Share on twitter
Share on facebook

„Succession” – Un Altfel de Sfârșit al Istoriei

Succession Serial HBO Recenzie
⸺ SUCCESSION (HBO, 2018 -) | 2 sezoane, 20 episoade a ~ 60 minute ⸺
Rating Nesimțit :
5/5

Sursă Imagine

Vorbim foarte des pe acest blog despre evoluție: de la evoluția speciei homo sapiens la evoluția societăților sau evoluția instituțiilor. Mulți însă nu-nțeleg că procesul de evoluție nu este și unul de progres, cel puțin nu în accepțiunea iluministă. Evoluția înseamnă pur și simplu supraviețuirea acelor indivizi (sau societăți sau instituții) care se adaptează cel mai bine la condițiile, adesea vitrege, ale mediului înconjurător.
Astfel, evoluția poate însemna și regres biologic, tehnologic, ș.a.m.d. Dealtfel, mai mulți comentatori (cel puțin de când cu Trump) au sugerat – mai în glumă, mai în serios – că următoarea etapă a evoluției umane nu va fi sub formă de cyborgi, ci vom avea de-a face cu o regresie la nivel de cimpanzeu și toate implicațiile aceste «involuții».
Cu o familie de cimpanzei umani ai viitorului ne face cunoștință, într-o manieră extrem de spectaculoasă, Jesse Armstrong în satirica dramedie Succession, al cărei al treilea sezon este mai așteptat – de unii – ca debarcarea bișnițarului portocaliu de la Casa Albă.

Familia Roy este una de alfa-cimpanzei ai secolului XXI, răsărită aproape direct din vintrele capitalismului târziu de sorginte neoliberală. Logan Roy (80 de ani, la începutul evenimentelor descrise), un tîrlesc mogul de presă self-made de modă relativ veche, i-a dat naștere biologică și, în prezent, ar număra în cercul interior șase fiare de pradă, chitite să se aleagă cu grosul averii și influenței moșneagului, în ordine cvasi-cronologică:

  • Connor – fiul din prima căsătorie, aproape moșneag și el, un exemplu clasic de beizadea ieșită cu totul din baierele realității.
  • Kendall – primul fiu din a doua căsătorie a moșneagului cu o englezoaică cam cârpă-n cur, prezumtivul succesor ca CEO al imperiului media botezat Waystar Royco și un soi de caricatură a mediului high-corporate.
  • Roman – al doilea/treilea fiu, care se remarcă doar prin replici acide și, adesea, foarte spurcate, fiind lipsit de orice sâmbure de talent la altceva.
  • Siobhan – mezina familiei, poreclită Shiv (to shiv = «a înjunghia»), poate cea mai carismatică și competentă figură dintre descendenții patriarhului ; trage după sine și un soț determinat să parvină: Tom, un clovn cam intrigant.
  • Marcia – actuala (și recenta) nevastă a lui Roy, suspectată de toată lumea că ar vrea să profite cât mai mult de inevitabilul declin fizic și mental al moșneagului.

În primul episod Logan suferă un clasic atac cerebral, în sensul de instrument narativ ; la nivelul acțiunii, celelalte 19 episoade fiind nimic mai mult decât alinieri și re-alinieri în cadrul bătăii pe o moștenire nesigură, marcată de nesiguranța capitalismului financiar și de frecventele capricii ale unui moșneag care-și ține progeniturile într-o stare de perpetuu suspans. Dacă nu s-ar fi întâmplat cazuri asemănătoare în literatură sau în viața privată a marilor bogătași, am zice că dinamica acestui conflict este luată direct din clasicul studiu al lui Frans de Waal, Chimpanzee Politics.
Oricine a fost atent în ultimele decenii la scandalurile ce au contribuit la declinul presei tradiționale – de la telefoane urmărite ilegal la #Metoo și tot felul de tîrlisme politice – poate savura fără surprize parcursul instituțional al Waystar Royco, unde orice poate merge prost, merge. Pe acest fundal este caracterizat indirect fiecare membru al clanului Roy, de unde și concluzia noastră de posibilă involuție biologică și, ca un corolar, sfârșitul istoriei.

Adevaratul Logan Roy
⸺ Rupert Murdoch, inspirația pentru Logan Roy ⸺

Sursă Imagine

Evidența ne sugerează că Logan Roy este construit pe exemplul real al mogulului R. Murdoch, iar incompetența și boacănele nesfârșite ale fiecărui personaj reprezintă doar o satirizare a unei asemenea familii și a unui asemenea mediu de afaceri. Însă, în opinia noastră, chiar și dacă o fracțiune din universul schițat de Jesse Armstrong ar fi adevărat, tot către destinul primatelor non-bipede ne îndreptăm.
Primul aspect care frapează telespectatorul ce a rumegat bine cele (deocamdată) două sezoane este incredibila incompetență profesională a tuturor personajelor principale, cu fracționalele excepții ale moșneagului și a fetei acestuia. În celălat hit contemporan despre lumea celor hiper-bogați, Billions de la Showtime, avem protagoniști la fel de disprețuibili din punct de vedere uman, însă măcar ăia se pricep la câte ceva. În clanul Roy, încăpățânarea tuturor de a-și supralicita poziția face din competențe mai degrabă un handicap.

