Share on twitter
Share on facebook

Topul Disprețuibilității la Români

Imaginează-ți că ai 16, 17, 18 ani sau mai mult și domnește în capu’ ăla-al tău o confuzie generală, mai haotică decât în proto-universul aflat la 10-23 secunde după Big Bang. Mai ales dacă mă-ta și cu tac-tu sunt niște decreței înfrânți de viață înainte de a o începe. Nu-i de mirare, având în vedere că și-au petrecut copilăria și tinerețea în catastrofalele decenii al IX-lea și al X-lea … trecut.
Sau nu tre’ să-ți imaginezi, pentru că chiar ai vârsta asta. Poate ești idealist(ă) și crezi că toți oamenii sunt egali, sau toți merită o șansă. Dacă ar fi așa, n-ar mai exista miștouri adevărate ca cel din imaginile de mai jos. Ideea e că nu poți să-ți pierzi vremea cu toată lumea și nici n-ar fi sănătos. Dar, deoarece aici spunem ce alții nu vor, aveți puțintică răbdare și cetiți mai jos.

⸺ Imagini din South Park: Bigger, Longer & Uncut ; created by Trey Parker and Matt Stone, Warner Bros. Entertainment Inc., 1999. ⸺

Cunoaștem, din surse infailibile, că majoritatea oamenilor sunt demni de cel mai adânc și imediat dispreț. Totuși, având în vedere numărul imens al semenilor și imposibilitatea (logistică) de a judeca pe fiecare în parte pentru propriile merite, avem nevoie de un ghid, fie el cât de imperfect.  Măcar un reper acolo, cât de mic, pentru ca atunci când întâlnești pe cineva să poți să-l înjuri cât te ține imaginația de birjărește și să nu greșești prea mult prin refuzul automat de a te asocia cu respectivul. Asta dacă ai un minimum de probitate și respect de sine.
Astfel, avem neapărată nevoie de un coeficient de disprețuibilitate. De asemenea, ne trebuie un criteriu după care să ordonăm populația și să asociem coeficientul de disprețuibilitate potrivit. Deoarece soțietatea noastră iubită, până nu demult, fusese structurată conform unor prințipuri enunțate de binecunoscuți iubitori de oameni și umanitate – de exemplu (1, 2 sau 3) – am hotărât să ne oprim la așa-numitele, într-o exprimare de fag, categorii socio-profesionale.  

A Gândi un Coeficient de Disprețuibilitate ...

… nu a fost deloc un demers facil, având în vedere lipsa antecedentelor și a antecedenților în teoretizarea disprețuibilității. Este binecunoscută tendința (profund greșită) intelectualilor de a nu generaliza disprețul la scara unei întregi societăți și de a găsi țapi ispășitori pe te miri unde. Acestea sunt, de fapt, iluziile intra-spitalicești a unor pacienți infectați cu unul dintre cele mai periculoase morburi psihice – naționalismul. Dar, această mega-problemă merită tratată separat.
Totuși, oamenii serioși nu pot pleca urechea la excrețiile orale ale tîrlelor care, cel mai adesea, se auto-intitulează intelectuali publici. În orice perioadă există faruri ale probității care, chiar și atunci când execută un scenariu conceput de alții, pot da glas unor adevăruri care depășesc sfera mediului imediat, precum celebra replică a Diplomatului interpretat de Gh. Dinică Prin Cenușa Imperiului.

După reprize de picioare în masă și capete în țava de calorifer, am hotărât alocarea unui coeficient de disprețuibilitate mai ridicat acelor categorii socio-profesionale care sunt mai probabil să respingă (sau nici măcar să nu înțeleagă) setul de valori nesimțite.
În ciuda a ceea ce cred proștii, nesimțit nu te naști, devii. Și e mult mai greu să fii nesimțit decât opusul. Pentru început, să exprimăm în funcție de ce valorizează nesimțitul și, prin extensie, prin ce valorizează acesta orice individ. Foarte simplu:

  • 80% – individualitatea;
  • 15% – viața (mai precis reticența de a-și pune viața în joc pentru orice în afara individualității);
  • 4% – cinstea;
  • 1% – averea (dacă avem doi nesimțiți cu merite umane, culturale și sociale egale, atunci un nesimțit mai avut e puțin peste un nesimțit mai sărăntoc … la judecata dindărăt).

