. Altfel cum s-ar explica obligativitatea oricărei persoane, fizică sau juridică, să colaboreze cu gunoaiele uniformizate. De ce să te mai chinui să procuri informații, când poți să-l obligi pe prost să ți le deie de-a gata. În contextul acesta ce le-ar mai rămâne de făcut? Firme cu profit gras au — eventual administrate de niște slugi —, informațiile le vin de-a gata, le mai rămâne să se uite la meciuri și să joace la pariuri, că nu le mai rămâne nici o activitate în fișa postului.
:format(jpeg):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2015/02/102932/134655.jpg)
Că tot pomenirăm de slugi. Pentru noi prostimea, marea problemă cu securiștii e aceeași cu a politicienilor: nu că sunt jegoși, ci că sunt proști și n-ar vrea să învețe nimica niciodată. Ei caută legitimitate second-hand de la unii care nici ei n-au nici un strop, politicienii. Nici unii, nici alții nu s-au prins că nu poți s-o ții gaia-mațu cu legitimitate zero, doar cu puterea de-a sancționa; până la sfârșitul istoriei tot o să se găsească indivizi și grupuri care să umple vidul, până și într- o societate populată cu momâi ș-analfabeți de tot felul ca cea românească. Și s-ar putea să nu-ți convină cine s-o nimeri să lăpăiască tot torentu’ ăla de legitimitate.
Acei paisp’ce-cinsp’ce „stâlpi” ai societății civile au ajuns să se lamenteze că soluția punitivo-securistică anti-corupție a ajuns mai pernicioasă decât flagelul însuși. Se vorbește de parcă securismul în România ar fi precum spiritu’ lu’ Sauron, să stea adormit decenii, secole, milenii.
Pentru o plantă exotică, implantată-n spațiul mioritic (via tătuca Stalin) doar de vreo patru-cinci generații, securismul a prosperat ca șobolanii europeni în Australia, mai să pună în pericol ecosistemul care-l susținea.
După cum se pare că funcționa partidul comunist și nomenclatura, Securitatea poate că era cea mai rațională, în sens weberian, organizație din România comunistă. Astfel, cu ceva ajutor din partea contextului internațional, securiștii au pus piatra de temelie a post-comunismului, capturând statul încă de pe 22 decembrie. Principala lecție sigură a evenimentelor respective, e că partidul comunist a fost un fâs, mult prea mare pentru a fi avangardă la orice și, ca toate partidele românești din toate timpurile, nu reprezenta pe nimeni.
Acuma, e la mintea cucoșului că majoritatea democrațiilor din lume sunt capturate de o minoritate foarte subțire, iar cel mai bine organizat astfel de grup întoarce cu cheița reprezentanții formali ai boborului. La noi s-a întâmplat, și datorită unui moment de importanță istorică, să fie securiștii. Singura dezbatere serioasă pe care putem s-o avem e ce alternativă am avea? E mai bine ca statul să fie capturat de securiști, de capitaliști (patronul român ultra-jegos s-ar putea să fie un tartor chiar mai primejdios) sau de vreo minoritate religioasă sau chiar vreun clan? Să nu ne facem iluzii cu privire la gradul nostru de civilizare sau modernizare.
Cum spuneam, securismul e parte a păcatului originar al României post-comuniste. Doar că atuncea băjeții au acționat mai pe șest. Acuma vor s-o facă așa pe față de până și-un bagabont ca Giovani Becali s-ar rușina. Analfabeți fiind, securiștii noștri n-au aflat că cea mai inspirată mișcare a diavolului a fost să-i convingă pe oameni că nu există.
Că securiștii aproape au găsit un teren social foarte fertil printre români e demonstrată și de opțiunile de carieră ale tinerelor elite. Ai noști tineri nu mai învață la Paris, ci la Academia Națională de Informații; visul lor nu e să devină antreprenori (că doar trăim într-un capitalism vibrant, nu?), ci ofițări acoperiți, după cum ne informează un umflat mai avizat, într-un interviu, excelent de altfel.
Nici n-ar avea cum să fie antreprenori de succes, că piața românească e distorsionată de capitalismul securistic de cumetrie; și dacă-nveți la Harvard Business School, conceptele alea nu se regăsesc în spațiul carpato-danubiano-pontic. Și nici securici de mare efect nu pot ajunge așa pe barba lor, că recrutarea și promovarea se fac tot pe criterii de nășie, cumetrie sau slugărnicie. Un nănășăl bine-ales la vremea lui, face om din tine: acoperit sau descoperit la Românica nu contează.
Iar în apatia totală a românului într-ale trebilor publice — pur și simplu nu face legătura între comportamentele sociale și rețelele de putere — tre’ să ne obișnuim să trăim în continuare cu securismul cam cum se împăcase faimosul Big Daddy cu mendacity (minciuna generalizată ca „gel social”), două noțiuni puțin deosebite una de alta.
„Educație și Bălăcăreală Politică” | ©®™, 2019-24.
mailto: titularu@un-nesimtit.ro