Majoritatea comentatorilor au pus popularitatea Succession pe capacitatea scenariștilor și a distribuției de a face atrăgătoare o serie de personaje fără nici o trăsătură pozitivă, care la prima vedere sunt niște automate umanoide acționând din pură inerție auto-interesată într-un soi de mediu post-apocaliptic al capitalismului corporatist.
Totuși, nu este prima dată când avem de-a face cu un serial popular ce are drept protagoniști niște indivizi cu moralul (total) evacuat. În acest sens, familia Roy se aseamănă cu cei patru protagoniști ai Seinfeld: Jerry, George, Elaine și Kramer erau și ei mânați în mod special de egoism și nu învățau nimic de la un episod la altul. Diferența între Seinfeld și Succession este că creatorii primului nu umblau expres să-și pedepsească personajele.
Cu toate acestea, motivul pentru care considerăm că Succession face aluzie la un viitor marcat de involuție este perspectiva asupra puterii.

În afara încrâncenatului frate al lui Logan, un cvasi-progresist octogenar, toți membrii sau atârnătorii familiei Roy își doresc puterea totală în companie, «the top job». Până și ridicolul nepot al octogenarului, Greg, ajunge să întrețină aspirații asemănătoare în momentele uitării de sine.
Ce frapează la această perpetuă competiție intestină e că nici unul dintre protagoniști (sau antagoniști, dacă vreți) nu oferă vreun motiv credibil pentru care ar merita acea top job. Nici chiar moșneagul-șef, în afara legitimității întemeietorului, nu are nici un soi de viziune sau argumentație verosimilă în favoarea sa ca alfa. Personajele noastre tânjesc după această poziție doar întru  auto-validare. Nu prea vedem situații unde vreunul dintre ei să se bucure cu adevărat de posibilitățile oferite de izvorul nesfârșit de parale.

Într-un fel, anti-eroii din Succession sunt cam ca baronii noștri locali. Natura lor hiper-jegoasă nu este dată de sumele pe care le fură, ci de motivația lor singulară – aceea a status-ului. Cineva motivat de parale este relativ previzibil și nu neapărat o manifestare pernicioasă, pe când cineva motivat exclusiv de status este mai periculos ca deștiu’ unui cimpanzeu pe butonul roșu.
Dealtfel, lucrurile stau la fel și la cimpanzei. Toți masculii își doresc poziția de alfa nu neapărat ca să realizeze ceva cu ea – studiile au demonstrat că acești CEO ai primatelor cvadrupede sunt mult mai stresați și trăiesc mai puțin ca cei ce n-au acces niciodată la poziție – ci ca să se gudure ceilalți pe lângă dânșii.
De-asta considerăm că e și atât de antrenant serialul ; în ciuda tuturor mișcărilor complicate și a jargonului corporatist, conflictele din Succession sunt viscerale, primitive în sensul ancestral al cuvântului.
În modernitate, nu prea au existat cazuri de personaje aspirante la puterea incomensurabilă fără a o învălui într-un discurs al benevolenței pentru cei mulți. Se pare că universul marcat de realitatea exclusivă a corporației va duce la inutilitatea acestor pretexte. Puterea CEO-ilor corporațiilor se va asemăna mai mult cu cea a cimpanzeilor alfa decât cu a teribililor dictatori ai secolului trecut. Doar că va fi și mai impersonală, fiind extrasă mai degrabă din indici bursieri decât din vreo ideologie falimentară. Un altfel de sfârșit al istoriei, marcat de involuție în jocul puterii, unul insesizabil și destul de plictisitor în cazul omului/cimpanzeului de rând.

Bineînțeles că nu trebuie să disperăm nici în acest foarte improbabil scenariu. Atunci când este relativ simplu ca un alfa s-o mierlească sau să fie mierlit, nimeni nu trebuie să dispere. Și chiar dac-ar veni apocalipsa (corporatistă), putem să fim inspirați de modelul unor călugări gropari din timpul Ciumei cele Mari, care se împărtășeau din plin prin cimitire cu wein, weib și gesang. Sau putem să stăm acasă și să ne uităm la programe precum Succession, unul dintre opus-urile princeps ale epocii de aur a serialelor.  

Newsletter Nesimțit
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Newsletter Nesimțit