Deja ar fi destul, la cât se prețuiește punctul al treilea în țărișoara asta, însă am mai adăugat câteva caracteristici prezente la majoritatea nesimțiților, de negăsit printre disprețuibili:

  • cercetează, vede dacă i se potrivește, abia dup’-aia crede.
  • în general, noul e mai bun decât vechiul … mai puțin atunci când nu e.
  • mai bine mai puțini decât mai mulți.
  • drepturile omului sunt o idee bună, implementată prost și, mai ales, unde nu trebuie.
  • ONE SIZE NEVER FITS ALL … mai puțin când coeficientul de disprețuibilitate tinde către 100.

Astfel, prin fuziunea acestor prințipuri și caracteristici cu ajutorul unui accelerator de particule, diferite coeficiente de disprețuibilitate asociate unor categorii socio-profesionale au apărut înscrise pe bolul de cristal nesimțit, aflat la mine în beci printre borcanele cu magiun.
AȘA CĂ OAMENI BUNI, ȚINEȚI-VĂ DEPARTE DE:

JEGUL INCOMENSURABIL (Coeficient: 100-95)

SECURIȘTI (>99% disprețuibili)

Chiar și rădăcina cuvântului sugerează calitatea acestor specimene. Par stranii și străini de majoritatea oamenilor, însă majoritatea le-a permis cu vârf și îndesat blestemata existență. Doar dacă te uiți la cazul canonic al dezvoltării FBI-ului, îți dai seama că prostia cetățeanului de rând e incomensurabilă.
Alți mari disprețuibili au prostit poporul atât de tare prin intermediul mitului cetății asediate, încât uneori ăștia chiar și-au dat consimțământul la apariția legitimă (băăăă! ești prost?) a securiștilor. Și-o și merită poporul! Norocul lui că nu există … dar asta e o discuție pentru vremuri mai puțin indignate.
Spionaj, delațiune, infiltrare, influențare, protocoale … câte capete are hidra securistică? Nu mai multe decât invective dețin oneștii nesimțiți în repertoriu pentru a “gratula” jegul în stare pură. Acuma doar nu se poate crede că orice tîrlă care și-a vândut sufletul diavolului merită compătimire. Securiștii exemplifică perfect Principiul I al Disprețuibilității : “cu cât cineva se învârte în cercuri mai absconse și/sau răspunde în fața unei autorități netransparente, cu atât este mai demn de hulă eternă”.

Surse Imagini
1, 2, 3, 4, 5.

MELEONARI DE CARTON (>98% disprețuibili)

Considerăm acest adevăr ca fiind evident, mai ales că majoritatea acestor bo$chetari patologici se trag din blăstămățiile precendente. Nu suntem atât de naivi încât să credem că paraua e ochiu’ dracului, însă paraua prinsă cu ocaua cu siguranță este. Mai ales când te uiți la meclele lor sau, mai rău, asculți ce le iese pe gaura gurii.
Nesimțiții în general nu prea apreciază scenariile distopice, însă nu este greu de imaginat un viitor nu prea îndepărtat când, un cumul nu improbabil de factori, ne va face să ieșim noaptea, cu torțe, furci și toată recuzita la câte-o autentică vânătoare de meleonari și politicieni … Pentru că meritați!

MINERI (>95% disprețuibili)

Se știe cam de 250 de ani că e cam nasol să fii miner. Asta înseamnă mai mult sau mai puțin de 10 generații bine întinse. Faptul că te plângi, după ce a început binișor mileniul 3, că ai murit în mină, sau de orice altceva conex mineritului, e cam ridicol. Sau să te plângi că nu știi/poți să faci nimic altceva. Asta e pentru că ai fost miner, e foarte logic.
De ce să fii miner? WTF?

ANIMALE DEGHIZATE (Coeficient: 95-90)

JĂNDARI (~95% disprețuibili)

Primii dintre vajinicii purtători de uniformă din acest mega-top al infamiei la nivel macro, ăștia sunt preocupați cu prezența, căscatului gurii și vaga amenințare nearticulată. Nu prea ne-am prins ce se dorește cu separarea acestora de alți uniformizați, deoarece nu cred că se merită să te intereseze scopul acestora în societate, în cazul improbabil că  ar exista. 

MILITARI (<95% disprețuibili)

Se vede că românu’ s-a născut poet/visător, pentru că cele mai de încredere două instituții din societate nici n-ar trebui să existe în acest punct al istoriei, fiindcă am ajuns totuși destul de departe. A afirma că armata este inutilă pentru societate (fiind chiar pernicioasă de-a dreptu’) e un truism de proporții băsesciene.
Privind la nivel micro, nu discutăm de armata aia la care te luau cu arcanu’, ci de d-asta la care se presupune că individu’ se duce din proprie inițiativă. Ce l-ar putea determina pe-un oarecare să-și sacrifice ceea ce are mai prețios? Prostia e un răspuns evident și universal, dar și alte caracteristici plasate ferm în sfera tîrlismului, precum dorința de a se așeza sub o autoritate (falsă, bineînțeles), numa’ s-ar lipi o fărâmă și de tîrla în cauză, maică!
Acești eroi strigoi uniformizați fără cauză ilustrează Principiul al II-lea al Disprețuibilității: “cu cât mai voluntar te așezi la umbra unui nefericit denumit organ oficial/instituții, cu atât meriți mai multe flegme-n ochi”.

POCHI (~90% disprețuibili)

Poate singura categorie care nu cere/merită prea multe explicații. Cei care urmăresc prestațiile bișnițarilor noștri de taine știu că în România banalitatea răului se update-ază la zi, de parcă ar fi free în Google Play Store. Ar fi trebuit să-l asculte de mult pe monsieur Gigi.

CĂCĂCIOȘI DE ROBĂ (Coeficient: 90-80)

PROCURORI (>85% disprețuibili)

De ce-ai vrea să bagi oameni în pușcărie? Pentru a salva morala și binele obștesc? Ca să faci rău altuia? Ca să te lauzi? Ca să te dai important?
La întrebările astea poate să răspundă cu brio un copchil deștept de 12 ani. Un om cu scaun la cap, care și-a însușit înțelepciunea lui Candide, caută să stea cât mai departe de orice fel de infractori. Eventual doar să-i contempleze abstract. Prin urmare, cei care din proprie inițiativă îmbracă această magistratură (de ce mama dracu’ or fi ăștia considerați magistrați, când ar trebui să fie niște umili slujbași?) ori sunt naivi (de unde și restul de cinșpe la sută), ori sunt tîrle demne de sudalmele cele mai sofisticate.

POLIȚÎȘTI (>80% disprețuibili)

Acuma, de precedenții uniformizați luați în discuție nici Talpa Iadului n-are nevoie, apăi societățile democratice în sec. XXI. O poliție eficientă și bine pusă la punct, în schimb, e esențială pentru un asemenea ideal.
Însă la noi, un polițîst are toate tarele etatismului balcanic (sau balcanismului etatist, dacă vreți), fiind o tîrlă când pupincuristă, când dictatorială ; când incompetentă, când șpagagistă ; când vândută, când aservită. Nu știu ce ghebe nebune trebuie să-ți fi dat mă-ta să mănânci în copilărie să-ți dorești și să perserverezi în dorința de a îngroșa rândurile polițîștilor.
Contactele noastre formale și informale cu polițîști din diverse direcțiuni, ne-au făcut să considerăm că aceștia reprezintă perfect Principiul al III-lea al Disprețuibilității : “dacă în cultura populară a unei societăți și în mentalul colectiv la nivel de decenii și secole ești considerat disprețuibil, atunci probabil chiar ești”.

JUDECĂTORI (~80% disprețuibili)

Precum în cazul tîrlelor angajate la Ministerul Public (ce denumire vajnic iliescieană), se repetă întrebarea “de ce-ai vrea să bagi oamenii în pușcărie” și întregul raționament ulterior. Dar, doar pentru că necesită ceva mai multă pregătire, coeficientul de disprețuibilitate scade cu un genunchi de broască.

TÎRLE INERENTE TIMPURILOR (Coeficient: <80)

NOSTALGICII VECHIULUI REGIM (>75% disprețuibili)

OK, poate nu e o categorie socio-profesională, dar are destui reprezentanți ca să fie relevantă. Aici avem două extreme care merită o mențiune specială : nostalgici care nu mai știu ce regretă (regimul sau propria tinerețe, din varii motive ce pornesc cu memoria voluntar selectivă și sfârșind cu demența) care beneficiază din plin de circumstanțe atenuante și nostalgicii care regretă regimul deși nu l-au experimentat (sau nici măcar nu au citit vreo carte despre) care merită decăderea din drepturi pentru prostie crasă.
Suntem înclinați să credem că puțină lume trăiește mai rău acum decât cu 30 de ani în urmă (în termeni absoluți, nu relativi), iar neasimilarea logicii inerente a istoriei (după care nimic nu mai poate fi cum a fost) este factorul principal ce contribuie la statutul disprețuibil al acestor specimene.

PENSIONARII DE BLOC DE BUCUREȘTI (~75% disprețuibili)

Căcăcioșii pensionari de bloc de București, în condiții normale de politică/istorie/densitate/cultură, n-ar fi trebuit să fie mai mult/puțin decât niște căcăcioși – o categorie al cărei coeficient de disprețuibilitate este mult mai mic de 75.
Însă bruște și nemaiponenite schimbări în configurația acelor factori a dus la o teribilă metamorfoză genetică: și așa deficitara materie cenușie a acestor nefericiți s-a transformat relativ rapid într-o masă amorfă de glod cleios și balegă fermentată. Astfel s-a format un specie unică de tîrlă, cu exemplare care sunt cu atât mai jegoase cu cât au hălăduit mai mult în același spațiu locativ.

POLITICIENI LA NIVEL LOCAL (~75% disprețuibili)

Se prea poate să fiți surprinși, dragi tovarăși nesimțiți, dacă vă place să contemplați jegul tîrlesc ce se preumblă pe sticlă zilnic aparținând aparatului central.
Totuși, dacă ai asistat în viața ta la o ședință de consiliu local sau județean, vei începe să apreciezi justețea acestei poziții în clasament. Pe lângă faptul că sunt infinit mai proști (o imposibilitate fizică în alte condiții de presiune și temperatură) decât behăitorii de pe malurile gloduroasei Dâmbovițe, stâlpii locali trecuți de o anumită vârstă au intrat într-un partid cu scopuri precum să-și facă nevasta casieră la primărie. Q.E.D.

POLITICIENI LA NIVEL CENTRAL (<75% disprețuibili)

Trebuie admis, cu jumătate de gură, că politichia post-decembristă nu a fost o cloacă totală în fiecare secundă. Această decstincție aparține Ligii I la fotbal.
Au fost indivizi cu adevărat amuzanți (și nu involuntar) și oameni bine intenționați. Și au mai fost vreo mână de competenți. Și cam atât. Au fost elita pe care a produs-o așa-zisul popor român – cea mai nefericită plăsmuire de la OTV încoace. Dar nu politicienii sunt de vină pentru statutul lui Mircea Dinescu, de unic român fericit. Nu doar …

⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   

⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   ⸺  ⸺   

CONTRIBUABILI ANONIMI (~0% disprețuibili)

Cel mai onorabil statut pe care îl poți avea în societatea contemporană românească. În afară de cel de nesimțit.
Stimabilii cetitori sunt invitați să completeze intervalul coeficientului de disprețuibilitate 75-0.

Newsletter Nesimțit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter Nesimțit